Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi
Sfânta Cuvioasă Matrona, cu numele de familie Ciupelea, s-a născut în 1852 în Sibiu, dintr-o familie de mocani evlavioși. Tatăl ei, intrat mai târziu în monahism pe Muntele Athos cu numele de Nicodim, a dus-o de mică la Mănăstirea Sărăcinești din Vâlcea, unde copila a crescut în atmosfera de rugăciune și nevoință a vieții monahale. Chemarea lui Dumnezeu s-a simțit în sufletul ei de la vârsta de cinci ani, și tot ce a urmat în viața sa a fost o răspundere tot mai deplină la această chemare.
În 1868, la șaisprezece ani, a primit tunderea monahală și a fost trimisă de ascultare la Mănăstirea Hurezi, ctitoria Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu din Gorj. Acolo și-a petrecut toată viața, în rugăciune, sărăcie de bunăvoie și smerenie adâncă, intrând mai întâi sub îndrumarea duhovnicului Orest, ucenic al Sfântului Ierarh Calinic. Era nelipsită de la nicio slujbă, zi sau noapte, mergea cea dintâi la biserică și se întorcea cea mai de pe urmă, cu chip senin, cu rugăciunea pe buze și cu toiagul în mână. Postea cu asprime, dormea puțin și nu se ridica niciodată la judecata aproapelui.
A ajuns cunoscută în toată Mănăstirea Hurezi pentru sfințenia vieții, smerenia și dragostea cu care primea pe toți, și pentru darul povățuirii duhovnicești. În 1922 a fost aleasă stareță a Mănăstirii Hurezi, pe care a condus-o cu blândețe și înțelepciune timp de patru ani. În 1926 s-a îmbolnăvit greu, dar rugându-se cu lacrimi Maicii Domnului, a fost vindecată în chip minunat și a mai trăit încă nouă ani, slujind obștii cu același duh neobosit. Înainte de moarte le-a spus ucenicelor că va rămâne rugătoare pentru ele și pentru toți cei ce o vor chema. A adormit în Dumnezeu în 1935. Mătușa ei era și ieroschimonahul Teodosie Domnariu, starețul Chiliei Sfântului Ipatie de pe teritoriul Mănăstirii Vatoped, legătură ce arată rădăcinile ei duhovnicești profunde.
A fost canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 1-2 iulie 2025, cu titulatura "Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi" și ziua de prăznuire la 5 mai. Proclamarea generală a canonizării s-a făcut la Catedrala Patriarhală pe 6 februarie 2026, iar proclamarea locală la Mănăstirea Hurezi pe 5 mai 2026, în prezența a 17 ierarhi.
Tropar: Din pruncie fiind luminată de harul Duhului Sfânt, ai ales viața îngerească și, sălășluindu-te în mănăstirea Sfântului Constantin Brâncoveanu de la Hurezi, prin rugăciune, sărăcie de bună voie și viață virtuoasă, dumnezeiești daruri ai dobândit. Pentru aceasta, acum în ceruri cu toți sfinții te bucuri, Cuvioasă Maică Matrona; roagă pe milostivul Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfânta Mare Muceniță Irina
Sfânta Mare Muceniță Irina era fiica unică a lui Liciniu, rege în cetatea Maghedon, în Persia, în vremurile de la începuturile creștinismului. La naștere a primit numele Penelope. Tatăl ei, dorind să o ferească de influențele lumii și să o crească în strălucire, a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere, unde a pus-o împreună cu treisprezece slujnice, o învățătoare pe nume Caria și un bătrân înțelept pe nume Apelian.
Acolo, în liniștea turnului, Apelian i-a vorbit tinerei Penelope despre Hristos, și inima ei s-a aprins de dorința de a-L cunoaște. Un înger i s-a arătat în vis, numindu-o Irina, adică "pace", și prevestindu-i că prin ea se vor mântui multe suflete. Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, a botezat-o, și de atunci viața ei a luat cu totul altă direcție. A spart statuile idolilor și a refuzat orice pețitor, nedorind nicio căsătorie lumească.
Mânia tatălui ei, care o văzuse punând la pământ idolii, s-a aprins, și a poruncit să fie legată și aruncată sub copitele unor cai sălbatici. Dar caii nu s-au atins de ea; unul din ei s-a repezit în schimb asupra tatălui și i-a smuls brațul. Irina a vindecat brațul tatălui prin rugăciune, iar tatăl, uimit, a crezut în Hristos și a adus la credință mulțimea poporului său. Astfel a început lucrarea misionară extraordinară a Irinei, care a adus la Hristos mii de oameni în cetăți și ținuturi felurite, prin predicare, minuni și mărturisire neînfricată.
A pătimit chinuri în vremea mai multor conducători pământești: a fost aruncată în groapa cu șerpi, fiartă în cazan cu smoală, tăiată în bucăți, ucisă prin săgeți și înviată de fiecare dată prin puterea lui Dumnezeu. Cunoașterea minunilor ei a convertit mulțimi la Hristos. La bătrânețe, simțind că i se apropie sfârșitul pe care îl dorise toată viața, s-a dus împreună cu Apelian și cu ucenicii săi la un mormânt gol săpat în piatră, s-a întins înlăuntru și a poruncit să fie acoperită. Când s-a deschis după patru zile, trupul ei nu mai era înăuntru, Dumnezeu proslăvind-o în chip minunat.
Tropar, glasul 4: Mielușeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu glas mare: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primește-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou
Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou s-a născut pe 14 septembrie 1384, în ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, în cetatea Trikala din Grecia, primind la botez numele Constantin. A crescut în familie evlavioasă; tatăl i-a murit de mic, și mama lui, o femeie adânc credincioasă, i-a crescut pe el și pe ceilalți șase frați în frica lui Dumnezeu. La vârsta de paisprezece ani a intrat vietuitor la Mănăstirea Buna Vestire a Maicii Domnului, de pe Muntele Neprihăniților, în apropierea localității Nea Makri din Atica, unde a primit și tunderea monahală cu numele de Efrem.
Acolo a viețuit în post, priveghere, rugăciune neîncetată, smerenie și ascultare timp de douăzeci și șapte de ani, primind în cele din urmă și darul preoției. Era iubit de toți frații pentru blândețea și buna-cuviință a vieții sale. Pe 14 septembrie 1425, tot de ziua Sfintei Cruci, când împlinea patruzeci și unu de ani, turcii au atacat mănăstirea, au ucis prin decapitare pe ceilalți monahi ai obștii, iar pe Efrem l-au luat rob.
Martiriul lui a durat opt luni fără întrerupere: l-au legat, l-au spânzurat cu capul în jos, i-au înfipt un tăciune aprins în pântece, i-au sfâșiat carnea, l-au supus la torturi cumplite zi de zi, cerând să se lepede de Hristos. El a răbdat totul în tăcere și în rugăciune, mărturisindu-L pe Hristos până la capăt. Pe 5 mai 1426, într-o zi de marți, la ora nouă dimineața, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, la vârsta de patruzeci și doi de ani.
Trupul lui a rămas în ruinele mănăstirii vreme de peste cinci sute de ani, necunoscut lumii. Pe 3 ianuarie 1950, sfântul s-a arătat în vedenie monahiei Macaria, i-a spus cine este, i-a descris viața și pătimirile lui și i-a arătat locul unde se aflau moaștele sale. Moaștele au fost descoperite nestricăcioase, răspândind bună mireasmă. De atunci, Sfântul Efrem cel Nou s-a arătat nenumăraților credincioși, a vindecat bolnavi incurabili, a izbăvit de primejdii, a mângâiat deznădăjduiți, a ajutat în procese nedrepte și a întărit credința multora, devenind în scurt timp unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei contemporane. Moaștele lui se află la Mănăstirea Buna Vestire din Nea Makri, unde vin zilnic mii de pelerini.
Tropar: Ai strălucit ca soarele pe Colina Neprihăniților și ai urcat la Domnul pe calea martiriului, dându-ți sufletul sub loviturile necredincioșilor, Sfinte Părinte Efrem, Mare Mucenic al lui Hristos. Pentru aceasta, ai făcut ca dumnezeiescul har să se reverse neîncetat prin sfintele tale moaște și să vindece pe cei ce aleargă la tine cu credință.