Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini
Sfântul Cuvios Samson s-a născut la Roma, în veacul al V-lea, dintr-o familie înstărită și nobilă, rudă cu împăratul Constantin cel Mare. A primit o educație aleasă, dobândind cunoașterea Scripturilor și deprinderea meșteșugului medical, la care s-a adăugat și darul lui Dumnezeu de a vindeca pe cei aflați în suferință. Din tinerețe s-a închinat cu totul slujirii lui Hristos și aproapelui.
După trecerea la Dumnezeu a părinților săi, Samson și-a împărțit toată averea săracilor și și-a eliberat robii. A trăit o vreme retras în pustie, după care a mers la Constantinopol. Acolo și-a găsit o casă mică și primea în ea pe cei săraci, pe bolnavi și pe străini: îi hrănea, le dădea adăpost, îi tămăduia de boli prin priceperea medicală și mai ales cu rugăciunea și cu darul lui Dumnezeu, care lucra prin el. Din această neobosită primire a nevoiașilor i-a rămas numele de "primitorul de străini." Se îngrijea de ei cu aceeași dragoste cu care un tată bun se îngrijește de copiii săi.
Patriarhul Mina al Constantinopolului, uimit de sfințenia lui, l-a hirotonit preot, deși Samson nu căutase nicio treaptă. Împăratul Iustinian (527-565), aflat în suferință mare, a trimis să îl cheme pe Samson. Sfântul l-a tămăduit, iar împăratul, plin de recunoștință, i-a dăruit o casă mai mare ca să primească și mai mulți nevoiași, și i-a asigurat mijloacele pentru aceasta. Samson a primit darul și l-a întors cu totul slujirii aproapelui. A trecut la Dumnezeu în 530 și a fost îngropat în biserica Sfântului Mucenic Mochie din Constantinopol, unde moaștele lui au continuat să izvorască tămăduiri.
Tropar, glasul 8: În răbdare ți-ai agonisit plata ta, Părinte Cuvioase; în rugăciuni neîncetat răbdând, pe săraci iubind și pe aceia îndestulând. Ci te roagă lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Samson, milostive fericite, să mântuiască sufletele noastre.
Sfânta Mironosiță Ioana
Sfânta Mironosiță Ioana a fost soția lui Huza, iconomul (intendentul) curții regelui Irod Antipa din Iudeea. Cu tot rangul ei social înalt, ea a ales să-L urmeze pe Hristos, renunțând la confortul și la distanța pe care statutul o impunea. Numele ei apare în Evanghelia de la Luca (8, 3), alături de Maria Magdalena, Suzana și alte femei care Îl urmau pe Hristos din Galileea și îi ajutau pe ucenicii Lui din avutul lor.
Tradiția Bisericii i-a atribuit Sfintei Ioana un gest de mare curaj și evlavie: ea ar fi fost cea care a recuperat capul Sfântului Ioan Botezătorul, aruncat în gunoi din porunca lui Irod, după ce fusese adus pe tipsie la banchetul regal. Ioana l-a luat în taină și l-a îngropat cu cinste pe Muntele Măslinilor.
A mers și la mormântul Mântuitorului în dimineața Învierii, împreună cu celelalte femei mironosițe, aducând miresme ca să ungă trupul lui Iisus. Ajungând acolo, au găsit mormântul gol, giulgiurile așezate de o parte, iar un înger le-a vestit că Hristos a Înviat. Ele au crezut și s-au grăbit să ducă vestea cea bună apostolilor, devenind primele propovăduitoare ale Învierii. Este pomenită de Evanghelistul Luca și în lista femeilor care au vestit Învierea apostolilor (Luca 24, 10). A trecut la Dumnezeu în pace, în veacul I. Este prăznuită și în Duminica Mironosițelor.