Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim
Această pomenire cinstește un semn minunat din ceruri care a avut loc în ziua de 7 mai 351, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh, în Sfânta Cetate a Ierusalimului, pe vremea împăratului Constanțiu al II-lea (337-360), fiul Sfântului Împărat Constantin cel Mare.
Constanțiu moștenise tronul tatălui său, dar nu și credința lui: îmbrățișase erezia ariană, care nega desăvârșita dumnezeire a lui Hristos, și sprijinea clerul arianizant în dauna episcopilor ortodocși. Tocmai în această perioadă de criză duhovnicească, în care dreapta credință era apăsată de puterea imperială, Dumnezeu a voit să dea un semn neîndoielnic dreptcredincioșilor. La ceasul al treilea din zi, pe 7 mai 351, pe cerul Ierusalimului s-a arătat Sfânta Cruce, strălucind cu o lumină copleșitoare, mai vie decât razele soarelui. Crucea luminoasă s-a întins de la Golgota, locul răstignirii Mântuitorului, până deasupra Muntelui Măslinilor, acoperind o distanță de aproape nouă kilometri, cu lățimea și lungimea sale egale, asemănată de martori cu strălucirea curcubeului dar mai orbitoare decât orice lumină văzută de ochi omenesc.
Semnul a rămas pe cer timp de mai multe zile, văzut de toată mulțimea cetății, de bătrâni și tineri, de creștini și păgâni deopotrivă. Nu a trecut repede ca o nălucă, ci a putut fi contemplat îndelung. La vederea lui, oamenii au ieșit din case și de la ocupațiile lor și au alergat spre biserici, slăvind pe Iisus Hristos. Mulți păgâni care au văzut minunea au cerut Botezul.
Sfântul Chiril, Patriarhul Ierusalimului (348-386), a consemnat evenimentul și a trimis o scrisoare împăratului Constanțiu înștiințându-l de minune și îndemnându-l să se întoarcă la dreapta credință. Scrisoarea lui Chiril, păstrată până astăzi, descrie cu precizie arătarea și efectele ei. Istoricul Sozomen a confirmat și el că în urma acestui semn ceresc, mulți necredincioși s-au botezat. Arătarea Sfintei Cruci pe cerul Ierusalimului a fost înțeleasă de Biserică ca o mărturisire dumnezeiască a lui Hristos cel răstignit și înviat, Dumnezeu adevărat, spre confundarea arienilor care Îi tăgăduiau dumnezeirea.
Tropar, glasul 1: Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta; biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău.
Sfinții Mucenici Acachie și Codrat
Sfântul Mucenic Acachie era capadocian de neam și slujea ca centurion în cohortele armatei romane, în vremea împăratului Maximian (285-305). Era creștin cu inima și cu fapta. Tribul său, Firmus, a cercetat credința ostașilor și, aflând că Acachie este creștin, l-a chemat înaintea sa. Acachie a mărturisit deschis că crede în Hristos și a refuzat să se lepede. A fost trimis judecătorului Vivian, care l-a legat împreună cu alți creștini și l-a dus la Bizanț, supunându-l la bătăi cumplite. Închisorile nu l-au frânt; îngeri i s-au arătat în temniță, tămăduindu-i rănile și întărindu-i sufletul. Purtat mai departe la un alt judecător, Falchian, Acachie a răspuns tuturor întrebărilor cu înțelepciune și cu blândețe, nesocotind orice amenințare. La final, Falchian a poruncit tăierea capului. Sfântul Acachie și-a aplecat capul sub sabie cu liniște și bucurie, și și-a dat sufletul lui Hristos.
Sfântul Mucenic Codrat a pătimit în Nicomidia, pe vremea împărăților Deciu și Valerian, în a doua jumătate a veacului al III-lea. A fost prins împreună cu mulți alți creștini și adus înaintea judecătorului cetății. Fiind cel mai în vârstă dintre ei, Codrat a luat cuvântul în numele tuturor, apărând cu îndrăzneală și cu demnitate credința în Hristos, întărindu-i și pe ceilalți să nu cedeze. A suferit bătăi îngrozitoare cu vine de bou, a umplut pământul cu sângele său și a fost aruncat în temniță cu lanțuri. Adus la Niceeea, a fost supus la noi chinuri. Când a văzut că unii dintre tovarășii săi, înspăimântați de suferință, se pregăteau să jertfească idolilor, i-a întărit cu cuvântul și i-a readus la statornicie. Intrând de sine stătător în templul idolilor, a sfărâmat cu mâinile sale toți idolii ce se aflau înlăuntru. Judecătorul a poruncit să fie spânzurat și strujit, și băgat într-un sac bătut cu vine de bou. Tovarășii săi, Satornin și Rufin, s-au arătat și ei neclintiti și au primit tăierea capului. Codrat a primit în cele din urmă și el mucenicia prin sabie.
Tropar, glasul 4: Mucenicul Tău, Doamne, Acachie, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având tăria Ta, pe chinuitori a biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.