Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian
Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian sunt pomeniți în calendarul Bisericii Ortodoxe Române alături de ceilalți sfinți mucenici de la Dunăre, ca unii dintre martirii care au sfințit pământul Moesiei Inferior cu sângele lor. Erau ostași în armata romană, slujind în garnizoana cetății Durostorum, pe malul Dunării (astăzi Silistra, Bulgaria).
În cursul războiului romano-persan din 297-298, cezarul Maximian Galeriu a hotărât îndepărtarea din oaste a tuturor ostașilor creștini, considerând că aceștia slăbesc puterea militară. Când Galeriu a venit la cetățile danubiențe, Nicandru și Marcian au mărturisit împreună cu alți oșteni că sunt creștini: Pasicrat, Valentin, Isihie și veteranul Iuliu. Au fost aruncați cu toții în temniță și somați să se lepede de Hristos și să jertfească zeilor. Ei au refuzat fără nicio șovăire.
Chinuitorii au folosit tot arsenalul prigoanei: bătăi cu toiege, împunsături cu sulița, pârjoliri în foc, arderi pe cărbuni aprinși, târâre prin cioburi ascuțite. Nici unul din aceste chinuri nu i-a putut înfrânge. Nicandru, se spune, era tată de familie: soția lui Daria îl așteptase zece ani să se întoarcă de pe câmpul de luptă. Vestind că este creștin și refuzând orice cedare, a ales moartea în loc de îngăduința stăpânilor. Ambii ostași au primit tăierea capului pe 8 iunie 298, în cetatea Durostorum, urmând calea celorlalți mucenici dunăreni care îi precedaseră cu puțin.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, Nicandru și Marcian, întru nevoințele lor cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având tăria Ta, pe chinuitori au biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat
La 8 iunie, alături de pomenirea Sfinților Nicandru și Marcian, Biserica Ortodoxă prăznuiește mutarea cinstitelor moaște ale Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat din cetatea Eraclia (Heraclea) la Evhaita, patria sa. Viața Sfântului Teodor Stratilat este povestită pe larg la 8 februarie, ziua muceniciei sale.
Sfântul Teodor Stratilat a primit "stratilat" adică titlul de voievod al cetății Eraclia de la împăratul Liciniu (307-324), ca răsplată pentru vitejia sa. La căderea lui în credință, pentru că biruise un balaur care pustiia ținuturile din jur, poporul și ostașii cetății au strigat: "Mare este Dumnezeul lui Teodor!" și mulțimea s-a botezat. Liciniu, înspăimântat de răspândirea credinței, l-a chemat pe Teodor și l-a silit să jertfească idolilor. Teodor a prefăcut înspre batjocură jertfa idolilor și a dărâmat statuile. Prins, a suferit chinuri înfricoșătoare și a primit în cele din urmă tăierea capului, pe 8 februarie, la vârsta de douăzeci și trei de ani.
Înainte de a pătimi, Teodor îi ceruse ucenicului său Uar (Avgar) să-i ducă trupul în Evhaita, patria părinților săi. Uar a împlinit porunca. Mutarea cinstitelor moaște din Eraclia la Evhaita a dat naștere praznicului de la 8 iunie. Ulterior, la un loc din apropierea Damascului, numită Carsat, unde era o biserică a Sfântului Teodor, saracinii au profanat-o prefăcând-o în grajd. Un saracin, luând arcul, a tras o săgeată în icoana sfântului, zugrăvită pe perete. Din icoana aceea a curs sânge, ca dintr-un om viu. Minunea a fost consemnată de Sfântul Anastasie Sinaitul și de Sfântul Ioan Damaschin.
Tropar, glasul 4: Cu numirea oștirii celei adevărate, purtătorule de chinuri, al Cerescului Împărat, voievod preabun te-ai făcut, Sfinte Mare Mucenice Teodore. Căci cu armele credinței te-ai oștit înțelepțește și ai biruit cetele demonilor și purtător de biruință viteaz te-ai arătat. Pentru aceasta te fericim cu credință.