Sfântul Ierarh Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareei
Sfântul Grigorie Taumaturgul s-a născut în jurul anului 213 în cetatea Neocezareea din Pont, dintr-o familie păgână, dar bogată și de bun neam, primind la naștere numele de Teodor. Rămas orfan de tată la paisprezece ani, a fost crescut de mama sa, care l-a trimis la dascăli aleși, unde a deprins limba latină, retorica și dreptul, ajungând apoi, împreună cu fratele său Atenodor, ucenic al lui Origen în Alexandria, unde a învățat și medicina. După ce s-a convertit la creștinism și a primit botezul, schimbându-și numele în Grigorie, s-a retras într-un loc pustiu, dar a fost aflat acolo de episcopul Fedim al Amasiei, care, recunoscând în el harul lui Dumnezeu, l-a hirotonit episcop al Neocezareei chiar fără ca Grigorie să fie de față, lucru socotit ca o minune.
Ajungând în cetatea sa, unde a aflat doar șaptesprezece creștini, Grigorie a propovăduit cu multă putere, izgonind duhurile necurate dintr-un templu păgân chiar înainte de a intra în oraș, iar prin rugăciune și prin numeroase minuni a întors aproape toți locuitorii la dreapta credință. Pentru viața sa curată și pentru darul facerii de minuni primit de la Dumnezeu, a fost numit Taumaturgul. În vremea persecuției pornite de împăratul Deciu, i-a sfătuit pe creștini să se ascundă, pentru ca, înfricoșați de cruzimea chinurilor, să nu se lepede de Hristos. Pe patul de moarte, întrebând câți păgâni mai rămăseseră în cetate și aflând că erau tot șaptesprezece, a mulțumit lui Dumnezeu că, după cum la venirea lui erau șaptesprezece creștini într-o cetate păgână, acum rămâneau șaptesprezece păgâni într-o cetate creștină.
Tropar, glasul al 8-lea: Întru rugăciuni priveghind, la lucrările minunilor răbdând, asemenea numire cu îndreptările ai câștigat. Ci te roagă lui Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să lumineze sufletele noastre, ca să nu adormim întru moarte cu păcate.
Sfântul Ierarh Ghenadie, patriarhul Constantinopolului
Sfântul Ghenadie I a trăit în veacul al cincilea și a fost preot în Constantinopol, format în duhul școlii antiohiene de tâlcuire a Scripturii, înainte de a fi ales, la moartea patriarhului Anatolie din anul 458, să-i urmeze acestuia pe scaunul Bisericii din capitala imperiului, cu sprijinul împăratului Leon I cel Mare. Încă de la începutul păstoririi sale, Ghenadie s-a arătat plin de râvnă pentru întărirea disciplinei monahale și a clerului, fiind cunoscut pentru blândețea, smerenia și înfrânarea sa, dar și pentru fermitatea cu care apăra dreapta credință statornicită la Sinodul de la Calcedon, păzind Biserica de tulburările aduse de patriarhul monofizit Timotei al Alexandriei.
În vremea păstoririi sale s-a întemeiat la Constantinopol, în cartierul Psamathia, vestita Mănăstire Studion, care avea să devină mai târziu model pentru viața monahală de la Muntele Athos și pentru multe alte mănăstiri ortodoxe, iar Ghenadie a rânduit ca egumen al ei pe Sfântul Marcian. Tot el a hotărât ca nimeni să nu poată fi primit în rândul clerului fără să cunoască Psaltirea pe de rost, arătând astfel grija sa pentru buna pregătire duhovnicească a slujitorilor Bisericii. A păstorit Biserica din Constantinopol treisprezece ani, adormind în pace în anul 471, lăsând în urmă și câteva scrieri de tâlcuire a cărților Vechiului Testament.
Sfântul Cuvios Lazăr Zugravul
Sfântul Cuvios Lazăr s-a născut în jurul anului 810 în Armenia și a intrat din copilărie în viața monahicească la Constantinopol, deprinzând cu multă iscusință meșteșugul zugrăvirii icoanelor și al frescelor bisericești. A trăit în vremea împăratului iconoclast Teofil, care, în anul 829, a poruncit ca toți pictorii de icoane din împărăție să fie prinși și uciși; pentru statornicia sa în cinstirea sfintelor icoane și pentru refuzul de a renunța la zugrăvirea lor, Lazăr a fost supus la chinuri grele și aruncat în temniță. Împărăteasa Teodora, soția lui Teofil și cinstitoare în taină a icoanelor, a mijlocit pentru scăparea lui, scoțându-l din închisoare și trimițându-l la o mănăstire de pe malul asiatic al Bosforului.
După moartea împăratului iconoclast și restabilirea cinstirii sfintelor icoane la sinodul din anul 843, Sfântul Lazăr a fost cel care a zugrăvit în mozaic icoana Mântuitorului Hristos de la Poarta de Bronz a palatului imperial, ca semn al biruinței dreptei credințe, fiind socotit primul sfânt canonizat în chip aparte pentru lucrarea sa de iconograf. A fost trimis mai târziu și la Roma, pentru a contribui la refacerea comuniunii dintre Biserica Constantinopolului și cea a Romei. Sfântul Lazăr a trecut la cele veșnice în anul 867 și a fost înmormântat la Mănăstirea Sfântul Evandru din Galata.