Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei
Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan au viețuit în veacul al XVIII-lea, la Sihăstria Putnei, un schit de aspră nevoință și liniște din codrii Bucovinei, legat duhovnicește de marea Mănăstire Putna, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Sfântul Cuvios Sila s-a născut în 1697 în ținutul Botoșanilor, din părinți dreptcredincioși, Ioan și Ioana. La vârstă fragedă a intrat ca frate începător la Schitul Orășeni din Botoșani, iar în 1714, pe la șaptesprezece ani, a venit la Sihăstria Putnei, unde a fost primit de starețul Teodosie. Urmând povățuirile stărețoșor, a primit tunderea monahală, hirotonirea ca diacon și preot, și mai pe urmă schima cea mare. În 1753 i s-a dat ascultarea de a se îngriji de părinții sihaștri îmbătrâniți din schit, slujindu-le cu dragoste filială până în 1781. Simțind că se apropie trecerea la Dumnezeu, s-a retras în rugăciune și a trăit cu răbdare neputințele trupului până pe 23 aprilie 1783, când și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Sfântul Cuvios Paisie s-a născut în 1701 și a intrat de tânăr în viața monahală. A ajuns egumen la Mănăstirea Sfântul Ilie, de unde a trecut la Mănăstirea Râșca, iar după o vreme a venit la Sihăstria Putnei, unde a viețuit întru adâncă smerenie, rugăciune și tăcere, bineplăcând lui Dumnezeu.
Sfântul Cuvios Natan s-a născut în 1717 în Pașcani. A intrat mai întâi ca viețuitor și eclesiarh la Mănăstirea Putna, unde a primit hirotonirile de diacon și preot. Dorind mai multă liniște și mai multă rugăciune, s-a retras la Sihăstria Putnei, unde a primit schima cea mare cu numele de Natan și și-a dus viața în nevoință și curăție, urmând calea aspră a sihastrilor putneni.
Cei trei cuvioși au fost îngropați împreună în pronaosul vechii biserici a Sihăstriei Putnei. Pe 24 aprilie 1990, când s-a început refacerea schitului, mormintele celor trei au fost găsite cu osemintele galbene ca ceara și răspândind bună mireasmă. De atunci, nenumărate minuni și vindecări s-au săvârșit la racla cu moaștele lor. Cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, Sfântul Sinod al BOR a hotărât canonizarea lor în ședința din 6-7 iunie 2016, cu zi de prăznuire la 16 mai. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la 14 mai 2017 la Mănăstirea Putna.
Tropar, glasul 1: Mărturisitori ai dreptei credințe și apărători ai neamului românesc v-ați arătat, Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan. Cu postul, cu privegherea și cu rugăciunea ostenind, cerești daruri ați luat. Rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit
Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit s-a născut în jurul anului 310-314 în Tebaida de Sus din Egipt, dintr-o familie creștinică nobilă și înstărită. Din cea mai fragedă pruncie a simțit deșertăciunea lumii: la doisprezece ani, de sărbătoarea Botezului Domnului, s-a retras de la masa de praznic a familiei și a postit toată ziua în rugăciune, cerând lui Dumnezeu să-l primească în slujba Sa pentru toată viața. Familia, bogată și iubitoare, l-ar fi vrut acasă, dar chemarea lui Teodor era mai puternică decât orice legătură lumească. La paisprezece ani a plecat la mănăstire, cu binecuvântarea mamei sale.
Auzind de Sfântul Pahomie cel Mare și de viața de obște pe care o întemeiase la Tabena, s-a dus la el și a cerut să-i fie ucenic. Pahomie l-a primit. Teodor s-a nevoit cu ardoare și smerenie, crescând repede în înțelepciunea duhovnicească și în cunoașterea Sfintelor Scripturi. La douăzeci și cinci de ani, stărețul Pahomie l-a ales drept însoțitor în cercetarea mănăstirilor puse sub povățuirea sa, semn de mare prețuire. Câteva episoade ating dimensiunea eroică: mama lui Teodor a venit să-l vadă, aducând chiar scrisori de la episcopi prin care îi cerea lui Pahomie să-i dea fiul înapoi familiei. Pahomie l-a chemat pe Teodor și l-a lăsat să aleagă. Teodor a ales fără ezitare să rămână la mănăstire, fără să iasă nici măcar să-și vadă mama, considerând că dragostea de Dumnezeu trebuie să fie mai presus de orice dragoste pământească.
La treizeci de ani a primit sfințirea preoțească, de unde i-a venit supranumele de "cel Sfințit," adică preotul. A primit cârmuirea mănăstirii din Tabena, în timp ce Pahomie s-a așezat la Pamvo. A propovăduit cu putere și înțelepciune, tâlcuind Sfintele Scripturi, formând generații de monahi și aducând pacea în situațiile de tulburare. Sfântul Atanasie cel Mare al Alexandriei îl cunoștea și îl prețuia mult.
După moartea Sfântului Pahomie în 346, dezbinări și neînțelegeri s-au ivit în mănăstirile pahomiene. Teodor a ales să le păstorească pe toate, readucând pacea și dragostea frățească. A condus cu iubire și statornicie toate obștile pahomiene, continuând opera dascălului său cu aceeași râvnă. S-a dus la Dumnezeu pe 16 mai 367 sau 368, binecuvântat de marii părinți ai pustiei, pentru a sta împreună cu Pahomie în fața scaunului Preasfintei Treimi.
Tropar, glasul 8: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodor, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.