Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, episcopul Ancirei
Sfântul Sfințit Mucenic Teodot a trăit în cetatea Ancira Galatiei (astăzi Ankara, capitala Turciei), pe vremea împărăților Dioclețian și Maximian, la sfârșitul veacului al III-lea și începutul celui de al IV-lea. Era un om cu statură modestă după aparență: trăia sub chipul unui cârciumar, primind oaspeți, dar în tăinuita profunzime a vieții lui săvârșea o lucrare apostolică. Prin vorba și sfatul cel de Dumnezeu insuflat aducea pe elini și pe iudei la credința creștinească, pe păcătoși îi îndemna la pocăință, pe cei întristați îi mângâia și pe cei bolnavi îi tămăduia prin rugăciune și punerea mâinilor. Dumnezeu îl învrednicit cu darul tămăduirii: boli socotite fără leac de oameni cedau la atingerea și rugăciunea lui.
Timp de persecuție cumplită a creștinilor, Teodot lua pe ascuns trupurile mucenicilor care mureau pentru Hristos și care erau lăsate pradă câinilor, fiarelor și păsărilor cerului, și le îngropa cu cinste și evlavie creștinească. Astfel a îngrijit de trupurile a șapte fecioare martire care fuseseră înecate în lacul Halys de guvernatorul Teotecnus. Mergând noaptea să scoată din apă trupurile lor, Teodot a fost prins. Adus înaintea lui Teotecnus, a mărturisit cu curaj că, deși smerit cu statuta, este mai presus și mai puternic decât toți împărații lumii, prin credința și mărturisirea lui Hristos. A suferit chinuri cumplite, bătăi fără cruțare. A fost condamnat la moarte și i s-a tăiat capul pe 7 iunie 303. Creștinii i-au luat trupul și l-au îngropat cu cinste.
Tropar, glasul 4: Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Teodot, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfintelor Mucenițe Zenaida și Filonila, surori bune, originare din Tarsul Ciliciei, patria Sfântului Apostol Pavel, cu care erau legate prin rudenie. Lepădând averea și patria, și-au ales o viață de apostolat tainic, sub chipul meșteșugului doctoricesc: mergeau din loc în loc pretinzând că vindecă bolile cu știința medicinii, dar în fapt împlineau lucrul apostolesc, vindecând și trupește și sufletește prin rugăciune, în puterea credinței lor și a harului lui Dumnezeu primit de la Hristos.
Sfânta Zenaida era tămăduitoare de boli și slăbiciuni și s-a învrednicit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni. Sfânta Filonila postea și se ruga neîntrerupt, și ea lucrând minuni prin rugăciunea ei. Venind în cetatea Dimitriadei, au intrat într-o peșteră pe care au rânduit-o ca loc de rugăciune și de slujire a bolnavilor. Prigonirile timpului le-au ajuns și pe ele: prăznuirile lor consemnează că au primit moartea martirică, pecetluindu-și viața pământească prin jertfă pentru Hristos.