Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia
Sfinții Cosma și Damian erau frați de neam din Asia Mică, având tată păgân și mamă creștină, pe nume Teodotia. După moartea bărbatului ei, Teodotia a rămas văduvă și, având vreme liberă fără alte griji lumești, a slujit cu multă sârguință lui Hristos, închinându-și toată viața rugăciunii și cererilor către Dumnezeu, asemenea văduvei celei adevărate lăudate de Apostol. În aceeași evlavie cu care viețuia ea însăși, Teodotia i-a crescut și pe cei doi fii ai săi, hrănindu-i cu bună învățătură în credința creștină și cu dulceața dumnezeieștii Scripturi, povățuindu-i spre toată fapta cea bună, până când amândoi au ajuns la vârstă desăvârșită, strălucind pe pământ ca doi luminători prin curăția vieții lor.
Cosma și Damian au urmat școli înalte pentru a se desăvârși în iscusința medicinii, ajungând să cunoască bine atât tămăduirea omului, cât și pe cea a animalelor. Dincolo de știința pe care o deprinseseră, Dumnezeu le-a dăruit și harul de a vindeca prin rugăciune orice suferință trupească și sufletească, astfel încât faima lor s-a răspândit în toată regiunea, iar oamenii i-au numit doctori fără de arginți, pentru că nu luau niciodată plată în bani sau în alte bunuri pentru îngrijirile pe care le ofereau, împlinind cu sfințenie porunca Mântuitorului: în dar ați luat, în dar să dați.
Odată au fost chemați la o femeie pe nume Paladia, care zăcea de mulți ani pe patul suferinței, fără să găsească alinare la niciun alt doctor. Cei doi sfinți frați au vindecat-o numai prin credință și prin puterea rugăciunii, iar femeia, sculându-se sănătoasă, a dat slavă lui Dumnezeu. Dorind să le mulțumească, Paladia i-a întins lui Damian trei ouă, zicându-i să le primească în numele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Auzind chemarea Sfintei Treimi, Damian nu a îndrăznit să refuze acel mic dar, dar atunci când Sfântul Cosma a aflat de această întâmplare, s-a întristat foarte mult, crezând că fratele său a încălcat astfel porunca de a nu primi nicio răsplată pentru tămăduirile lor.
Această întristare a stăruit în sufletul Sfântului Cosma până la sfârșitul vieții, încât, aproape de ceasul morții, a poruncit ca Damian să nu fie pus să se odihnească alături de el. După ce Sfântul Cosma s-a mutat la Domnul, a venit și vremea sfârșitului lui Damian, iar cei rămași nu se încumetau să-l îngroape lângă fratele său, ținând seama de porunca primită. Atunci Dumnezeu a lucrat o minune: o cămilă, pe care cei doi sfinți o tămăduiseră mai înainte de o stare de îndrăcire, a grăit cu glas omenesc, încredințându-i pe cei de față că Damian poate fi pus fără îndoială alături de Cosma, de vreme ce nu pentru plată primise cele trei ouă de la femeie, ci numai din respect pentru numele lui Dumnezeu. Astfel, cinstitele lor moaște au fost puse împreună la locul numit Firaman, în Mesopotamia, unde s-au lucrat după aceea multe alte minuni prin mijlocirea celor doi frați tămăduitori, păziți fiind de prigoanele împărăților păgâni și săvârșindu-se în pace din această viață.
Tropar, glasul al 8-lea: Sfinților cei fără de arginți și de minuni făcători, cercetați neputințele noastre; în dar ați luat, în dar dați-ne nouă.