Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț
Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, numit din botez Petru, s-a născut la 21 decembrie 1722 în cetatea Poltava din Ucraina, fiind al unsprezecelea din cei doisprezece copii ai protoiereului Ioan și ai soției sale Irina. Rămas orfan de tată la patru ani, a fost crescut cu evlavie de mama sa și a învățat carte la vestita Academie teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă, dar a lăsat studiile pentru a intra în viața monahală, la nouăsprezece ani. După o vreme petrecută în mănăstiri din Ucraina și apoi în schiturile din Țara Românească, unde a deprins rânduiala isihastă de la stareți cu viață aleasă, a ajuns la Muntele Athos, unde s-a nevoit șaptesprezece ani, fiind tuns în monahism și adunând în jurul său un mare număr de ucenici.
În 1763, din pricina neînțelegerilor dintre călugării de diferite neamuri de la Athos, Paisie s-a întors în Moldova împreună cu șaizeci și patru de ucenici, primind de la mitropolitul Gavriil Calimachi mănăstirea Dragomirna, unde a întemeiat o obște de peste trei sute de călugări, cu un regulament monahal propriu. Mutat mai târziu la Secu, iar apoi, din 1779, la Mănăstirea Neamț, a unificat sub povățuirea sa cele două obști, ajungând să îndrume peste șapte sute, iar după unele mărturii chiar o mie de monahi de neamuri diferite. A întărit rânduielile athonite ale vieții de obște, a îndrumat la rugăciunea neîncetată a minții și, împreună cu ucenicii săi, a tradus din greacă în slavonă și română Filocalia, o culegere de mare preț din scrierile Sfinților Părinți, dăruind astfel Ortodoxiei o lucrare de căpătâi pentru viața duhovnicească.
Sfântul Paisie a trecut la cele veșnice în seara zilei de 15 noiembrie 1794, la vârsta de șaptezeci și doi de ani, fiind plâns de obștea sa și înmormântat în biserica mare a Mănăstirii Neamț, ctitorie a binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare. Încă din timpul vieții era socotit sfânt de către cei care îl cunoscuseră, iar ucenicii săi, români și slavi, au răspândit mai departe învățătura și rânduiala lui în numeroase mănăstiri din Moldova, Țara Românească și Rusia. A fost canonizat oficial de Biserica Ortodoxă Rusă în 1988, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a generalizat cinstirea lui ca sfânt în anul 1992, cu zi de pomenire la 15 noiembrie.
Tropar, glasul al 4-lea: Apărătorule al dreptei credințe și lauda monahilor, Cuvioase Părinte Paisie, din pruncie iubind pe Hristos, ca un alt Avraam ai părăsit patria ta, în Muntele Athosului nevoindu-te; și, adunând ceată de ucenici, te-ai așezat în țara Moldovei cea binecuvântată și Mănăstirea Neamțului rai pământesc ai făcut-o.
Sfinții Mucenici și Mărturisitori Gurie, Samona și Aviv diaconul
Sfinții Gurie și Samona au pătimit pentru Hristos pe vremea împăratului Dioclețian, în preajma cetății Edesa, Gurie fiind originar din satul Sarbochitia, iar Samona din Ganad. Pârâți că îndemnau poporul să nu aducă jertfă idolilor neînsuflețiți, au fost prinși și spânzurați fiecare de o mână, cu pietre grele atârnate la picioare, rămânând astfel chinuiți de la ceasul al treilea până la al șaselea, încheieturile mâinilor și picioarelor desfăcându-li-se de durere. Coborâți de la spânzurătoare, au fost aruncați într-o temniță întunecoasă, cu picioarele prinse în butuci, unde au zăcut patru luni, chinuiți de foame și de sete. Scoși din nou la cercetare, Samona a fost spânzurat cu capul în jos, iar Gurie, lăsat mai mult mort decât viu, a fost scos a doua zi și ucis prin tăierea capului.
Câțiva ani mai târziu, în vremea împăratului Liciniu, în aceeași cetate a Edesei trăia diaconul Aviv, care umbla din casă în casă învățând pe oameni credința creștină și întărindu-i în mărturisirea lui Hristos. Pârât eparhului cetății că umpluse Edesa de propovăduirea creștină, Aviv nu s-a ascuns, ci s-a dat de bunăvoie în mâinile ostașilor trimiși să-l caute, mărturisind că voiește să vestească pe Hristos chiar înaintea împăratului. Pentru statornicia lui în credință, a fost ținut spânzurat, bătut și cercetat îndelung, iar neîncovoindu-se voii prigonitorilor, a fost osândit să fie dat focului, săvârșindu-și astfel mucenicia.
Tropar, glasul al 4-lea: Ocrotitorii și apărătorii Edesei, cei ce săvârșiți minuni mari în lume, cei ce pe tânără ați dat-o iarăși în brațele maicii sale și pe călcătorul de lege got l-ați arătat osândit cu dreaptă judecată, cereți pentru noi neîncetat să se mântuiască sufletele noastre.