Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia
Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia era samarineancă, din cetatea Heliopolis din Fenicia Libaneză, și a trăit pe vremea împăratului Traian (98-117), din părinți păgâni, închinători la idoli. Era atât de frumoasă la chip, încât nu putea niciun zugrav să îi înfățișeze frumusețea deplin. Ducând o viață de desfrâu, strânsese averi mari și faima ei se răspândise în mai multe țări.
Schimbarea vieții ei a venit prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Un pustnic cu numele Gherman, aflat în drum spre mănăstire după o pelerinare la Ierusalim, a poposit în cetate și a găzduit în casa unui creștin învecinată cu locuința Evdochiei. Seara, după obiceiul monahal, citea cu glas din Psaltire și din Sfânta Evanghelie, despre Înfricoșata Judecată și despre milostivirea lui Dumnezeu față de cei ce se pocăiesc. Evdochia asculta din odaia ei. Sufletul ei s-a cutremurat mai ales la cuvintele: "Vai vouă, bogaților!" A chemat-o la sine, a auzit lămurit cuvântul credinței și a cerut să fie botezată.
A stat șapte zile în post, rugăciune și lacrimi. Botezată de episcopul cetății, și-a dăruit toată averea la săraci și la răscumpărarea robilor, iar ea a intrat în mănăstire, unde a ajuns egumenă. A trăit câteva decenii în nevoință aspră, cu față gălbenă de post, trup slab de osteneli, ochi plecați, gură tăcută, odihnindu-se pe rogojină. Dumnezeu a învrednicit-o cu darul tămăduirilor și al învierii morților, prin care mulți au venit la credința creștină.
A primit în cele din urmă cununa muceniciei. Un nou ighemon al cetății, vrăjmaș al creștinilor, a trimis ostași care i-au tăiat cinstitul cap, în preajma anilor 160-170.
Tropar, glasul 8: Cu sudorile sihăstrești îngrășându-te, te-ai arătat măslin plin de rod, Sfântă Cuvioasă Muceniță Evdochia, și fiind culeasă cu sabia și cu vărsarea de sânge a nevoinței tale, ai strigat: Dumnezeul părinților, bine ești cuvântat.
Sfânta Cuvioasă Domnina
Sfânta Cuvioasă Domnina s-a născut din părinți binecredincioși și bogați, în cetatea Cir de lângă Eufrat, în Siria, în veacul al V-lea. Din fragedă pruncie s-a afierosit lui Dumnezeu și a ales viața pustnicească. Și-a ridicat o colibă mică în apropierea grădinii mamei sale, unde a petrecut toată viața în lacrimi neîncetate, rugăciune și post aspru. Nu mânca altceva decât linte înmuiată în apă. Îmbrăcămintea ei era din păr de cămilă. Și-a acoperit tot trupul cu o broboadă deasă, inclusiv fața, astfel că nimeni nu îi vedea chipul și ea nu vedea chipul nimănui.
La cântatul cocoșilor intra în biserica din apropiere împreună cu toată mulțimea și aducea lui Dumnezeu cântare de laudă. Vorbea rar și încet, cu meșteșug duhovnicesc, dând sfaturi înțelepte celor care o întrebau spre folos. A trăit astfel până la adânci bătrânețe și și-a dat sufletul curat în mâinile Domnului, în pace. Viața ei a fost consemnată de Fericitul Teodoret al Cirului în lucrarea sa Historia Religiosa, care cuprinde portretele marilor asceți sirieni contemporani lui.