Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici
Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici s-a născut în 1821 la București, primind la botez numele Ioan. Din fragedă tinerețe sufletul lui era atras de viața duhovnicească: citea cu ardoare Sfânta Scriptură și Vietile Sfinților, petrecea în rugăciune și se ferea de plăcerile lumii. La vârsta de douăzeci de ani, tânărul Ioan și-a găsit chemarea intrând ca viețuitor în Lavra Cernicăi, atrăgandu-l duhul isihast care se trăia acolo sub oblăduirea starețului Calinic. A trecut prin toate ascultările mănăstirești cu smerenie și ascultare deplină, adăugând nevoință peste nevoință: postea cu asprime, dormea numai trei-patru ceasuri pe noapte, făcea sute de metanii zilnic și se ferea cu grijă de orice vorbire de rău sau cuvânt necuviincios. Era iubitor de frați cu toată inima, impunând un profund respect și o autentică admirație chiar și din partea starețului său. Pe 3 decembrie 1846 a primit tunderea monahală cu numele de Irodion.
Când Sfântul Calinic a fost hirotonit episcop de Râmnic în septembrie 1850, l-a luat cu sine pe Irodion printre vietuitorii de suflet. În 1854 l-a rânduit stareț al Schitului Lainici din Gorj, un loc de singurătate și rugăciune în defileul Jiului, la poalele munților Olteniei. Irodion a păstorit cu mici întreruperi patruzeci și unu de ani, între 1854 și 1900, adunând în jurul lui o obște mai mare decât cea de la Cozia sau Tismana, și formând generații de monahi în duhul smereniei și al rugăciunii lăuntrice. A cerut de cinci ori să fie eliberat din ascultarea de stareț, dar de fiecare dată obștea și ierarhia l-au readus în fruntea mănăstirii.
Sfântul Calinic, cucerit de darurile duhovnicești ale starețului Irodion, l-a numit cu dragoste "Luceafărul de la Lainici." La moartea duhovnicului sfântului Calinic, rolul s-a inversat: fostul ucenic Irodion a devenit duhovnicul sfântului Calinic. Faima lui s-a răspândit în toată Țara Românească și dincolo de Carpați. Veneau la el nu numai monahi și preoți, ci și mireni, săraci și boieri, bolnavi și sănătoși, căci Irodion era un doctor iscusit al sufletelor. Putea vedea cu ochii duhului păcatele celor ce veneau la el, le spunea gândurile ascunse, îi vindeca de boli trupești și sufletești, alunga duhurile necurate din îndrăciți. Înainte de a trece la Dumnezeu a proorocit pustiirea Mănăstirii Lainici, prorocie împlinită în toamna lui 1916 când trupele germane au transformat-o în grajd pentru cai.
A trecut la Dumnezeu pe 3 mai 1900. Trupul lui a fost ascuns cu grijă de comunitatea mănăstirii, temându-se de cinstea prea mare pe care o aducea. Locul a rămas necunoscut multă vreme. Pe 10 aprilie 2009, Mitropolitul Irineu al Olteniei, după zile de post și rugăciune, a scos la lumină moaștele sfântului, găsite nestricăcioase. Sfântul Sinod al BOR l-a proslăvit pe Irodion pe 29 octombrie 2010, cu ziua de prăznuire la 3 mai. Canonizarea solemnă a avut loc pe 1 mai 2011 la Mănăstirea Lainici, în prezența Patriarhului Daniel și a membrilor Sfântului Sinod.
Tropar, glasul 5: Pe luceafărul nostru cel din Oltenia, cu închinare de taină, ca pe un părinte ales să-l slăvim acum noi, ucenicii lui; că înainte-văzător s-a făcut Sfântul Irodion, de boli pe toți vindecându-i și duhovnic dumnezeiesc s-a arătat în viața sa.
Sfinții Mucenici Timotei și Mavra, soția sa
Sfinții Mucenici Timotei și Mavra au trăit în ținutul Tebaidei din Egipt, în vremea împăratului Dioclețian, în a doua jumătate a veacului al III-lea. Timotei era citeț bisericesc, adică anagnost, în satul Pirapei sau Penapeon, unde citea poporului la slujbe cuvintele Sfintei Scripturi. Luase de curând în căsătorie o tânără fecioară cu numele Mavra, iar după abia douăzeci de zile de la nuntă a fost pârât la Arian, guvernatorul Tebaidei, că este creștin.
Arian i-a poruncit lui Timotei să predea cărțile sfinte pe care le citea credincioșilor, pentru ca persecuția lui Dioclețian împotriva Scripturii să-și facă rodul. Timotei a refuzat cu hotărâre, spunând că el ține cărțile sfinte în locul copiilor săi și că, la fel cum nimeni nu-și dă copiii de bunăvoie spre moarte, tot astfel el nu va da Scripturile. Mâniat, Arian a poruncit să i se bage piroane de fier încinse prin urechi, din care i s-au vătămat ochii. Apoi a fost aruncat în temniță.
Guvernatorul l-a trimis pe Mavra la soțul ei, împodobind-o mai întâi cu haine frumoase și podoabe, și i-a spus s-o îndemne pe Mavra să-l înduplece să jertfească zeilor. Mavra a venit, dar Timotei nu putea vorbi, căci i se pusese un lemn în gură ca să-i țină maxilarul deschis. Când i s-a scos lemnul, Timotei i-a grăit Mavrei cu atâta putere și dragoste despre Hristos, despre veșnicie și despre slava muceniciei, încât Mavra, departe de a-l îndupleca să se lepede, s-a aprins și ea de râvnă pentru Hristos și a mărturisit că este creștină înaintea guvernatorului. Arian a supus-o și pe ea la chinuri groaznice: i-au smuls părul, i-au tăiat degetele, au afundat-o în apă fierbinte, iar când aceasta ieșea nevătămată au încercat să-i umple gura cu cărbuni aprinși, dar focul s-a stins la atingerea buzelor ei.
Văzând că nicio tortură nu îi înfrânge, Arian a poruncit să fie răstigniți față în față. Au stat pe cruce vii nouă zile, vorbind unul cu celălalt, întărindu-se reciproc în credință și în dragostea pentru Hristos. Sfânta Mavra a luptat în răstimpul acesta și cu ispitele diavolului, care i se arăta în vedenii cu un pahar de lapte cu miere, cu o apă curgătoare ademenitoare. Ea a alungat toate cu rugăciunea, strigând: "Nu voi bea din acestea, ci din paharul vieții și al nemuririi ce mi-a pregătit Hristos." Un înger i s-a arătat în vedenie, arătându-i în cer scaunele și cununile pregătite amândurora. Și astfel, nedespărțiți în credință și în iubire, cei doi soți au primit împreună cununa muceniciei.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, Timotei și Mavra, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având tăria Ta, pe chinuitori au biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.