Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie, episcopul Gangrei
Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie s-a născut în Cilicia, în a doua jumătate a veacului al III-lea, și a ajuns episcop al cetății Gangra din Paflagonia, Asia Mică. A fost unul din cei 318 Sfinți Părinți care au participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în 325, unde l-au condamnat pe Arie împreună cu ceilalți și au apărat dreapta credință în prezența împăratului Constantin cel Mare.
Sfântul Ipatie era cunoscut ca om al rugăciunii, al postului și al facerii de minuni. A îndulcit ape amare cu rugăciunea, a scos izvoare de apă caldă spre tămăduirea bolnavilor, a izgonit demoni. Merseseră la Constantinopol în treburi bisericești și se întorcea pe jos la Gangra. La trecerea unui loc retras, o ceată de eretici novațieni l-au încolțit, l-au bătut cu pietre și cu bâte și l-au aruncat într-o prăpastie, lăsându-l muribund. Sfântul s-a rugat cu glas pentru iertarea ucigașilor săi. O femeie care ținea erezia ariană, găsindu-l pe jumătate în viață, i-a zdrobit capul cu o piatră ascuțită, dând astfel în mâinile sale moartea muceniciei. Creștinii din Gangra au luat trupul lui și l-au îngropat cu mare alai, iar la mormântul lui s-au săvârșit multe minuni și tămăduiri.
Tropar, glasul 4: Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Ipatie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Mucenic Veniamin, diaconul
Sfântul Mucenic Veniamin a trăit în Persia, pe vremea regelui Isdigherd. Era diacon al Bisericii și se ostenea cu multă râvnă în propovăduirea Evangheliei, aducând mulți păgâni la cunoașterea lui Dumnezeu. A fost pârât regelui ca tulburător și aruncat în temniță, unde a zăcut doi ani. Un sol al împăratului roman, venind la curtea Persiei și aflând de situația lui, l-a rugat pe rege să îl elibereze. Regele a acceptat cu condiția că Veniamin să nu mai propovăduiască creștinismul. Veniamin a răspuns că nu poate ține tăinuită lumina, că slujba lui este tocmai aceea. A fost din nou prins și supus unor chinuri înfricoșătoare, murind mucenic în urma lor. Este pomenit împreună cu episcopul Avdas și cu alți nouă mucenici care au pătimit în Persia, dintre care unii au fost aruncați în temniță și mâncați de vii de rozătoarele și felinalele închise laolaltă cu ei.
În vremea împărăției lui Teodosie cel Mic, Izdigherd, împăratul perșilor, a pornit război împotriva Bisericilor, luând pricină din următoarea împrejurare: un episcop oarecare, Avdas, împodobit cu multe feluri de virtuți, împins de zel dumnezeiesc a nimicit Pirionul, adică templul în care perșii se închinau focului. Aflând împăratul acest lucru de la magi, a trimis, de l-a adus înaintea lui pe Avdas, pe care l-a întrebat mai întâi cu blândețe pentru ce a făcut acest lucru și i-a poruncit să zidească din nou templul acela. Dar Avdas împotrivindu-se și spunând că nu poate nicidecum să facă așa ceva, atunci Izdigherd a amenințat că va distruge toate bisericile și a pus început amenințărilor lui, poruncind mai întâi să fie omorât dumnezeiescul Avdas. Auzind aceasta, sfântul s-a bucurat foarte. Și în felul acesta bucurându-se și veselindu-se și-a primit sfârșitul. Sfinții Mucenici Avdas episcopul, Veniamin diaconul, nouă mucenici împreună cu ei și alți mulți sfinți care au mărturisit în Persia, au fost aruncați în închisoare și au fost mâncați de vii de șoarecii și de pisicile închise laolaltă cu ei. După trecere de treizeci de ani, furtuna prigoanei dezlănțuită de magi, întocmai ca de niște vânturi puternice, a adus asupra credincioșilor iarăși încercările chinurilor. Căci mistuind pe mulți cu tot felul de pătimiri, îi dădeau apoi morții, iar pe alții supunându-i la surghiunuri îndelungate și la tot felul de chinuri, îi slobozeau din viață prin morți de tot felul. Dar nu trebuie să ne mirăm, fiindcă acestea s-au întâmplat prin îngăduința lui Dumnezeu. Căci lupte de felul acesta a spus Stăpânul nostru aveau să aibă loc. Pentru aceasta și sfinții aceștia, prin răbdare și mucenicie, au primit cununile biruinței.