Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil
Ziua de 26 martie este rânduită de Biserică a doua zi după Praznicul Bunei Vestiri spre a prăznui cu deosebire pe Sfântul Arhanghel Gavriil, vestitor al acestei Taine. Practica este veche, moștenită din tipicul Ierusalimului și al Marii Lavre a Sfântului Sava cel Sfințit, întocmai cum a doua zi după orice praznic al Mântuitorului sau al Maicii Domnului este rânduită spre cinstirea celor care au slujit acelei taine.
Sfântul Arhanghel Gavriil este cel mai ales slujitor al tainelor milostivirii dumnezeiești față de neamul omenesc. Lui Moise, în pustie, i-a dat știința scrierii, descoperindu-i începuturile lumii. Profetului Daniel i-a tâlcuit vedeniile despre venirea Împărăției lui Dumnezeu. Lui Zaharia, bătrânul preot, i-a vestit că va naște un fiu, pe Ioan Botezătorul. Și în toate acestea, slujitor al bucuriei și al milostivirii, a culminat în Nazaret, când Însuși Împăratul Cerurilor l-a trimis la Fecioara Maria cu vestea cea mai mare pe care cerul a adus-o vreodată pe pământ. De aceea Sfântul Grigorie Dialogul spunea: "La vestirea cea mai mare se cuvenea să vină cel mai cinstit înger." Gavriil este ocrotitor al familiilor, al mamelor, al fecioarelor, al pruncilor și al monahilor.
Tropar, glasul 4: Soborului celui mai mare al cetelor îngerești, pe Arhistrategul tău, Doamne, Gavriil, cel mai ales în slujba tainei mântuirii noastre, îl prăznuim cu credință, rugând pe cel ce a vestit Fecioarei Buna Vestire să mijlocească pentru noi înaintea Ta.
Sfinții Mucenici Montanus, preotul, și soția sa, Maxima
Sfinții Mucenici Montanus și Maxima sunt primii preoți daco-romani cunoscuți cu numele din istoria Bisericii. Montanus era preot în Singidunum, cetatea pe al cărei loc se află Belgradul de astăzi, iar Maxima era soția lui. Ambii purtau nume latine, semn al originii lor daco-romane. Pe vremea prigoanei lui Dioclețian, preotul Montanus, auzind de cumplitele prigoniri împotriva creștinilor, a plecat din Singidunum spre Sirmium, unde a fost prins de slujitorii guvernatorului Probus și adus la judecată. A refuzat cu hotărâre să se lepede de Hristos și să jertfească zeilor. Supus la felurite chinuri, a rămas neclintit.
Gubernatorul, viclean, a căutat să îl înduplece prin soția lui Maxima, trimițând la ea cu vorbe amăgitoare și amenințătoare. Dar Maxima s-a dovedit la fel de dreaptă în credință ca și soțul ei și a ales să-l urmeze pe calea mărturisirii, în loc să îl abată de la ea. Au stat față în față cu judecătorul, și auzind hotărârea de moarte, au mulțumit lui Dumnezeu: "Mulțumim Ție, Doamne, Iisuse Hristoase, că ne-ai dat răbdare și ne-ai găsit vrednici de mărirea cea veșnică." Au fost legați câte o piatră de gât și aruncați în râul Sava, pe 26 martie 304. Valurile apelor au purtat trupurile lor la mal, unde creștinii le-au adunat și îngropat cu cinste. Ulterior, moaștele lor au fost duse la Roma, unde au fost așezate în catacombele Sfintei Priscila.
Tropar, glasul 4: Biserica Domnului cu vrednicie slujind, Montanus și Maxima, cu vitejie au stat în fața tiranului, moartea mucenicească împreună primind-o și dimpreună astăzi s-au mutat la viață, la veșnicele lăcașuri, cu Hristos bucurându-se.
Sfinții 26 de Mucenici din Goția/Dacia
Sfinții 26 de Mucenici pomeniți astăzi au pătimit pe pământul Daciei de la nord de Dunăre, locuit pe atunci de daco-romani și de triburile de goți care se stabiliseră printre ei. Unii dintre goți primiseră credința creștină, propovăduită și de episcopul Wulfila (Ulfila), care le tradusese și Sfânta Scriptură în limba gotă.
Regele got Atanaric, mânios că supușii lui îmbrățișau creștinismul, a început o prigonire cruntă. Slujitorii lui umblau cu o statuie idolătrescă pe un car din cort în cort, silind pe toți să se închine ei. Cei care refuzau erau uciși. Sub urmașul lui, regele Iungurich, o ceată de credinciosi goți, 26 la număr, s-au adunat la rugăciune în biserica lor în zilele împărăților Valens și Grațian. Iungurich a dat poruncă să fie dați focului împreună cu biserica, pe la 370.
Cei 26 de mucenici au fost: preoții Vatus și Virca, împreună cu doi fii și trei fiice ale lui Virca; monahul Aprilla; mirenii Avip, Agna, Riax, Igatrax, Iscoos, Sila, Sighita, Suiril, Seimvla, Terma și Filga; și șapte femei: Ana, Alla, Varis, Moico, Mamica, Birgo și Animais, precum și o persoană ale cărei alte date nu s-au păstrat. Toți au ars împreună în biserică, mucenicind pentru credința în Hristos. Sunt pomeniți în sinaxarele Bisericii Ortodoxe Române ca sfinți de pe pământul românesc de astăzi.
Tropar, glasul 4: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având tăria Ta, pe chinuitori au biruit; zdrobit-au și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.