Sfinții Mucenici Vasilisc și Marcel
Sfântul Mucenic Vasilisc era originar din satul Humialon, din Eparhia Amasiei din Pont, și era nepotul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron. A trăit pe vremea împăratului Maximian (286-305). La moartea mucenicească a unchiului său Teodor, Vasilisc a continuat propovăduirea minunilor săvârșite de acesta, răspândind credința creștinică în ținuturile Pontului împreună cu ostașii Eutropie și Cleonic, prieteni ai lui Teodor. Prinși de prigonitori, Eutropie și Cleonic au primit mucenicia prin răstignire și decapitare. Vasilisc a rămas în temniță, după care a fost eliberat.
Nemaiputând să tacă față de Hristos, Vasilisc a continuat să propovăduiască Evanghelia și să mărturisească. A fost prins din nou, la porunca guvernatorului Agripa, și dus sub pază spre Comane. Pe drum, la o popas în satul Dacnon, la o femeie pe nume Traiani, ostașii l-au legat de un paltin uscat. Prin minune, copacul a înfrunzit și a înverzit la atingerea sfântului. Hristos însuși i S-a arătat lui Vasilisc în vis mai înainte și i-a spus că nu îl va uita: "Deja numele tău s-a scris de la început cu cei ce au fost prinși cu tine; pomenirea ta o voi face slăvită în tot pământul." Înarmat cu această nădejde, Vasilisc a pornit bucuros spre cununa muceniciei.
Adus înaintea guvernatorului Agripa în Comane, a refuzat cu hotărâre să jertfească idolilor. S-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi și foc din cer a lovit templul lui Apolon, arzând templul și statuia zeului. Mulți pagani care au văzut minunea s-au convertit la credința creștinică. Agripa, umplut de mânie, a poruncit decapitarea lui Vasilisc. Sfântul a primit cu bucurie sfârșitul și a intrat în odihna Domuului.
Tropar, glasul 4: Dezlegatu-te-ai de trup, înțelepte, prin tăiere de sabie, primiindu-te puterile cele cinstite; iar cu harul dumnezeiescului Duh, ai biruit duhurile vicleniei cele rele. Și acum locuiești întru împărățiile cele de sus, purtând cununa biruinței, Sfinte Mucenice Vasilisc.
Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic
La 22 mai, ziua deschiderii oficiale a lucrărilor sinodului, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților Părinți participanți la Sinodul al II-lea Ecumenic, ținut la Constantinopol în anul 381, cunoscut și ca Primul Sinod de la Constantinopol.
Trecuse mai bine de jumătate de veac de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), care condamnase arianismul și formulase primele șapte articole ale Crezului. Dar disputele teologice nu se stinseseră. Din arianismul condamnat la Niceea se desprinsese o nouă erezie periculoasă, numită macedonianism sau pnevmatomahism, al cărei inițiator fusese episcopul Macedonie al Constantinopolului (†360). Macedonienii acceptau dumnezeirea Fiului, dar negau dumnezeirea Duhului Sfânt, reducându-L la rangul de simplu slujitor creat. Era o rănire adâncă adusă dogmei Sfintei Treimi și unității Dumnezeieștii Ființe.
Sfântul Împărat Teodosie cel Mare (379-395), un apărător hotărât al Ortodoxiei niceene, a convocat la Constantinopol, de la începutul lunii mai până pe 9 iulie 381, un sobor de o sută cincizeci de episcopi din Răsărit. Deschiderea oficială a lucrărilor s-a făcut pe 22 mai. Sinodul a fost prezidat mai întâi de episcopul Meletie al Antiohiei, care a trecut la Dumnezeu în cursul lucrărilor, după care președinția a revenit Sfântului Grigorie de Nazianz, episcopul Constantinopolului, și în final lui Nectarie, noul episcop al capitalei. Între episcopii participanți s-a aflat și Terentius, episcopul Tomisului, reprezentând credința strămoșilor noștri de la Marea Neagră.
Sinodul a condamnat pnevmatomahismul și alte ramuri ale ereziei ariene, și a completat Crezul de la Niceea cu ultimele cinci articole referitoare la Sfântul Duh, Sfânta Biserică, Sfântul Botez, Învierea morților și Viața veacului ce va să fie. Astfel a luat naștere Simbolul de Credință nieeeo-constantinopolitan, Crezul pe care creștinii ortodocși îl rostesc la fiecare Sfântă Liturghie. Prin deciziile acestui sinod, dumnezeirea celor Trei Persoane ale Sfintei Treimi a fost stabilită cu autoritate dogmatică definitivă.
Tropar, glasul 8: Preaslăvit ești, Hristoase Dumnezeule, Care luminători pe pământ pe Părinții noștri i-ai întemeiat și printr-înșii la adevărata credință pe noi, pe toți, ne-ai îndreptat; mult Îndurate, Slavă Ție.
Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Mucenic Marcel, care a trăit pe vremea împăratului Maximian și a guvernatorului Tiberian din cetatea Cartagena. Prins și silit să jertfească idolilor, a refuzat cu hotărâre, ocărând cu cuvinte aspre slujba idolilor. A suferit chinuri cumplite, a fost dus la Cartagina unde a pătimit din nou, iar ajungând în Tracia i s-a tăiat capul, primind cununa muceniciei.