Sfânta Cuvioasă Muceniță Fevronia
Sfânta Cuvioasă Muceniță Fevronia a viețuit în cetatea Nisibi din Mesopotamia, care se afla la granița dintre Imperiul Persan și cel Roman. De la vârsta de douăzeci de ani trăia în mănăstire, nepoată a Cuvioasei Vriena, egumena acelui lăcaș. Sfânta Fevronia era înzestrată de Dumnezeu cu o frumusețe rară și cu o minte sclipitoare; o întrecea pe toate surorile sale atât în nevoințele monahale, cât și în înțelepciune și cunoașterea Scripturilor.
Pe vremea împăratului Dioclețian (284-305), a sosit în cetate dregătorul Selim, mai sângeros decât împăratul față de creștini. Auzind de frumusețea lui Fevronia, s-a aprins de poftă după ea. Trimis să o aducă, un ostaș a intrat în mănăstire și a văzut-o citind. Acesta, înduioșat de sfințenia ei, a plecat fără s-o ia. Egumena Vriena a dus-o atunci pe sfântă la guvernatorul Selim, însoțită de celelalte surori. Fevronia a mărturisit cu curaj credința în Hristos și a refuzat orice cedare. Supusă la chinuri de neimaginat, îndoirea și ruperea mădularelor, arderea cu fierul înroșit, smulgerea dinților și a unghiilor, tăierea buzelor și a limbii, retezarea mâinii drepte, scoaterea unui ochi și a unui sân, Fevronia nu a leșinat și nu a cedat, întărită de puterea lui Hristos care Se manifesta și în minunile care se arătau. La urmă a primit tăierea capului, pe 25 iunie 304. Frumusețea muceniciei ei a înduplecat pe mulți păgâni prezenți la chinuri să se convertească la Hristos. Viața sfintei, scrisă de surorile Tomaida și Ieria, este un document hagiografic de mare putere literară.
Tropar, glasul 4: Mielușeaua Ta, Iisuse, Fevronia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților Mucenici Orentie, Farnacie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac și Longhin, șapte frați buni care au pătimit pentru Hristos în veacul al III-lea.
Aceștia erau șapte frați ostași în armata romană. Mărturisindu-se creștini în vremea prigoanei și refuzând să jertfească idolilor, au fost condamnați și exilați în locuri diferite ale imperiului, departe unii de alții. Orentie a primit moartea la Riza în Pont; Farnacie la Kordila; Eros la Parembol; Firm și Firmin la Apsaros în Colhida; Chiriac la Zigania; iar Longhin la Pitius (Pityus). Fiecare a mărturisit singur, fără putința de a-și vedea frații, și toți și-au dat viața pentru Hristos în locurile exilului lor.
Tot astăzi este pomenită Sfânta Muceniță Livia, care a pătimit în vremea persecuției lui Dioclețian în cetatea Nisibi, împreună cu soțul ei Leonida și cu fiica lor Evtropia. Sfânta Livia a primit decapitarea pentru credința în Hristos; Leonida a fost aruncat în foc, iar copila Evtropia, auzind pe mama sa spunând "Nu fugi, fiică," și-a pus singură mâinile înapoi și și-a plecat grumazul în fața chinuitorilor, primind și ea moartea martirică. Sinaxarul le pomenește alături de nevoințele Sfintei Fevronia, ale cărui surori de mănăstire le adăposteau.