Sfinții Cuvioși Mucenici din Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit
Sfinții Cuvioși Mucenici pomeniți astăzi sunt monahii din vestita Lavră a Sfântului Sava cel Sfințit, din pustia Iudeii, lângă Ierusalim, uciși de sarazini în veacul al VIII-lea, pe vremea împărătesei Irina și a fiului ei Constantin al VI-lea (780-802), când Palestina se afla sub stăpânire arabă.
Sarazinii năvăleau des asupra mănăstirilor din pustie, crezând că acolo se ascund bogății. Monahii Lavrei Sfântului Sava, viețuind în sărăcie și rugăciune, nu aveau decât hrană simplă și veșminte aspre, dar aceasta nu îi oprea pe jefuitori. Două năvăliri s-au abătut asupra mănăstirii în cursul Postului Mare: una în săptămâna dinaintea Floriilor, cealaltă în Joia Mare. La prima năvălire, un grup de vreo șaizeci de sarazini înarmați cu săbii, sulițe și arcuri au dat năvală, dând foc chiliilor. Când să dea foc și bisericii, li s-a arătat o viziune înfricoșătoare, ca și cum o oaste mare ar fi venit în apărarea monahilor, și au fugit. Dar mai mulți monahi fuseseră deja uciși, unii săgetați, altora li se tăiase capul, altora mâinile și picioarele. La a doua năvălire, în Joia Mare, au mai ucis un număr de monahi.
Cei care au scăpat cu viață nu au fugit de frica morții, ci au ales să rămână în mănăstire, slujind lui Dumnezeu după rânduiala monahicească, gata să pătimească pentru Hristos. Numărul celor uciși în cele două năvăliri nu a fost consemnat exact, el diferă în izvoare, dar toți sunt pomeniți împreună sub titulatura generică a Sfinților Mucenici din Mănăstirea Sfântului Sava.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având tăria Ta, pe chinuitori au biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.