Sfântul Cuvios David din Tesalonic
Sfântul Cuvios David s-a născut și a crescut în cetatea Tesalonicului, în veacul al V-lea, pe vremea împăratului Iustinian I. Din cea mai fragedă vârstă a defăimat toată odihna trupească și s-a lepădat de lume, de prieteni și de rude, alegând drumul nevoinței.
A intrat ca monah în Mănăstirea Sfinților Mucenici Teodor și Mercurie din Tesalonic, numită și "a celor cu glugă" (Cunuliaton). Acolo citea neîncetat Scripturile, postea și se ruga zi și noapte, minunându-se de viața sfinților mari, îndeosebi a Sfinților Stâlpnici Simeon și Daniil, care petrecuseră pe stâlpi în rugăciune neîncetată. Pilda regelui și proorocului David, care ceruse trei ani "bunătate, știință și pricepere," l-a aprins și pe el. Într-o zi, inima i s-a înfierbântat tare de dorul lui Dumnezeu și s-a urcat într-un migdal de lângă biserica mănăstirii, unde și-a făcut un mic culcuș pe o creangă. A făgăduit să nu coboare de acolo decât după trei ani, până când Dumnezeu îi va arăta voia Sa.
Trei ani întregi a îndurat pe acea creangă vânturile, ploile și zăpezile iernii și arșița soarelui de vară, fără odihnă, căci spre deosebire de sfinții stâlpnici care stăteau pe stâlpi nemișcați, David se clătina fără încetare pe ramura copacului. Din acest loc propovăduia Evanghelia celor care veneau la el, sfătuind și mângâind. La capătul celor trei ani un înger al Domnului i s-a arătat și i-a spus că nevoința lui a fost primită și că a sosit vremea să coboare și să-și continue viața în chilie.
Pentru curăția vieții lui a primit de la Dumnezeu darul de a izgoni diavolii și de a vindeca bolnavii. Vestea sfințeniei lui a ajuns până la Constantinopol. Chemat înaintea împăratului Iustinian în legătură cu o problemă a eparhiei Tesalonicului, sfântul și-a pus în palmele goale cărbuni aprinși cu tămâie și a tămâiat timp de o oră în fața întregului sfat imperial, fără să i se vatăme câtuși de puțin mâinile. Împăratul, uimit, a primit cu toată cucernicia cererile sfântului și le-a îndeplinit de îndată. Întorcându-se spre Tesalonic, David a adormit în Domnul mai înainte de a ajunge în cetate, în dreptul farului, spunând ucenicilor: "Fiii mei, a sosit vremea sfârșitului meu!" A trecut la Dumnezeu în 540. Cinstitele sale moaște se păstrează la Tesalonic, în paraclisul din interiorul bisericii mănăstirii, și sunt cercetate cu evlavie de pelerini din toată lumea, inclusiv de numeroși români.
Tropar, glasul 8: Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte David, duhul tău.
Sfântul Ierarh Ioan, episcopul Goției
Sfântul Ierarh Ioan, episcopul Goției, a trăit în veacul al VIII-lea în ținuturile sciților de pe malurile Mării Negre, în Crimeea. S-a născut la Parthenit din Crimeea, din părinți binecredincioși, Leu și Fotini, care îl ceruseră de la Dumnezeu prin rugăciune îndelungată și îl închinaseră Lui din pântecele maicii sale. Din tinerețe a ales viața ascetică și a împlinit un pelerinaj de trei ani în Țara Sfântă.
La întoarcere, goții din Doros (Mangop, Crimeea) l-au rugat să le fie episcop, deoarece ierarhul lor fusese depus de împăratul iconoclast Constantin Copronimul (741-775), care prigonea nu numai cinstirea sfintelor icoane, ci și autonomia episcopiilor din afara controlului imperial. Ioan a primit, dar pentru a evita hirotonia de la episcopi iconoclaști greci, a mers în Georgia, unde a primit sfințirea arhierească de la episcopul Iviriei. Întors în Crimeea, a păstorit cu râvnă turma sa, apărând dreapta credință față de iconoclasm și față de presiunile khazarilor care stăpâneau în acele locuri.
Primejdiile nu au încetat: poporul său, sub presiunea boierilor lazilor aliați cu khazarii, voia să-l vândă. Joan a trebuit să fugă. După moartea împăraților iconoclaști, s-a dus la Constantinopol, unde a vorbit cu împărăteasa Irina și a propovăduit cu putere credința ortodoxă. Nu a mai apucat să se întoarcă în eparhia sa; s-a stins din viață în cetatea Amastrida din Pont. Cinstitele lui moaște au fost aduse cu corabia la Mănăstirea Sfinților Apostoli, unde au odihnit spre mângâierea credincioșilor.