Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu
Atanasie Todoran s-a născut în satul Bichigiu, pe Valea Sălăuței, într-o familie de țărani liberi din Țara Năsăudului, înrudită cu strămoșii poetului George Coșbuc. Fruntaș al comunei și cunoscător de carte, fusese jude și colector de dări, iar din tinerețe slujise într-un regiment al armatei habsburgice; amânându-i-se eliberarea, a dezertat și s-a refugiat în Munții Țibleșului și în Maramureș. Prins mai târziu de oamenii stăpânirii, a fost închis câțiva ani în Turnul Dogarilor din Bistrița, iar după eliberare s-a întors la Bichigiu, unde s-a opus cu hotărâre presiunilor de trecere la Biserica unită cu Roma.
În deceniul al șaselea al veacului al optsprezecelea, Curtea de la Viena încerca să întărească frontiera răsăriteană a Transilvaniei prin înființarea regimentelor grănicerești, urmărind totodată să atragă populația românească la catolicism. Atanasie a tratat la Viena, alături de alți fruntași, asigurarea că trecerea în noul regiment nu va însemna lepădarea credinței ortodoxe, dar, văzând că înțelegerea nu se respectă, a început să se opună deschis acestor presiuni.
La 10 mai 1763, pe platoul „La Mocirla” de la Salva, generalul Bukow și un episcop unit se pregăteau să sfințească steagurile și să primească jurământul a nouă companii grănicerești. În acel moment, bătrânul de o sută patru ani a ieșit călare înaintea ostașilor și i-a îndemnat să nu-și lepede credința strămoșească, strigând „Jos armele!”; mulți dintre ei au ascultat și au aruncat armele.
Pentru această faptă, la 12 noiembrie 1763, pe același platou, Atanasie a fost frânt cu roata, iar capul i-a fost legat de roată; împreună cu el au fost executați prin spânzurare Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu, iar alți nouăsprezece țărani au fost bătuți cu vergi, mulți murind sub lovituri. Capetele celor uciși au fost înălțate pe pari, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat în anul 2007, cu prăznuire la 12 noiembrie.
Tropar, glasul 1: Luptător pentru credință și neam, biruitor al potrivnicilor lui Hristos și apărător neînfricat al Ortodoxiei, ai odrăslit în Țara Năsăudului, primind cu bărbăție moarte de martir. Pentru aceasta, nimicind amăgirile asupritorilor, ai câștigat cununa cea neveștejită a sfințeniei. Fericite Atanasie, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să miluiască și să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei
Sfântul Ioan s-a născut pe la anul 550, în cetatea Amathus din Cipru, fiu al patricianului Epifanie, guvernatorul insulei. S-a căsătorit și a avut copii, dar, rămânând văduv, s-a dăruit cu și mai multă sârguință rugăciunii și milosteniei către cei nevoiași, fapt pentru care a fost cinstit de toți cei care îl cunoșteau.
Pe când scaunul patriarhal al Alexandriei era fără păstor, a fost ridicat pe acea treaptă, deși nu o dorea, și a păstorit Biserica din Egipt cu multă blândețe, apărând în același timp dreapta credință împotriva ereziilor vremii. Vestit pentru dărnicia sa, numea pe cei săraci „stăpânii și domnii mei” și punea la dispoziția lor toată avuția Patriarhiei, povestind celor neîncrezători o vedenie în care Milostenia i se arătase ca o fecioară frumoasă, cea mai întâi fiică a lui Dumnezeu. Grija lui s-a întins și asupra creștinilor din Palestina, pe care i-a ajutat din belșug când aceștia sufereau de pe urma năvălirii perșilor.
Când perșii au cucerit Egiptul, în anul 619, Sfântul Ioan a fost nevoit să fugă din Alexandria și să se îndrepte spre patria sa, dar pe drum a fost cuprins de boală și s-a mutat la Domnul în anul 620, la Amathus. Moaștele sale au fost duse mai târziu la Constantinopol, apoi la Buda și astăzi se află în mare parte la Bratislava și la Veneția; mâna sa dreaptă se păstrează de la 1793 la Craiova.
Tropar, glasul al 8-lea: Întru răbdarea ta ți-ai agonisit plata ta, Părinte Cuvioase, întru rugăciuni neîncetat stăruind, pe săraci iubind și pe aceia îndestulând. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, Ioane Milostive fericite, să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Nil Pustnicul
Sfântul Nil era de neam din Constantinopol, unde, fiind bine crescut, a deprins toate învățăturile cărții și s-a făcut orator ales. La vârsta cuvenită s-a căsătorit și a avut doi copii, iar pentru neamul și înțelepciunea sa a fost ales eparh al cetății, pe vremea împăratului Mavrichie, viețuind în cinste și curăție.
Văzând deșertăciunea acestei lumi trecătoare, a hotărât să caute viața cea veșnică și s-a retras în pustia Sinaiului, dăruindu-se nevoinței și rugăciunii. Trecând odată prin cetatea Eliuziei, episcopul locului, aflând de viața lui sfântă, l-a hirotonit preot cu sila, dar Nil, dorind să se întoarcă la locul său, a fost lăsat să plece înapoi în Sinai, luând cu el pe fiul său.
Acolo a viețuit mulți ani, alcătuind numeroase scrieri pustnicești pline de înțelepciune duhovnicească, prin care a întărit pe mulți în viața cea ascetică, fiind socotit până astăzi unul dintre marii dascăli ai rugăciunii din Filocalie. La sfârșitul vieții, după ce a scris multe epistole de folos sufletesc, s-a mutat la Domnul.
Tropar, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Nil, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.