Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul
La 8 mai, Biserica Ortodoxă prăznuiește pomenirea minunii de la mormântul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, căci adormirea lui se pomenește pe 26 septembrie. Viața lui este bogată și plină de taină, de aceea sinaxarul de astăzi o prezintă deplin.
Ioan era din Betsaida Galileii, fiul pescarului Zevedeu și al Salomeii, care era verișoară a Maicii Domnului. Fratele lui era Iacov, cel pomenit la 30 aprilie. Erau mai întâi ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul, de la care au primit pregătirea ce le-a deschis inimile spre chemarea lui Hristos. La o zi după Botezul Mântuitorului, Înaintemergătorul le-a arătat pe Iisus trecând și a zis: "Iată Mielul lui Dumnezeu." Ioan și Andrei s-au dus după El și au petrecut ziua în casa Lui.
Mântuitorul l-a chemat pe Ioan împreună cu fratele său de pe corabia tatălui lor. Ioan a lăsat mrejele, corabia și pe tatăl său și a urmat fără întârziere. Împreună cu Petru și cu Iacov a primit o dragoste deosebită de la Mântuitor: a fost cu El pe Tabor la Schimbarea la Față, în Ghetsimani în noaptea prinderii, și a stat lângă Cruce la Golgota, singurul dintre apostoli care nu a fugit. Lui i-a dat Hristos pe cruce în grijă pe Maica Sa: "Iată mama ta," și de atunci Ioan a primit-o în casa lui.
Îi zicea Domnul lui Ioan și fratelui său Boanerghes, adică "fiii tunetului," pentru ardoarea și zelul lor. Mântuitorul îl iubea cu iubire deosebită: Ioan se rezema la Cina cea de Taină pe pieptul Lui și l-a întrebat cine va fi cel care Îl va vinde. El a alergat primul la mormântul gol în dimineața Învierii, deși s-a oprit la intrare lăsându-l pe Petru să intre primul.
După Pogorârea Sfântului Duh, Ioan a propovăduit în Ierusalim alături de Petru, a fost aruncat în temniță împreună cu el, și a participat la Sinodul Apostolic din Ierusalim. Mai târziu s-a stabilit în Efes, unde a adus cu sine și pe Sfânta Fecioară Maria, care a adormit acolo. A propovăduit în Asia Mică vreme îndelungată.
Pe vremea împăratului Domițian (81-96), a fost dus la Roma unde a fost cufundat în ulei clocotit, din care a ieșit nevătămat. Exilat în insula Patmos, acolo i-a fost descoperită Apocalipsa. Eliberat după moartea lui Domițian, s-a întors la Efes, unde a scris a patra Evanghelie, singura care începe cu Cuvântul lui Dumnezeu înomenit, și cele trei Epistole sobornicești. Prin acestea el a vestit că "Dumnezeu este iubire" și "Dumnezeu este lumină," pentru care îl numim "Apostolul iubirii." Este singurul apostol care a murit de moarte bună, la o vârstă de aproape o sută de ani, în apropierea Efesului, unde a fost îngropat. Înainte de moarte a chemat câțiva ucenici, a mers cu ei la un loc, a cerut să fie îngropat acolo și s-a culcat în pământ. Când au venit să vadă, mormântul era gol. Sfântul Ioan este singurul apostol care poartă titlul de "Teolog", împreună cu Grigorie Teologul și Simeon Noul Teolog. La mormântul lui din Efes ieșea în fiecare an, pe 8 mai, un praf fin cu bun miros care vindeca bolnavii. Aceasta este minunea pomenită astăzi.
Tropar, glasul 2: Apostole al lui Hristos, de Dumnezeu iubite, grăbește de izbăvește pe poporul cel fără de răspuns; că te primește, când cazi către El, Cel ce te-a primit pe pieptul Său. Pe El roagă-L, Teologule, să risipească negura păcatelor și să ne dăruiască nouă pace și mare milă.
Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare
Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare s-a născut la Roma în jurul anului 354, din familie nobilă și credincoasă. A primit o educație strălucită, studiind retorica și filozofia și stăpânind desăvârșit limbile latină și greacă. Defăimând deșertăciunile lumii și lăsând înțelepciunea omenească, a intrat în rândul clerului, căutând înțelepciunea cea duhovnicească. Reputația lui ajunsese atât de înaltă, încât împărații Grațian și Damasus l-au recomandat împăratului Teodosie I cel Mare pentru o misiune de mare cinste: educarea fiilor săi imperiali, viitorii împărați Arcadie și Honorius. Arsenie a venit la Constantinopol și a condus cu pricepere educația prințilorimperiali timp de zece ani.
Deși trăia în strălucire și cinste, sufletul lui Arsenie nu era mulțumit. Se ruga neîncetat lui Dumnezeu să-i arate calea mântuirii. Și i-a venit un glas: "Arsenie, fugi de oameni și te vei mântui." A lăsat palatul, averea și slava și a coborât pe ascuns la un corăbier, care l-a dus în Egipt, la Alexandria. De acolo s-a dus în pustia Sketei, la renumiții pustnici ai Tebaidei. A intrat la Avva Ioan cel Pitic, un mare Părinte al pustiei. Înainte de a-l primi, Avva Ioan l-a pus la încercare: a aruncat o pâine pe jos și i-a zis: "Mănâncă, dacă vrei." Arsenie, fostul educator al împărăților, s-a târât pe mâini și pe genunchi și a mâncat pâinea de jos. Avva Ioan a primit-o ca semn al smereniei și l-a primit.
Arsenie a trăit în pustie cincizeci și cinci de ani, ajungând unul din cei mai mari nevoitori. Cuvântul lui de căpătâi era "tace." Ori de câte ori a grăit, s-a căit; ori de câte ori a tăcut, nu s-a căit niciodată. Spunea că mulți au câștigat mântuirea prin tăcere, dar nimeni nu s-a pocăit că a tăcut. Plângea necontenit: ținea în sân un ștergar cu care își ștergea lacrimile, căci nu se oprea din plâns niciodată. Împărăteasa Eudoxia a vrut să-l vadă; a refuzat. I-a trimis vorbă că îi va trimite toată averea spre binele săracilor dacă nu vine; el i-a răspuns că dacă îi va da averea înainte, nu vine, iar dacă va veni, promite că nu o va da. Nu primea vizitatori, nu căuta slavă de la oameni.
Arhiepiscopul Teofil al Alexandriei venind odată să îl vadă, l-a găsit rupt de lume. Nevrând nici un fel de îngrijire exterioară, trăia în tăcere, post și rugăciune neîncetată. Locuind patruzeci de ani la Troghin, lângă Babilonul Egiptului, zece ani în spatele Memfisului, trei ani la Canopul Alexandriei, s-a întors la urmă la Troghin, unde a și adormit în pace, în 449, trecând de o sută de ani. A lăsat în urma sa Patericul plin de cuvinte de aur și a rămas în toată tradiția monahală un icon neîntrecut al tăcerii și al lacrimilor.
Tropar, glasul 8: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Arsenie, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.