Sfântul Mucenic Conon din Isauria
Sfântul Mucenic Conon din Isauria a trăit în veacul întâi, în satul Vidani din ținutul muntos al Isauriei, Asia Mică, un ținut care primise credința de la Sfântul Apostol Pavel. Părinții lui, Nestor și Nadia, l-au căsătorit fără voia sa cu o fecioară pe nume Ana. Înainte de nuntă i s-a arătat în vedenie Sfântul Arhanghel Mihail, care l-a învățat dreapta credință, l-a botezat în numele Preasfintei Treimi și l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine.
După nuntă, Conon a luat o lumânare aprinsă și a întrebat-o pe soția sa: "Ce este mai bun, lumina sau întunericul?" Ea a răspuns că lumina. Atunci a început să îi vorbească despre Hristos, Lumina lumii. Soția, tatăl și mama lui au primit credința creștină. Tatăl a ajuns și el mucenic, mustrând cu îndrăzneală pe prigonitorii creștinilor. Soția trecând la Dumnezeu de timpuriu, Conon s-a retras din lume în deplină nevoință, postire și rugăciune, dobândind darul izgonirii duhurilor rele și al facerii de minuni.
Dregătorul imperial Magnus, declanșând prigoana în ținut, l-a chemat pe Conon înaintea sa. Sfântul a mărturisit credința fără șovăire și a refuzat să jertfească zeilor. A îndurat bătăi și chinuri. Eliberat, după doi ani de pătimiri s-a mutat în pace la Dumnezeu. Toată provincia a plâns după el, iar casa lui a fost prefăcută în biserică.
Tropar, glasul 4: Mucenicul Tău, Doamne, Conon, întru nevoinșa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfântul Mucenic Conon Grădinarul
Sfântul Mucenic Conon Grădinarul era originar din Nazaretul Galileii, din același sat în care copilărise Mântuitorul Iisus Hristos. Plecase din Nazaret în cetatea Carmena, de lângă orașul Mandron din Pamfilia, unde își lucra grădina, câștigându-și astfel traiul, fapt care i-a adus porecla de Grădinarul. Era creștin și nu ascundea aceasta. Pe vremea prigonirilor lui Deciu (249-251), guvernatorul Puplie a aflat că este creștin și a trimis ostași să-l prindă. Conon a fost dus înaintea guvernatorului, care i-a poruncit să jertfească zeilor. Conon a refuzat, mărturisind că este din neamul lui Hristos. Ca pedeapsă, i-au bătut piroane ascuțite în tălpile picioarelor și l-au silit să alerge înaintea cailor dregătorului. Alergând un timp îndelungat, a căzut jos, și-a ridicat ochii la cer, s-a rugat și și-a dat sufletul lui Dumnezeu, în 250.
Tropar, glasul 4: Mucenicul Tău, Doamne, Conon, întru nevoinșa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfântul Cuvios Marcu Pustnicul
Sfântul Cuvios Marcu Pustnicul, numit și Ascetul, s-a născut în Atena. Din tinerețe a iubit Sfânta Scriptură și viața monahală. A slujit ani mulți ca egumen al unei mănăstiri din Ancira, în Galatia. La vârsta de patruzeci de ani a primit chipul monahal de la povățuitorul lui, Sfântul Ioan Gură de Aur. De acolo s-a retras în pustia Nitriei din Egipt, unde a petrecut șaizeci de ani în posturi, privegheri, rugăciune și scriere de cărți duhovnicești. Cunoștea pe de rost Sfintele Scripturi ale Vechiului și Noului Testament. Era blând, milostiv și plângea mult pentru suferința oamenilor.
Atât de curată îi era viața, că preotul mănăstirii mărturisea sub jurământ că nu a dat niciodată lui Marcu Sfintele Taine, căci ori de câte ori venea să se împărtășească, un înger îi aducea Sfânta Împărtășanie, neputând fi văzut decât mâna lui din cot, ținând lingurița. Dumnezeu l-a învrednicit de darul facerii de minuni. Odată a venit la el o hienă, aducând puiul ei orb. Plângând și rugându-se pentru suferința oricărei făpturi, a scuipat pe ochii puiului și i-a dăruit vederea. Hiena i-a adus drept mulțumire o piele mare de berbec. Marcu a primit-o numai după ce hiena a făgăduit că nu va mai ataca oile săracilor.
A lăsat Bisericii nouă scrieri duhovnicești de mare preț, cuprinse în primul volum al Filocaliei românești, lăudate de Sfântul Fotie cel Mare. A trecut la Dumnezeu la adânci bătrânețe, în veacul al V-lea.
Tropar, glasul 8: Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Marcu, duhul tău.