Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea
Sfânta Cuvioasă Elisabeta, cu numele de naștere Rodica Lazăr, s-a născut pe 16 iulie 1970 în satul Benia din comuna Moldova Sulița, județul Suceava, a doua din cei unsprezece copii ai lui Vasile și Mariei Lazăr. Crescând în familie de oameni simpli și dreptcredincioși, copila Rodica a simțit de timpuriu chemarea lui Dumnezeu spre viața monahală. La clasa a șaptea, un pelerinaj la Mănăstirea Agapia i-a aprins definitiv dorința de a se consacra lui Hristos.
La vârsta de numai cincisprezece ani, în 1985, a ajuns la Mănăstirea Pasărea din apropierea Bucureștilor. Duhovnicul i-a spus că dacă rămâne acolo, va face față. A rămas. Nici familia care o aștepta la gară, nici greutățile vieții monahale nu au putut-o abate din chemarea ei. La 6 august 1988 a primit tunderea în schima mică cu numele Teodora.
Sfânta Cuvioasă Elisabeta a primit în tinerețe o vedenie de o rară profunzime: a fost dusă de Sfântul Ioan Botezătorul în locuri de văpăi și de întuneric, a văzut sufletele chinuite și a înțeles prețul nesfânt al vieții irosită; apoi a fost dusă să vadă și frumusețile raiului. Sfântul Ioan i-a spus că nu este vrednică de rai deocamdată, dar că Dumnezeu i-a hotărât ani de pocăință, și i-a arătat că chemarea ei este pustia Bucovinei. Monahia Teodora a ascultat. În 2003, lăsând mănăstirea, s-a retras pe Muntele Giumalău din Bucovina, unde a trăit ca pustnică în aspră nevoință: post, priveghere, rugăciune neîncetată, singurătate, frig și lipsă de orice confort. Din cauza exploatărilor forestiere s-a mutat în Munții Neamțului, la locul numit Râpa lui Coroi, de unde s-a întors iarăși în Munții Giumalău.
Pe 19 aprilie 2006 a primit tunderea în schima cea mare cu numele Elisabeta. Cu puterile trupești tot mai slăbite, și-a ținut cu strictețe rânduiala de rugăciune și asceza deprinse în munți. Bolnavă de cancer, s-a întors la Mănăstirea Pasărea, unde a trecut la Dumnezeu pe 5 iunie 2014, la vârsta de patruzeci și patru de ani. Chipul ei cel strălucitor, asemănat cu al sihastrilor de demult, a uimit pe toți cei care au văzut-o la deshumare A fost canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 1 iulie 2025, cu titulatura "Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea" și ziua de prăznuire la 5 iunie. Proclamarea generală a avut loc la Catedrala Patriarhală pe 6 februarie 2026, iar proclamarea locală la Mănăstirea Pasărea pe 30 mai 2026.
Tropar, glasul 8: Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Elisabeta, duhul tău.
Sfântul Sfințit Mucenic Dorotei, episcopul Tirului
Sfântul Sfințit Mucenic Dorotei a primit o educație aleasă în tinerețe, stăpânind cu desăvârșire limbile greacă și latină, și a pus toată știința sa în slujba Bisericii lui Hristos. A lăsat scrieri bisericești și istorii prețioase; cea mai cunoscută lucrare a sa este Syntagma greco-latină, o operă de erudiție rară pentru epoca sa.
A ajuns episcop al cetății feniciene Tir și a păstorit această comunitate creștinică în vremuri de prigoană neîncetată. Când împăratul Dioclețian (284-305) a dezlănțuit una din cele mai cumplite prigoane împotriva creștinilor, Dorotei, urmând porunca Mântuitorului de a fugi dintr-o cetate în alta când vine prigonirea, a lăsat scaunul și s-a ascuns la Diospoli și în alte locuri ferite, pentru ca turma să nu rămână fără păstor la întoarcerea lui.
După moartea prigonitorilor și venirea la putere a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, Dorotei s-a întors la Tir la scaunul său și a păstorit cu bucurie obștea credincoasă, aducând pe mulți păgâni la cunoașterea lui Hristos. A trăit o viață extrem de lungă, de o sută șaptesprezece ani sau, după alte izvoare, de o sută șaptezeci de ani, împodobindu-și adânca bătrânețe cu smerenie și nevoință.
Când împăratul Iulian Apostatul (361-363) a reluat prigonirea creștinilor, poruncind în ascuns supușilor săi să chinuiască pe cei care nu jertfeau idolilor, Dorotei și-a lăsat iarăși scaunul și a fugit. A mers în Tracia, dar nici acolo nu a scăpat de slugile lui Iulian. Prins în cetatea Diopolin, a suferit bătăi cumplite și chinuri felurite la adânci bătrânețe. Neputând fi îndupleca să jertfească idolilor, și-a dat sufletul sub chinuri, primind cununa sfințitului mucenic.
Tropar, glasul 4: Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Dorotei, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.