Sfântul Cuvios Benedict de Nursia
Sfântul Cuvios Benedict s-a născut în 480, în cetatea Nursia din Italia centrală, din părinți dreptcredincioși și înstăriți. A avut o soră geamănă, Scolastica, cinstită și ea ca sfântă. Trimis de părinți la Roma pentru studii înalte, s-a înfricoșat de viața desfrânată a tinerilor din capitală și a fugit de acolo cu doica sa, retrăgându-se la Subiaco, la patruzeci de mile de Roma, unde un monah, Sfântul Roman, l-a călugărit și i-a arătat o peșteră ascunsă în care s-a stabilit. A petrecut acolo trei ani în singurătate deplină, necunoscut de nimeni, coborând uneori câte o pâine legată cu sfoară și un clopot de un stânci.
Vestea sfințeniei lui s-a răspândit, adunând ucenici. A întemeiat doisprezece mici mănăstiri în jurul Sublaquei, iar mai târziu s-a mutat la Muntele Cassino, unde a dărâmat un vechi templu al lui Apolo și a ridicat mănăstirea care îi poartă numele și care a rămas vie până astăzi. Acolo a scris Regula benedictină, o rânduială monahală de echilibru și înțelepciune practică, rezumată în două cuvinte: "Ora et labora" ("Roagă-te și lucrează"), care a stat la temelia monahismului apusean și a civilizației medievale europene.
A primit darul înainte-vederii, al tămăduirii, al alungării demonilor și al învierii morților. Viața lui a fost scrisă de Sfântul Grigorie Dialogul în Dialoguri. Simțindu-și aproape trecerea la Dumnezeu, și-a săpat cu mâna lui mormântul cu șase zile înainte. A murit pe 14 martie 547, în picioare, sprijinit de frați, cu mâinile ridicate spre cer.
Tropar, glasul 8: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Benedict, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru preotul
Sfântul Sfințit Mucenic Alexandru era preot al cetății Pidna din Pamfilia, în Asia Mică, și a trăit pe vremea prigoanei împăratului Maximin Daia (305-311). Strălucind ca o stea prealuminoasă în mijlocul lumii înecate în rătăcire idolească, a propovăduit cu îndrăzneală pe Hristos Cel adevărat și a rușinat cu cuvintele sale închinarea la idoli. Prigonitorii, neputând suferi îndrăzneala și vitejia lui, l-au adus înaintea ighemonului Antonin și l-au supus la chinuri înfricoșătoare: bătăi cu vârgi, ardere în foc, aruncare la fiare și împunsături cu undițe de fier. Din toate acestea, puterea lui Dumnezeu l-a scos nevătămat. Când l-au aruncat în cuptor, s-au văzut doi tineri luminoși dănțuind împreună cu el în văpaie, și aceia erau îngerii care răcoreau focul. Fiarele nu s-au atins de el.
Constatând că niciun chin nu îl poate înfrânge, ighemonul a poruncit în cele din urmă tăierea capului cu sabia, în 311. Iar ighemonul Antonin, în clipa când se dădea porunca, a fost lovit de boală grea și, rugându-se în zadar zeilor pe care îi slujise, și-a dat duhul pe drum, înainte de a ajunge acasă. Moaștele Sfântului Alexandru au primit de la Dumnezeu darul de a tămădui bolile celor ce se apropie de ele cu credință.
Tropar, glasul 4: Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Alexandru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.