Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia
Sfinții Cosma și Damian erau frați de neam din Asia, având tată păgân și mamă creștină, pe nume Teodotia. După moartea bărbatului ei, Teodotia a rămas văduvă și, având vreme liberă fără alte griji lumești, a slujit cu multă sârguință lui Hristos, închinându-și toată viața rugăciunii și cererilor către Dumnezeu, asemenea văduvei celei adevărate lăudate de Apostol. În aceeași evlavie cu care viețuia ea însăși, Teodotia i-a crescut și pe cei doi fii ai săi, hrănindu-i cu bună învățătură în credința creștină și cu dulceața dumnezeieștii Scripturi, povățuindu-i spre toată fapta cea bună, până când amândoi au ajuns la vârstă desăvârșită, strălucind pe pământ ca doi luminători prin curăția vieții lor.
Pentru viața lor fără de prihană, au primit de la Dumnezeu darul tămăduirii, dând sănătate sufletelor și trupurilor, vindecând tot felul de boli, tămăduind neputințele și izgonind duhurile viclene. Ajutau nu numai oamenilor, ci și dobitoacelor. Nu primeau nimic pentru aceasta de la nimeni, căci nu făceau aceste fapte pentru avere, ci pentru Dumnezeu, spre a arăta dragostea lor către El prin dragostea către aproapele, nedorind nici slava omenească, ci numai slava lui Dumnezeu, împlinind porunca Mântuitorului: “În dar ați luat, în dar să dați.” Pentru aceasta au fost numiți de credincioși doctori fără plată, sau fără de arginți. Astfel, petrecându-și viața cu bună credință, s-au sfârșit în pace. Iar nu numai în viață, ci și după moarte s-au preamărit prin felurite minuni.
Despre viața lor cea bună și tămăduirea fără plată, se povestește așa: o femeie cu numele Paladia, zăcând de mulți ani pe patul suferinței fără ajutor de la niciun doctor, a trimis la cei doi sfinți, rugându-i să vină la ea, căci era aproape de moarte. Ei au mers în casa ei și, prin credința ei, femeia a dobândit tămăduire îndată, făcându-se sănătoasă și slăvind pe Dumnezeu. Vrând să-i răsplătească, le-a oferit daruri, dar ei nu au vrut să le primească, fiindcă nu vindeau niciodată darul pe care îl aveau de la Dumnezeu. Atunci femeia a cugetat să-l silească măcar pe unul dintre ei, prin rugăminte, să primească o mică răsplată și, luând trei ouă, a venit în taină la Sfântul Damian, rugându-l să le primească în numele Sfintei Treimi. Auzind numele lui Dumnezeu în Treime, Damian nu a îndrăznit să refuze darul, pentru jurământul cel mare prin care femeia îl rugase.
Aflând despre aceasta, Sfântul Cosma s-a mâhnit foarte mult. Apropiindu-se de ceasul morții sale, a poruncit ca Damian să nu fie pus lângă el la înmormântare, socotind că fratele său călcase porunca Domnului, luând plată pentru tămăduire. După ce Sfântul Cosma s-a mutat la Domnul, a venit și vremea sfârșitului lui Damian, iar oamenii, știind porunca lui Cosma, nu îndrăzneau să-l îngroape pe Damian lângă fratele său. Fiind ei în nepricepere, a alergat la ei o cămilă, pe care sfinții o tămăduiseră mai înainte de îndrăcire, și aceasta a grăit cu glas omenesc că, fără îndoială, Damian trebuie pus alături de Cosma, de vreme ce nu pentru plată primise cele trei ouă de la femeie, ci din respect pentru numele lui Dumnezeu. Astfel, cinstitele lor moaște au fost puse împreună la locul numit Firaman.
Odată, un bărbat din acele locuri, ieșind la seceriș și slăbit de arșița soarelui, a adormit cu gura deschisă sub un stejar, iar un șarpe i-a intrat în gură și în pântece. Neștiind ce i se întâmplase, omul s-a întors seara acasă și s-a culcat, dar șarpele a început să-l muște pe dinăuntru. Strigând de durere, a chemat în ajutor pe Sfinții Cosma și Damian, iar aceștia, venind, l-au adormit din nou cu gura deschisă și, prin puterea lui Dumnezeu, au scos șarpele afară pe aceeași cale pe unde intrase, spre groaza tuturor celor de față. Omul s-a trezit desăvârșit sănătos.
În același loc, lângă biserica Sfinților Cosma și Damian din Firaman, locuia un alt bărbat pe nume Malh. Vrând să plece la drum lung, și-a dus soția la biserică, încredințând-o pazei sfinților și spunându-i să rămână acasă până când îi va trimite un semn pe care să-l recunoască drept al lui. După câteva zile, diavolul, luând chipul unui om cunoscut, i-a arătat femeii un semn asemănător celui despre care îi vorbise soțul ei, poruncindu-i să-l urmeze la bărbatul ei. Femeia, prudentă, a cerut ca diavolul să vină cu ea la biserică și să jure înaintea altarului, pe puterea lui Cosma și Damian, că nu-i va face niciun rău pe drum. Diavolul a jurat astfel, iar femeia, crezându-l, a pornit cu el la drum.
Înșelătorul a dus-o însă într-un loc pustiu, voind să-i facă rău și să o ucidă. Ea, văzându-se în cea mai mare primejdie, și-a ridicat ochii spre cer și a strigat către Dumnezeu, cerând ajutorul Sfinților Cosma și Damian. Îndată sfinții s-au arătat și au strigat asupra diavolului, care, văzându-i, a lăsat-o pe femeie și a fugit, căzând într-o prăpastie și pierind. Sfinții au dus-o pe femeie acasă, iar ea, închinându-li-se, i-a întrebat cine sunt. Ei i-au răspuns că sunt Cosma și Damian, robii lui Hristos, cărora soțul ei o încredințase la plecare. Femeia, cuprinsă de frică și de bucurie, a căzut la pământ, iar sfinții s-au făcut nevăzuți. Ea a alergat apoi la biserică, cu lacrimi, povestind tuturor minunea și mulțumind lui Dumnezeu pentru izbăvirea ei prin rugăciunile plăcuților Săi, Cosma și Damian.
Tropar, glasul al 8-lea: Sfinților cei fără de arginți și de minuni făcători, cercetați neputințele noastre; în dar ați luat, în dar dați-ne nouă.