Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli
Sfântul Apostol Filip s-a născut în cetatea Betsaida din Galileea, aceeași cetate din care erau și frații Petru și Andrei, fiind cunoscut din tinerețe pentru râvna cu care cerceta cărțile proorocilor și pentru dorul aprins pe care îl avea după Mesia Cel făgăduit, despre Care încă nu auzise că venise în trup pe pământ. Pe când Mântuitorul mergea prin Galileea, L-a întâlnit pe Filip și i-a zis: "Vino după Mine!", iar acesta, primind chemarea nu numai cu auzul trupesc, ci și cu credința inimii, L-a urmat fără șovăire, mărturisindu-L de Mesia lui Natanael, pe care l-a adus și pe el la Hristos. A fost al treilea ucenic chemat la apostolie și s-a numărat de atunci între cei doisprezece aleși ai Domnului, fiind pomenit în Evanghelie atât atunci când Mântuitorul l-a întrebat de unde să cumpere pâine pentru cei cinci mii de oameni, cât și la Cina cea de Taină, când I-a cerut lui Hristos să le arate pe Tatăl, primind răspunsul că cel ce L-a văzut pe Fiul, pe Tatăl L-a văzut.
După Înălțarea Domnului și Pogorârea Sfântului Duh, când apostolii au tras la sorți ținuturile în care aveau să propovăduiască, Sfântului Filip i-au căzut la sorț Frigia și cetatea Ierapole din Asia Mică. A pornit la drum împreună cu Sfântul Apostol Bartolomeu și cu Mariamni, sora sa după trup, înfruntând împotrivirea păgânilor, care i-au bătut cu toiege, i-au aruncat în închisori și i-au zdrobit cu pietre pentru cuvântul pe care îl propovăduiau. Potrivit unor cercetări mai noi, Filip l-ar fi însoțit chiar și pe Sfântul Apostol Andrei în Scitia, ținut care corespunde Dobrogei de astăzi, motiv pentru care Biserica Românească îl cinstește ca pe unul dintre cei dintâi vestitori ai Evangheliei pe meleagurile noastre, alături de Apostolul neamului.
Ajuns în Ierapole, Filip a vindecat-o prin rugăciune pe soția lui Aristarh, dregătorul cetății, al cărui braț era uscat, și a întors la dreapta credință mare parte din locuitori, care, văzând minunea, au sfărâmat idolii cei de aur și de argint pe care îi cinsteau mai înainte. A botezat pe toți cei luminați, a zidit acolo o biserică și a pus episcop pe Stahie, omul vindecat de orbire prin rugăciunile sale, după care a plecat să propovăduiască mai departe în alte cetăți. Pentru lucrarea sa neîncetată, mulțimile care îl ascultau se umpleau de o evlavie pe care păgânii înșiși nu o mai văzuseră, iar numărul celor întorși la Hristos creștea în fiecare cetate prin care trecea.
Sfântul Apostol Filip a fost martirizat în Ierapole, fiind răstignit cu capul în jos din porunca dregătorilor locului, care nu mai puteau îndura propovăduirea sa împotriva idolilor. Tradiția spune că, în clipa în care apostolul și-a dat duhul, pământul s-a cutremurat și a înghițit pe mulți dintre prigonitorii săi, iar cei rămași, înspăimântați, au alergat să-i ceară dezlegare Sfântului Bartolomeu, care era de față, legat alături de el. Trupul Sfântului Filip a fost îngropat cu cinste în Ierapole, iar pe locul unde i s-a vărsat sângele a crescut, după trei zile, o viță de vie, semn al bucuriei veșnice de care se împărtășește apostolul în împărăția lui Hristos.
Tropar, glasul al 3-lea: Apostole Sfinte Filip, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Sfântul Ierarh Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului
Sfântul Grigorie s-a născut în anul 1296 la Constantinopol, dintr-o familie cu legături la curtea imperială: tatăl său, Constanțiu, era senator al împăratului Andronic al II-lea Paleologul. Rămas orfan de tată de timpuriu, a fost crescut de mama sa, care l-a îndrumat spre o educație aleasă; văzând deșertăciunea lucrurilor lumești, Grigorie a îndemnat-o pe ea și pe frații săi să îmbrățișeze viața monahală, lucru pe care, cu bucurie, l-au și făcut.
A urcat la Muntele Athos, punându-se sub ascultarea bătrânului Nicodim, apoi a viețuit la Marea Lavră și la Glossia, unde s-a adâncit deplin în rugăciunea isihastă, „rugăciunea lui Iisus”, ca în cea mai aleasă cale de unire cu Dumnezeu. Din pricina primejdiei turcești, s-a retras împreună cu alți călugări la Tesalonic, unde a fost hirotonit preot, împărțind vremea între slujirea liturgică și nevoința în singurătate, mai întâi în apropiere de Tesalonic, apoi la Bereea, unde a strâns în jurul lui o obște de ucenici.
Renumele său de mare apărător al rugăciunii minții l-a adus în conflict cu Varlaam din Calabria, un călugăr învățat venit din Apus, care punea la îndoială posibilitatea omului de a cunoaște direct pe Dumnezeu și tăgăduia valoarea vederii luminii celei necreate, pe care isihaștii o socoteau roadă a rugăciunii curate. Sfântul Grigorie a răspuns arătând limpede deosebirea dintre ființa lui Dumnezeu, neapropiată și necunoscută, și lucrările Lui necreate, prin care omul se poate într-adevăr împărtăși de har și îndumnezei.
Sinoadele întrunite la Constantinopol în 1341 și 1351 au dat dreptate învățăturii sale împotriva lui Varlaam și a aliatului acestuia, Achindin, cu toate că pentru o vreme balanța puterii politice a înclinat spre potrivnicii lui, iar Grigorie a fost închis începând din 1343. Eliberat după un nou sinod care i-a confirmat dreptatea, a fost ales și hirotonit arhiepiscop al Tesalonicului în jurul anului 1347, unde a păstorit cu multă înțelepciune și nevoință, fiind la un moment dat luat în robie de turci, dar fără a încerca să se vorbească cu mai puțin curaj despre Hristos.
Sfântul Grigorie a trecut la cele veșnice în Tesalonic, în anul 1359, la șaizeci și trei de ani, după doisprezece ani de slujire arhierească. A fost canonizat oficial în anul 1368, la numai nouă ani după moartea sa, iar sfintele lui moaște se află și astăzi în Catedrala „Sfânta Sofia” din Tesalonic. Biserica îi face pomenire de două ori pe an: la 14 noiembrie și în Duminica a doua din Postul Mare, ca o încununare a biruinței dreptei credințe.
Tropar, glasul al 8-lea: Luminătorule al dreptei credințe, sprijinul Bisericii și învățătorule, podoaba monahilor, apărătorule cel nebiruit al teologilor, făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre.
Sfinții Cuvioși Palamiți
În aceeași zi sunt pomeniți și cei șase membri ai familiei Sfântului Grigorie Palama, recunoscuți de Biserică drept o pildă rar întâlnită de sfințenie purtată laolaltă de un întreg neam. Tatăl, Constanțiu, sfetnic înțelept și smerit al împăratului Andronic al II-lea, era socotit sfânt încă din timpul vieții sale, datorită rugăciunii sale neîncetate și a vieții sale curate, deși a murit ca mirean, fără să primească chipul monahal. Mama, Kalloni, numită mai târziu în monahism Kalli, a rămas văduvă de tânără și a crescut cu multă grijă duhovnicească pe toți cei cinci copii ai săi, intrând ea însăși în viața monahicească la Constantinopol, împreună cu cele două fiice ale sale, Epiharia și Teodota.
Frații Sfântului Grigorie, Teodosie și Macarie, s-au făcut ieromonahi, urmându-l pe Grigorie la Muntele Athos și nevoindu-se alături de el cu aceeași râvnă pentru rugăciune și liniștire duhovnicească. Surorile, Epiharia și Teodota, s-au călugărit la Constantinopol, iar mai târziu, după moartea mamei, Grigorie le-a luat cu sine la Veria, așezându-le într-o mică mănăstire de maici. Epiharia s-a învrednicit de darul înainte-vederii, cunoscând dinainte ceasul morții sale și prevestind fraților ei că, după trecerea ei la Domnul, avea să se mute și fratele Teodosie, în vreme ce Grigorie și Macarie urmau să treacă prin mari ispite și încercări, lucru care s-a și împlinit întocmai prin anii de prigoană și închisoare suferiți de Sfântul Grigorie pentru apărarea dreptei credințe.
Sfințenia întregii familii Palama a fost recunoscută oficial de Patriarhia Ecumenică abia în anul 2009, la împlinirea a șase sute cincizeci de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Grigorie, printr-o ceremonie ținută la Veria, în Grecia, locul unde frații și surorile sale s-au nevoit și s-au odihnit întru Domnul. De atunci, Biserica îi cinstește pe cei șase laolaltă, alături de marele lor fiu și frate duhovnicesc, ca pe o familie întreagă luminată de același har al rugăciunii neîncetate și al lepădării de cele lumești.
Tropar: Kalonicea,cea cu buni copii și Constanțiu cel cu cuget bun, mare nevoitorule și văzătorule de Dumnezeu, Ierarhe, Epiharis mireasa lui Hristos, cuvioasa Teodota cea înțeleaptă, Teodosie și Macarie sfințite, vă cântăm nevoințele voastre. Slavă Celui ce v-a încununat pe voi. Slavă Celui ce v-a strălucit vouă lumina cea necreată și pururea fiitoare a îndumnezeirii!