Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași
Sfânta Mărturisitoare Blandina, cu numele de familie Gobjilă, s-a născut pe 24 februarie 1906 în satul Grușeuți (Grușevița) din Basarabia, în familia preotului Zaharia Popovici și a soției sale Serafima. Botezată cu numele Sfintei Mucenițe Blandina prăznuită pe 25 iulie, a crescut într-un mediu profund ancorat în viața liturgică a Bisericii. Din copilărie cânta la strană și știa pe de rost întreaga Sfântă Liturghie. A urmat studii pedagogice și a devenit învățătoare, iar în 1926 s-a căsătorit cu inginerul Gheorghe Gobjilă, fiu de preot, cu care a avut un fiu, Vladislav.
Destinul familiei s-a schimbat dramatic în 1940, când Basarabia a fost ocupată de Uniunea Sovietică. Blandina și soțul ei au fost deportați în Siberia, unde au petrecut cincisprezece ani în lagăre și închisori, în condiții de foamete, muncă silnică și teroare. În lagăr, soțul ei a murit, lăsând-o singură cu credința și cu rugăciunea ca unici sprijin. A fost întărită duhovnicește de prezența unor maici și femei evlavioase cu care a împărțit suferința. Credința ei nu s-a clătit; dimpotrivă, detenția a aprofundat-o și a curățit-o.
Eliberată după mulți ani, a aflat că fiul ei trăia în România și a mers la el. Dar pusă în situația de a alege între viața de familie și credința în Hristos, fiindcă familia nu accepta viața ei de rugăciune și de mărturisire, a ales fără ezitare să-L urmeze pe Hristos. A plecat din casă și a ajuns la Iași, unde a fost primită de o familie creștinică și a găsit adăpost în umbrele Catedralei Mitropolitane, unde era îngropată Sfânta Cuvioasă Parascheva.
Ultima parte a vieții și-a petrecut-o în smerenie și discreție, slujind Catedralei din zori: în fiecare dimineață, la ora șase, când se deschideau porțile Mitropoliei, Blandina începea să curețe pardoseala și să pregătească catedrala pentru sfintele slujbe. A tradus și a transcris acatiste, a ajutat pe cei în nevoi, a fost pentru toți o maică duhovnicească. A fost numită cu dragoste "Mama Blandina" de cei care au cunoscut-o. Cunoscând mai dinainte ziua morții sale, a cerut lui Dumnezeu să treacă la cele veșnice între Sfintele Paști și Înălțarea Domnului, ca să i se cânte "Hristos a Înviat!" Și Dumnezeu i-a împlinit rugăciunea: a trecut la Domnul pe 24 mai 1971, iar la 26 mai, ziua Înălțării Domnului, a fost înmormântată, psalții și preoții Mitropoliei cântând troparul Învierii. Mormântul ei din Cimitirul "Eternitatea" din Iași a devenit loc de rugăciune și pelerinaj.
A fost canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 1 iulie 2025, cu titulatura "Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași" și ziua de prăznuire la 24 mai. Proclamarea generală a canonizării a avut loc la Catedrala Patriarhală din București pe 6 februarie 2026, iar proclamarea locală la Catedrala Mitropolitană din Iași pe 17 mai 2026, în prezența a șapte ierarhi conduși de Mitropolitul Teofan.
Tropar: Întreaga ta viață, fericită Blandina, a fost plină de necazuri, suferințe și prigoană; căci drumul spre locuința ta din ceruri a trecut prin temnițe, chinuri și sărăcie. Pentru aceasta, Hristos Dumnezeu te-a făcut vrednică de lumina cea neînserată a Împărăției Sale și rugătoare pentru sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat
Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat, cunoscut și ca Simeon Stâlpnicul cel Tânăr, s-a născut în 521 în Antiohia Siriei. Bunicii lui dinspre tată, înstăriți negustori de parfumuri din zona Edessei, se mutaseră la Antiohia, unde tatăl său, Ioan, s-a căsătorit cu Marta, o femeie de viață aleasă, cinstită și ea în rândul sfinților. Când Simeon avea cinci sau șase ani, tatăl său a murit în cursul unui cutremur nimicitor.
La vârsta de șase ani, cu binecuvântarea mamei sale Sfânta Marta, Simeon a mers la mănăstirea cuviosului Ioan de la Muntele Pilasa, din ținutul Seleucia, ca ucenic și novice. Acolo a primit prima formare monahală, deprindând cu ardoare rânduielile nevoinței. Dorind să fie singur cu Dumnezeu și năpădit de cereri din toate părțile, a urcat pe un munte izolat din Siria, care a primit mai târziu numele de Muntele Minunat. Acolo și-a ridicat o mănăstire cu ajutorul celor vindecați de el, a fost hirotonit preot, și după fiecare Sfântă Liturghie primea de la un înger pâine cerească din care, gustând de trei ori, nu mai avea nevoie de altă hrană pământească.
Pentru a-și birui complet pornirile trupului și pentru a se apropia mai deplin de Dumnezeu prin despărțirea de cele pământești, Simeon a urcat în 526 pe un stâlp de piatră, pe care l-a înălțat treptat la o mare înălțime, și a stat acolo fără întrerupere șaizeci și șase de ani, sub cer deschis, iarna și vara, fără putința de a dormi culcat, ci numai aținând puțin în picioare și rugându-se neîncetat. Această viață de nevoință extraordinară l-a asemănat cu îngerii. Dumnezeu l-a învrednicit cu bogate daruri: a proorocit, a tămăduit bolnavi, a izgonit demoni, a schimbat inimile multor oameni prin cuvântul și prin exemplul vieții sale. Împăratul Iustinian, patriarhi și pelerini de pretutindeni veneau să primească sfatul și binecuvântarea lui. A scris scrisori către împărații Iustinian I și Iustin al II-lea, îndemnând la apărarea Ortodoxiei. A trecut la Dumnezeu pe 24 mai 592, la șaptezeci și un de ani.
Tropar, glasul 1: Al răbdării stâlp ai fost, râvnind, Cuvioase, părinților celor mai dinainte: lui Iov întru patimi, lui Iosif întru ispite și vieții celor fără de trup, fiind în trup. Simeoane, Părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.