Sfântul Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu
Sfântul Cuvios Dionisie Vatopedinul, cu numele de mir Dumitru Ignat, s-a născut pe 22 septembrie 1909 în satul Vorniceni din județul Botoșani, ca al optulea și cel mai mic copil al familiei Ignat. Tatăl său, Ioan, om profund credincios, a murit când Dumitru era de-abia un an, iar mama lui, Casandra, a rămas să crească singură cei opt copii. Din familie mai venise spre Sfântul Munte și fratele mai mare, Gheorghe, care a intrat în monahism cu numele Ghimnazie și ajunsese el însuși la o viață de mare sfințenie.
La 17 ani, în 1926, tânărul Dumitru l-a urmat pe fratele său și a plecat la Sfântul Munte Athos, atrăgandu-l irezistibil dorul de Dumnezeu. A ajuns mai întâi la Schitul "Sfântul Andrei" al Mănăstirii Vatoped, unde a primit tunderea monahală cu numele Dionisie în 1927. Hirotonit ierodiacon în 1931, a mers împreună cu fratele său la Chilia "Sfântul Tihon din Zadonsk" din Kapsala, sub îndrumarea starețului Ghedeon Chelaru. Din 1937 au preluat și au refăcut din temelii Chilia "Sfântul Gheorghe" din Colciu, ce aparținea tot de Mănăstirea Vatoped. Hirotonit ieromonah în 1937 și duhovnic din 1945, Dionisie nu s-a mai depărtat niciodată de Colciu.
Decenii la rând a viețuit în rugăciune neîncetată, în post aspru și în tăcere, urmând calea isihastă a marilor pustnici athoniți. Chipul său luminos, blândețea privirii și harul care emana din persoana sa i-au adus reputația de mare duhovnic, căutat de monahii din toată peninsula Athos, de stareți de mănăstiri, de ieromonahi și de pelerini din lumea întreagă. Un arhiereu care l-a vizitat a mărturisit că "Părintele Dionisie semăna cu chipul zugrăvit al Sfântului Ioan Evanghelistul." A primit de la Dumnezeu daruri duhovnicești înalte: văzător cu duhul, cunoscător de inimi, povățuitor cu blândețe și dragoste. Fratele său, Ghimnazie, a trecut la Dumnezeu în 1965, iar după moartea starețului Ghedeon Chelaru în 1979, Dionisie a condus el însuși chilia, alăturându-i-se schimonahul Ioan Șova și alți vietuitori.
A petrecut în Sfântul Munte șaptezeci și opt de ani, și a trecut la Dumnezeu pe 28 aprilie/11 mai 2004, la vârsta de nouăzeci și cinci de ani. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice la 31 august 2025, ca urmare a solicitării Patriarhiei Române, cu titulatura "Sfântul Cuvios Dionisie Vatopedinul de la Colciu" și cu zi de prăznuire la 11 mai.
Tropar: Ca cel ce pe Hristos în inimă L-ai purtat și hrană duhovnicească celor flămânzi ai dat, Preacuvioase Dionisie, mijlocește nouă iertare de păcate și mare milă!
Sfântul Sfințit Mucenic Mochie, preotul
Sfântul Sfințit Mucenic Mochie s-a născut din părinți de neam roman, Eufratie și Eustatia, stabiliți în cetatea Amfipoli din Macedonia. A crescut în credința creștinilor, a ajuns la demnitatea preoției în aceeași cetate și s-a nevoit cu ardoare, propovăduind Evanghelia în rândul păgânilor pe care îi întorcea la Hristos. Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni, vindecând bolnavi, ajutând la nașteri grele și izbăvind credincioșii de neputințe, prin rugăciune și prin semnul Sfintei Cruci.
Pe vremea împăratului Dioclețian (284-305), s-a dat poruncă tuturor locuitorilor să aducă jertfe zeului Dionisos. Mulți creștini fugeau în ascunzători de frica prigoanei. Sfântul Mochie a hotărât să le dea pildă de bărbăție. A mers în capișteа idolilor, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și a răsturnat cu puterea lui Dumnezeu altarul lui Dionisos cu tot ce era pe el, arătând că idolii sunt fără putere. Prins pe loc, a fost adus la judecată.
Chinuit cu cruzime, a rămas nevătămat din foc, din cazan cu apă fierbinte și din gura fiarelor sălbatice, Dumnezeu ocrotindu-l de fiecare dată. Trimis la Constantinopol, a suferit acolo alte chinuri înfricoșătoare, care au uimit mulțimile: bătut cu vine de bou, aruncat iar în foc, legat la cai sălbatici, sfâșiat cu unghii de fier. Văzând că mulți din asistență credeau în Hristos ca urmare a minunilor, Dioclețian a poruncit tăierea capului său. Sfântul Mochie a primit cu bucurie moartea, mulțumindu-I lui Dumnezeu. La Constantinopol, unde moaștele lui au ajuns mai târziu, o mare bazilică i-a purtat hramul, iar rezervoarele de apă ale cetății au fost puse sub ocrotirea sa.
Tropar, glasul 4: Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Mochie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfinții Ierarh Metodie și Cuvios Chiril, luminătorii slavilor
Sfinții Metodie și Chiril s-au născut la Tesalonic, dintr-o familie de neam bun: tatăl lor, Leon, era înalt demnitar militar și administrativ. Zona Tesalonicului era bilingvă, convietuind acolo vorbitori de proto-slavonă și de greacă, ceea ce le-a îngăduit fraților să cunoască din copilărie ambele limbi. Metodie, mai în vârstă, a intrat în armată și a ajuns voievod al unui ținut de graniță cu slavii, dar a lăsat cariera militară și a îmbrățișat viața monahală pe Muntele Olimp din Bitinia. Chiril, mai mic, a studiat la Constantinopol cu cei mai renumiți profesori ai timpului, inclusiv cu Fotie, viitorul patriarh, a devenit bibliotecar al Patriarhiei și profesor de filozofie.
Ambii frați au primit misiuni diplomatice și misionare de la curtea imperială. Chiril a mers la cozari (hazari) ca să combată islamul și iudaismul și a câștigat mulți la credința creștină. Tot el a descoperit moaștele Sfântului Clement al Romei în Crimeea, pe care le-a dus mai târziu la Roma. Misiunea cea mai importantă a venit în 863, când împăratul Mihail III i-a trimis în Moravia, la cererea prințului Rastislav, care dorea preoți care să slujească în limba poporului.
Pregătindu-se pentru această misiune, frații au creat alfabetul glagolitic, primul alfabet slavon, care mai târziu s-a dezvoltat, prin contribuția ucenicilor lor, în alfabetul chirilic. Au tradus în slavonă Evanghelia, Apostolul, Psaltirea și celelalte cărți trebuincioase cultului liturgic, și au început să săvârșească Sfânta Liturghie în limba slavă, spre marea bucurie a poporului care înțelegea pentru prima dată slujba. Ei au continuat tradiția apostolică de a propovădui fiecărui popor în limba lui.
Chiril, numit Constantin înainte de a se tunde călugăr pe patul de moarte, a trecut la Dumnezeu la Roma pe 14 februarie 869, la 42 de ani. A fost înmormântat în basilica Sfântul Clement. Metodie, hirotonit arhiepiscop al Moraviei de Papa Adrian II, a continuat misiunea singur, răbdând persecuții din partea episcopilor germani care priveau cu gelozie propovăduirea în slavonă. A murit pe 6 aprilie 885, la vârsta de 70 de ani. Ucenicii lor au continuat lucrarea în Bulgaria, Serbia și Rusia, înrădăcinând Ortodoxia și cultura slavă pentru veacuri. Sunt cinstiți ca "întocmai cu Apostolii" pentru rodul nemăsurat al misiunii lor.
Tropar, glasul 4: Inspirați de Dumnezeu, Chiril și Metodie, prin viața voastră ați devenit întocmai cu Apostolii. Fiind voi învățătorii slavilor, mijlociți în fața Stăpânului a toate, ca să întărească toate popoarele ortodoxe în dreapta credință și să dea lumii pace și mare milă sufletelor noastre.