Sfântul Mucenic Ioan Valahul
Sfântul Mucenic Ioan Valahul s-a născut în jurul anului 1644, pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab (1632-1654), dintr-o familie creștinică din Țara Românească. De aceea i-a rămas în posteritate supranumele de "Valahul" sau "Românul," care îi arată neamul și patria.
Evenimentele politice dramatice din 1659 l-au smuls din casa lui. Voievodul Mihnea al III-lea, copleșit de birurile impuse de Poarta Otomană, s-a răsculat împotriva turcilor, sperând să se unească cu creștinii din jur. Sultanul Mahomed al IV-lea a trimis o oaste numeroasă. În cursul devastărilor și prăzilor care au urmat, tânărul Ioan, de numai cincisprezece ani, a fost luat rob.
Pe drumul spre Constantinopol, un ostaș turc mai bogat l-a cumpărat cu gândul spurcat de a-l sili la păcatul sodomiei. Ioan s-a împotrivit cu putere, iar ostașul, împins de el, a căzut și a murit. Pentru aceasta, Ioan a fost dat în stăpânirea văduvei turcului ucis. Aceasta mai întâi l-a pus la treabă printre slugile ei. Văzând însă că era tânăr voinic și frumos la chip, s-a aprins și ea cu poftă necurată asupra lui, ca odinioară femeia lui Putifar față de Iosif. A început să îl ademenească în felurite chipuri, îmbinând promisiunile cu amenințările: avere, libertate, căsătorie dacă primește islamul și îi cedează păcatelor; moarte dacă refuză. Ioan a rămas neclintit în amândouă: nu s-a lepădat de Hristos și nu a cedat necurăției.
Timp de aproape doi ani de rob, nici îmbuibarea cu bunătăți, nici tortura nu l-au putut înfrânge. Femeia, în cele din urmă, a predat pe Ioan eparhului cetății. Aruncat în temniță, supus la și mai cumplite chinuri, Ioan a rămas același. Judecat și condamnat la moarte, a primit cu senin hotărârea și și-a dat sufletul lui Hristos prin spânzurare, pe 12 mai 1662, la locul numit Parmak-Kapî din Constantinopol. Murise mucenic la optsprezece ani, cu cuget mai viteaz decât al multor vârstnici.
Viața și pătimirea sa au fost scrise de Ioan Cariofil, un cărturar grec din acea vreme, și au fost tipărite la Veneția de Sfântul Nicodim Aghioritul, trecând apoi în sinaxarele grecești și românești. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în 1950 cinstirea lui în toată Biserica, iar generalizarea solemnă a cultului a avut loc în octombrie 1955. Este ocrotitorul tinerilor și al copiilor.
Tropar, glasul 4: Astăzi duhovnicește prăznuiește Biserica dreptcredincioșilor, și cu bucurie strigă: Veniți, iubitorilor de mucenici, să prăznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Că acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, în împărăteasca cetate a lui Constantin a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat și bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre.
Sfinții Ierarhi Epifanie, arhiepiscopul Ciprului, și Gherman, patriarhul Constantinopolului
Sfântul Ierarh Epifanie s-a născut din părinți evrei, în ținutul Elefteropolei din Fenicia. Întâlnind un monah creștin pe care l-a ajutat cu pâine și care l-a răsplătit cu o carte sfântă, tânărul Epifanie a citit-o cu ardoare și s-a convertit la credința creștinilor. A primit botezul și s-a dedicat studiului cu o energie ieșită din comun: a învățat limbile ebraică, egipteană, siriană, greacă și latină pentru a înțelege și a propovădui Sfânta Scriptură în toată adâncimea ei. Dorind viața pustnicească, a trăit mai mult timp în Egipt, unde l-a întâlnit pe Sfântul Ilarion cel Mare, care l-a povățuit și a pus mâinile asupra lui.
A fost ales Arhiepiscop al Constantianei din Cipru în jurul anului 367 și a păstorit insula vreme de patruzeci de ani, cu o energie apostolică neobișnuită. A scris numeroase opere teologice, dintre care cel mai cunoscut este Panarion, un tratat detaliat împotriva tuturor ereziilor cunoscute în vremea sa, o enciclopedie a rătăcirilor de la începuturile creștinismului până în zilele sale. A participat activ la controversele teologice ale epocii, luptând cu ardoare pentru Ortodoxie. A trăit, după unele izvoare, o sută cincisprezece ani, și a trecut la Dumnezeu în 403 pe drumul de întoarcere din Constantinopol la Cipru.
Sfântul Ierarh Gherman s-a născut la Constantinopol, fiul unui înalt demnitar pe nume Iustinian, ucis de împăratul Constantin Pogonatul. Din ură față de familia celui ucis, același împărat a poruncit să fie scopit copilul Gherman și dat clerului, pentru a nu putea urca în funcții laice. Gherman a viețuit în rândul clerului ca un înger al lui Dumnezeu, îndepărtându-se de deșertăciunile lumești. A ajuns episcop al Cizicului, unde s-a luptat împotriva erezie monotelismului. A urcat pe tronul patriarhal al Constantinopolului pe vremea împăratul Artemie-Anastasie al II-lea.
Când împăratul Leon III Isaurul (717-741) a pornit prima persecuție iconoclastă în 726-730, Gherman s-a ridicat cu toată puterea în apărarea icoanelor. A ținut piept presiunilor imperiale cu statornicie și curaj, refuzând să semneze hotărârile iconoclaste. Silit să abdice în 730, a petrecut restul vieții în smerenie și rugăciune, mărturisind până la capăt dreapta credință. A trecut la Dumnezeu în 740, cinstit ca mărturisitor și apărător al Ortodoxiei.
Tropar, glasul 4: Dumnezeul Părinților noștri, Care faci pururea cu noi după blândețile Tale, nu depărta mila Ta de la noi, ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viața noastră.