Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)
La 24 iunie, la șase luni înainte de Nașterea Mântuitorului, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu mare bucurie Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul lui Hristos.
Nașterea Sfântului Ioan a fost ea însăși o minune. Tatăl lui, preotul Zaharia din seminția lui Abia, și mama lui, Elisabeta, din neamul lui Aaron, ajunseseră la bătrânețe fără copii. Dumnezeu a binevoit să îi dea un fiu prin semn nemaiauzit. Îngerul Gavriil i s-a arătat lui Zaharia tocmai când slujea la tămâiere în templu, vestindu-i: "Femeia ta, Elisabeta, îți va naște un fiu, și vei chema numele lui Ioan." Zaharia nu a crezut, invocând bătrânețea ambilor. Drept pedeapsă pentru necredință, a rămas mut până la împlinirea semnului. Elisabeta era rudă a Maicii Domnului. Când Fecioara Maria, purtând în pântece pe Fiul lui Dumnezeu, a venit s-o viziteze, pruncul Ioan a săltat în pântecele Elisabetei, și Elisabeta, plină de Duh Sfânt, a grăit cu glas mare: "Binecuvântată ești tu între femei, și binecuvântat este rodul pântecelui tău!" La nașterea pruncului, rudele voiau să îl numească Zaharia, după tatăl lui. Mama a spus: "Nu, ci se va chema Ioan." Chemând pe Zaharia, acesta a scris pe tăblița: "Ioan este numele lui." Și îndată i s-a dezlegat graiul, și a grăit plin de Duh Sfânt. Vestea s-a răspândit în tot ținutul.
Sfântul Ioan Botezătorul încheie șirul lung al proorocilor Vechiului Testament și deschide era Noului Legământ. El este cel mai mare dintre cei născuți din femeie, după cuvântul Mântuitorului. A propovăduit pocăința în pustia Iordanului, a botezat în Iordan mulțimile care se căiau, și L-a botezat pe Însuși Hristos, declarând: "Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii."
Ziua de 24 iunie este numită în tradiția populară Sânzienele sau Drăgaica, coincizând cu solstițiul de vară, mijlocul verii. Florile galbene de sânziană (Galium verum), care înfloresc în această perioadă, sunt împletite în cununi și sfințite la biserică. În credința populară, plantele culese în această zi capătă puteri tămăduitoare, iar tradiția culegerii de ierburi medicinale are o veche rădăcină creștinată. Este considerată o zi propice pentru începerea secerișului.
Tropar: Proorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, a te lăuda după vrednicie pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-a dezlegat întru mărită și cinstita nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește.
Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
Tot pe 24 iunie, alături de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, se prăznuiește Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, cel mai venerat sfânt al Moldovei după Cuvioasa Parascheva de la Iași.
Sfântul Ioan cel Nou a pătimit la Cetatea Albă (Akkerman) pe malul Nistrului, pe 2 iunie 1330, la vârsta de circa douăzeci și cinci de ani, murind decapitat după ce a refuzat să se lepede de credința ortodoxă la îndemnul stăpânitorului mongol care îl crezuse trădător, în urma uneltirii unui negustor venețian. Moaștele lui au rămas la Cetatea Albă, izvorând minuni.
Pioasele oseminte au ajuns la Suceava, vechea capitală a Moldovei, pe 24 iunie 1415, prin grija și cheltuiala evlavioasei voievodul Alexandru cel Bun (1400-1432), care dorea astfel să pecetluiască acel act prin aducerea unui sfânt protector țării. Moaștele au fost depuse mai întâi în biserica Mirăuților, catedrala mitropolitană de atunci. Cronicarul Axinte Uricariul consemnează că au fost aduse "cu multă cheltuială" și "se prăznuiesc miercuri și joi în săptămâna Rusaliilor." Hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava se face la 24 iunie, cu un mare pelerinaj la care participă mii de credincioși îmbrăcați în costum popular, aducând spice de grâu, flori de câmp, crengi de tei și de brad. Pelerinajul începe în dimineața zilei de 23 iunie, când Sfintele Moaște sunt scoase și depuse pe un baldachin în curtea mănăstirii. Astăzi cinstitele moaște se odihnesc în Catedrala Arhiepiscopală "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din Suceava.
Tropar: Viața ta pe pământ bine cârmuind, cu numele lui Hristos te-ai întărit, Mucenice Ioan. Și chinuindu-te, nu te-ai clătinat; ci biruind pe vrăjmaș, ai dobândit cununa cea neveștejită. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Ierarh Niceta, episcop al cetății Remesiana din Dacia Mediterranea, "Apostolul daco-romanilor." Remesiana (astăzi Bela Palanka din Serbia, la treizeci de kilometri de Niș) era o cetate întemeiată de împăratul Traian, situată în provincia romană la sudul Dunării, populată de daco-romani.
Sfântul Niceta s-a născut în jurul anului 338 la Remesiana, din familie daco-romană creștină. A primit o formare aleasă în științe și arte, și a simțit chemarea dumnezeiască spre slujba Bisericii. A fost ales episcop al Remesianei în jurul anului 366 și a păstorit aproape cincizeci de ani, până pe la 414.
Misiunea lui Niceta era de o dificultate excepțională: Dacia Mediterranea era mereu expusă năvălirilor goților, hunilor și altor barbari, iar comunitatea creștină era adeseori dispersată și speriată. El nu s-a descurajat. A propovăduit Evanghelia cu neobosită ardoare nu numai daco-romanilor din sud, ci, prin misionarii săi, și celor din nordul Dunării; a catehizat barbari convertiți, goi, besi și huni; a hirotonit preoți și diaconi, a zidit și sfințit biserici, a întemeiat obști monahale. Rânduiala cântărilor la slujbe o statornicise cu grijă deosebită.
Sfântul Niceta era și un teolog și scriitor de valoare. A scris lucrări catehetice și misionare, în latina dunăreană, prețioase pentru cunoașterea creștinismului daco-roman: "Libelli instructionis," "De vigiliis servorum Dei," "De psalmodiae bono." Cel mai celebru imn al creștinătății, "Te Deum laudamus" (Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm), i-a fost atribuit de mulți cercetători, fapt care, dacă se confirmă, l-ar face unul dintre cei mai importanți cărturari ai Antichității creștine. Era prieten bun cu Paulin de Nola, episcopul poet italian, care i-a închinat versuri calde la despărțire, plinind regretul separării cu bucuria că Ioan revine la "popoarele fericite" care îl așteptau. Sfântul Niceta a trecut la Dumnezeu puțin după 414. A fost proclamat sfânt de BOR în 1992, cu zi de pomenire la 24 iunie.
Tropar: Propovăduitor și apărător al dreptei credințe, în multe necazuri cu smerenie cele înalte ai câștigat, Părinte Ierarhe Niceta; și astfel, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne mântuiască de tot răul și necazul.