Sfântul Prooroc Isaia
Sfântul Prooroc Isaia era din Ierusalim și se trăgea din seminția regală a Iudeii. Tatăl său, Amos, era frate bun cu împăratul Amasia al Iudeei, astfel că Isaia era nepotul de unchi al unui rege și a crescut la curtea împărătească. S-a căsătorit și a avut doi fii, cărora le-a dat nume profetice după poruncile dumnezeiești. A primit chemarea la proorocie într-o viziune înfricoșătoare: a văzut pe Dumnezeu Savaot stând pe scaun înalt și preaînălțat, înconjurat de serafimi care strigau "Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui." Cutremurat, Isaia a strigat că este om cu buze necurate. Atunci un serafim a zburat spre el cu un cărbune aprins, i-a atins buzele și i-a zis: "Iată, s-a atins aceasta de buzele tale și nedreptatea ta s-a luat și păcatele tale s-au curățit." Și a auzit glasul Domnului zicând: "Pe cine să trimitem și cine va merge pentru Noi?" Isaia a răspuns: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!"
A proorocit patruzeci de ani, în zilele regilor Azaria, Ioatam, Ahaz și Ezechia, și a apucat începutul celei mai cumplite apostazii din istoria Iudeei, sub Manase. Cuvântul proorociei lui Isaia este ca un cer înstelat: a prezis robia babilonică a lui Israel, dar a proorocit totodată cu o precizie uimitoare, cu opt secole înainte, Nașterea Mântuitorului din Fecioară: "Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel." A descris Patimile lui Hristos în Cartea a 53-a cu un realism care a uluit pe toți comentatorii: "A fost rănit pentru păcatele noastre și s-a zdrobit pentru fărădelegile noastre; pedeapsa care ne aduce nouă pacea a căzut asupra Lui." De aceea i s-a dat supranumele de "Evanghelistul Vechiului Testament."
Sub împăratul Manase, care a reintrodus idolatria cu furie, Isaia a continuat să proorocească judecata lui Dumnezeu. Tradiția veche, consemnată de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei, spune că Isaia a murit mucenic: a fost tăiat în două cu un ferăstrău de lemn, din porunca lui Manase. A fost înmormântat lângă izvorul Siloamului.
Tropar, glasul 2: A Proorocului Tău Isaia, pomenirea, Doamne, prăznuind, printr-Însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.
Sfântul Mucenic Hristofor
Sfântul Mucenic Hristofor este unul dintre sfinții cei mai enigmatici și mai fascinanți ai Bisericii, a cărui iconografie singulară, cu chip de câine, a uimit și a intrigat credincioșii de-a lungul veacurilor. A pătimit pe vremea împăratului roman Deciu (249-251), în Lichia din Asia Mică. Înainte de botez purta numele Reprov sau Reprobus.
Tradițiile privind înfățișarea lui sunt două, ambele consemnate în izvoare vechi. Potrivit celei mai răspândite în sinaxarele răsăritene, Hristofor era un tânăr de o frumusețe rară, care pricinuia tulburare în sufletele oamenilor oriunde ajungea. Chinuit de această situație și dorind să nu mai fie pricină de cădere pentru nimeni, s-a rugat lui Dumnezeu cu durere să-i ia frumusețea. Rugăciunea i-a fost ascultată și a doua zi s-a aflat cu chip de câine. Potrivit celeilalte tradiții, mai arhaice, consemnată în manuscrise siriene și latine timpurii, Hristofor era originar din neamul chinocefalilor, oameni cu cap de câine care locuiau în ținuturi îndepărtate ale Indiei și Africii. Convertit la credința creștină, s-a rugat lui Dumnezeu să-i dăruiască grai omenesc pentru a putea propovădui. Rugăciunea i-a fost ascultată și a primit darul vorbirii.
Indiferent de versiunea urmată, substanța duhovnicească este aceeași: Hristofor a mărturisit cu curaj pe Hristos, a propovăduit cu putere în mijlocul chinuitorilor, a convertit mulți la credință prin statornicia și minunile care l-au însoțit, și a primit moartea muceniciei prin decapitare pe 9 mai. Sfântul Hristofor este cinstit în Biserica Ortodoxă Română drept ocrotitor spiritual al transportatorilor rutieri, prin hotărârea Sfântului Sinod din 18 august 2014.
Tropar, glasul 4: Cu haine din sângiuiri împodobindu-te, stai înaintea Domnului, Împăratul puterilor, Hristofore pururea-mărite, unde cu cetele celor fără de trupuri și ale mucenicilor cânți dulce cântare întreit-sfântă și înfricoșătoare; pentru aceasta prin rugăciunile tale mântuiește turma ta.
Aducerea la Bari a moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae
La 9 mai 1087, moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, au fost aduse din Mira Lichiei (astăzi Demre, în Turcia) în cetatea Bari din sudul Italiei. Sfântul Nicolae a pătimit pe vremea lui Dioclețian, a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) și a trecut la Dumnezeu pe 6 decembrie 343. Moaștele sale au fost îngropate cu evlavie în biserica din Mira, care i-a purtat hramul.
Prin veacul al XI-lea, ținuturile Lichiei ajunseseră sub stăpânire musulmană. Pelerinajul la Mira devenise tot mai anevoios, iar credincioșii se temeau că moaștele vor fi profanate. Sfântul Nicolae însuși i s-a arătat în vedenie unui preot din Bari, spunându-i să înștiințeze soborul: "Mergi și spune poporului ca, ducându-se în Mira, să ia de acolo moaștele mele și, aducându-le, să le pună în această cetate, pentru că nu pot să fiu în acel loc pustiu." La porunca cea dumnezeiască, șaizeci și doi de marinari barezi au plecat spre Mira cu trei corăbii. Ajunși acolo, au luat moaștele din racla lor, în ciuda împotrivirii călugărilor care le păzeau, și s-au întors la Bari.
Moaștele au sosit la 9 mai 1087. Primite cu alaiul a tot poporul din cetate, au săvârșit pe loc nenumărate minuni: treizeci de bolnavi s-au vindecat în ziua sosirii lor. A fost ridicată de îndată o basilică monumentală în cinstea Sfântului Nicolae, unde moaștele sale sunt păstrate și astăzi în cripta de marmură, venerate neîncetat de milioane de pelerini din întreaga lume ortodoxă și catolică. Pomenirea aducerii moaștelor la Bari, prăznuită la 9 mai, a fost rânduită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse la rugămintea comunității ortodoxe din Bari și a Papei Ioan Paul al II-lea, devenind sărbătoare în calendarul mai multor Biserici ortodoxe.
Tropar, glasul 4: Nepărăsind cu duhul patria ta, cetatea Mira Lichiei, în cetatea Bari cea prea liniștită, preamărit te-ai adus cu trupul, arhiereule Nicolae, și prin venirea ta ai veselit mulțimea oamenilor celor de acolo, și pe cei neputincioși ai tămăduit. Pentru aceasta te rugăm, Sfinte Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.