Sfinții Apostoli Andronic și soția sa, Iunia
Sfinții Apostoli Andronic și Iunia sunt numărați în ceata celor șaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului și se bucură de o cinste aparte, fiindcă au crezut în Hristos mai înainte de Sfântul Apostol Pavel. Însuși Pavel îi pomenește cu dragoste în Epistola sa către Romani, scriind: "Îmbrățișați pe Andronic și pe Iunia, rudeniile mele și împreună închiși cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care înaintea mea au fost în Hristos." Sunt deci rude după trup ale lui Pavel și tovarăși ai lui în temniță, ceea ce arată că au pătimit pentru Hristos cu mult timp înainte de scrierea epistolei.
Sfânta Iunia este soția Sfântului Andronic, o familie misionară unită de credință și de dragostea față de Hristos, la fel ca perechea Acvila și Priscila. Este singura femeie amintită direct în Noul Testament cu titlul de apostol. Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând acest verset, a scris cu admirație: "Cât de mare a trebuit să fie înțelepciunea acestei femei, ca ea să fie socotită vrednică de numirea de apostol!" Unii copisti ai Bibliei au încercat să schimbe forma numelui în "Iunias," ca și cum ar fi bărbat, dar nu există nicio sursă istorică care să ateste un astfel de nume de bărbat.
Sfântul Andronic a slujit ca episcop în Pannonia (ținuturile din vestul Dunării, corespunzând astăzi vestului României, Ungariei și regiunilor învecinate). Nu s-a mulțumit cu propovăduirea într-o singură cetate, ci a umblat pretutindeni, smulgând rădăcinile înșelăciunii idolești și plantând credința în Hristos. Iunia l-a însoțit și l-a sprijinit în tot drumul său misionar. Moaștele lor au fost descoperite la sfârșitul veacului al IV-lea, în împrejurimile Constantinopolului, în cartierul Evghenia, și pe locul descoperirii a fost ridicată o biserică impunătoare. Sunt prăznuiți și în ziua de 4 ianuarie, împreună cu soborul celor șaptezeci de Apostoli.
Tropar, glasul 3: Sfinților Apostoli, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.
Sfinții Cuvioși Nectarie și Teofan, ctitorii Mănăstirii Varlaam din Meteora
Sfinții Cuvioși Nectarie și Teofan au fost frați buni după trup și după duh, din familia nobiliară Apsaradon din cetatea Ioanina, din Epir. Familia lor era de vază și înstărită, cu un rol de seamă în viața orașului. Cei doi au primit o educație aleasă la Mănăstirea Filantropinon din Ioanina, sub egumenul Macarie. Dar bogățiile, slava și buna creștere n-au putut birui în ei dumnezeiasca dragoste. De la vârstă fragedă au îmbrățișat viața monahală în orașul lor, care primise pe bună dreptate supranumele de "orașul călugărilor." Au primit schima monahală în 1495, de la starețul Sava.
Au ucenicit zece ani la picioarele bătrânului Sava în Schitul Sfântul Ioan Botezătorul de pe insula lacului Ioaninei, culegând roadele nevoințelor sihăstrești. La adormirea lui Sava în 1505, au pornit mai departe, căutând desăvârșire duhovnicească. Au ajuns la Sfântul Munte Athos, unde au fost primiți de Sfântul Ierarh Nifon, fostul Patriarh al Constantinopolului care se nevoia la Mănăstirea Dionisiu, și l-au urmat o vreme. Mai târziu, chemarea lui Dumnezeu i-a îndreptat spre Meteora, acel loc de minune al Tesaliei, unde pe stânci înalte de zeci de metri se nevoiau pustnici.
S-au așezat pe stânca unde trăise odinioară monahul Varlaam, care ridicase pe la 1350 o mică biserică și câteva chilii. Nectarie și Teofan au reclădit totul din temelie. Prin osteneli imense și cu ajutorul unor binefăcători evlavioși, au ridicat între 1518 și 1544 trei biserici pe acel vârf de stâncă: Biserica Sfinților Trei Ierarhi, Biserica Tuturor Sfinților (1542) și Biserica Sfântului Ioan Botezătorul (1544). Vreme de mai bine de treizeci de ani, cei doi frați au păstrat neîncetat candela rugăciunii pe acel vârf de stâncă bântuit de vânturi. Cuviosul Teofan a trecut la Dumnezeu după o boală îndelungată; în clipa adormirii lui, o stea strălucitoare s-a oprit deasupra chiliei sale, umplând-o de lumină cerească, și s-a stins odată cu sufletul lui. Cuviosul Nectarie l-a supraviețuit zece ani și s-a mutat la Dumnezeu pe 7 aprilie 1550. Moaștele ambilor frați se odihnesc la Mănăstirea Varlaam din Meteora, izvorând tămăduiri.