Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou se numește astfel spre deosebire de Sfântul Ilarion cel Mare din veacul al IV-lea. S-a născut în 775 în Capadocia, din tatăl Petru, care lucra la curtea imperială, și mama Teodosia. La vârsta de douăzeci de ani, urmând cuvântul Evangheliei, a lepădat averea și casa și a intrat ca monah în Mănăstirea Xirochipiu din Constantinopol. De acolo a trecut în Mănăstirea Dalmaților, unde a primit schima cea mare și a ajuns ucenic al Sfântului Grigorie Decapolitul, care viețuia acolo.
Timp de zece ani a îngrijit grădina mănăstirească cu smerenie deplină și tăcere, nevoindu-se să se asemene după putere Sfântului Ilarion cel Mare. A primit de la Dumnezeu darul izgonirii duhurilor necurate: a vindecat un tânăr îndrăcit. Egumenul l-a hirotonit preot fără ca Ilarion să dorească aceasta. Când egumenul a trecut la Dumnezeu și frații au vrut să-l aleagă stareț, Ilarion a fugit din mănăstire în ascuns. Patriarhul Nichifor și împăratul, rugați de obște, l-au chemat înapoi, și în 807 a primit egumenia și titlul de arhimandrit al mănăstirilor Constantinopolului, pe care a dus-o opt ani cu înțelepciune și blândețe.
Când Leon al V-lea Armeanul (813-820) a reluat prigonirea icoanelor, Ilarion a fost chemat înaintea împăratului. Nu numai că nu a cedat, dar l-a mustrat cu curaj pe Leon, numindu-l "nou Iulian Apostatul, lepădat de dreapta credință." Mâniat, împăratul a poruncit să fie bătut, chinuit și aruncat în temniță. Trimis înaintea patriarhului iconoclast Teodot, a pătimit și mai mult, ținut fără apă și pâine. Exilat prin felurite locuri, a continuat să mărturisească.
Pe vremea împăratului Teofil (829-842), noua prigoană a adus Sfântului Ilarion o sută șaptezeci de lovituri cu toiagul pe spate și exilul în insula Afusia din Marea Marmara, unde și-a săpat cu mâinile o chilie în piatră și a petrecut opt ani în rugăciune. Acolo a văzut cu duhul sufletul Sfântului Teodor Studitul înălțat la cer de cetele îngerești. În 842, odată cu restabilirea Ortodoxiei de împărăteasa Teodora, a revenit la Mănăstirea Dalmaților, unde a trăit încă trei ani, strălucind prin darul minunilor. A trecut la Dumnezeu în 845, la șaptezeci de ani.
Tropar, glasul 8: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ilarion, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Visarion
Sfântul Cuvios Visarion s-a născut și a crescut în Egipt, în veacul al V-lea, dintr-un neam cu teamă de Dumnezeu. Din tinerețe a iubit pe Hristos și și-a păzit haina curăției de la Botez, ferind cu grijă sufletul și trupul de orice întinăciune. A peregrinat la Sfintele Locuri din Ierusalim, a văzut pe Cuviosul Gherasim care viețuia în pustiul Iordanului alături de un leu, și a cunoscut și pe alți Sfinți Părinți care străluceau în fapte bune. Întors acasă, și-a luat ca povățuitor duhovnicesc pe Cuviosul Isidor Pelusiotul, de la care a primit îndrumări spre viața mai aspră.
Împărțindu-și averea săracilor și mănăstirilor, Visarion s-a lepădat de lume și a îmbrăcat schima monahală. S-a retras într-un loc pustiu unde a petrecut în post și rugăciune neîncetată, asemănându-se îngerilor. Uneori postea câte o săptămână întreagă, iar alteori stătea patruzeci de zile fără hrană și fără băutură.
Dumnezeu l-a învrednicit cu bogate daruri duhovnicești și cu puterea facerii de minuni, asemănate de sinaxar cu cele ale proorocilor. Odată, umblând cu ucenicul pe malul mării, acesta a însetat cumplit. Visarion s-a rugat și a însemnat marea cu semnul Sfintei Crucii: apa sărată a devenit dulce și rece ca un izvor viu. Când ucenicul a vrut să umple vasul cu ea pentru cale, Visarion l-a oprit spunând: "Dumnezeu, Cel ce este în tot locul, va purta grijă de noi și în tot locul." Altă dată, mergând să viziteze un stareț îndepărtat și văzând că soarele se apropia de apus și calea era lungă, Visarion s-a rugat lui Dumnezeu și a oprit soarele pe cer până au ajuns la destinație, asemănându-se lui Iosua al lui Navi. A trecut la Dumnezeu în pace, și după moartea sa minunile au continuat prin moaștele sale.
Tropar, glasul 8: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Visarion, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.