Sfântul Mucenic Ermie, filosoful
Sfântul Mucenic Ermie a trăit în cetatea Comani din Pont, la malul Mării Negre, în veacul al II-lea, pe vremea împăratului Antonin Piul (138-161). Era ostaș de carieră în armata romană, bătrân la chip și cărunt de bătrânețe, om cu statură impunătoare, care petrecuse ani mulți în slujba militară. La ieșirea din ostășie a refuzat solda cuvenită și a mărturisit deschis că este creștin.
Prins pentru credința lui și adus înaintea guvernatorului Sebastian, a refuzat cu hotărâre să jertfească zeilor. Sebastian a poruncit să i se zdrobească fața, să i se jupoaie obrajii, să i se smulgă dinții. Aruncată în cuptor de foc, trupul lui Ermie a ieșit nevătămat. Guvernatorul a chemat atunci un vrăjitor vestit, care i-a dat sfântului o otravă puternică. Dar Ermie a băut-o fără a păți nimic. Vrăjitorul, uimit de puterea lui Dumnezeu, a crezut în Hristos și a mărturisit aceasta cu glas tare înaintea lui Sebastian. Guvernatorul a poruncit de îndată decapitarea lui, iar vrăjitorul și-a primit moartea, primind și el cununa muceniciei.
Sfântul Ermie a continuat să fie supus la și mai grele chinuri: turnat cu plumb topit, lăsat fără mâncare și apă, aruncat în mare. Din toate a ieșit nevătămat prin puterea lui Dumnezeu. Sebastian a mai trimis un al doilea vrăjitor, care a băut el însuși otrăvurile pe care le pregătise pentru sfânt, murind pe loc. Abia în cele din urmă a primit Ermie moartea muceniciei prin decapitare, la vârsta adâncii bătrâneți. La moaștele lui s-au săvârșit nenumărate minuni, vindecând bolnavii care le cinsteau cu credință.
Tropar, glasul 4: Mucenicul Tău, Doamne, Ermie, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a biruit; zdrobit-a și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.