Sfinții Mucenici Platon, Roman și Zaheu
Sfântul Mucenic Platon era originar din părțile Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu mucenicul Antioh, și s-a născut din părinți creștini care l-au crescut în dreapta credință. Deși tânăr cu vârsta, era ales cu înțelepciunea ca un bătrân și propovăduia pe Hristos cu multă îndrăzneală chiar în mijlocul închinătorilor la idoli, îndemnându-i să se întoarcă de la rătăcirea idolească spre adevăratul Dumnezeu. Pentru această propovăduire neînfricată, a fost prins și dus înaintea dregătorului Agripin, care, văzându-i statornicia, a poruncit ca doisprezece slujitori să-l bată pe rând, fără ca platon să se clintească din credința sa.
Chinurile asupra Sfântului Platon au continuat fără odihnă: i s-au pus pe piept bucăți de fier înroșit, a fost întins pe un pat de aramă ars în foc și apoi jupuit de piele, dar trupul lui a rămas nevătămat, încât cei de față mărturiseau că mare este Dumnezeul creștinilor. Dregătorul l-a îndemnat să se abată de la moarte spre viață, închinându-se idolilor, dar Platon a răspuns că fuge de moartea cea veșnică și caută viața cea fără de moarte, nelăsându-se despărțit de Hristos nici de foc, nici de răni, nici de mânia fiarelor. După ce a fost ținut optsprezece zile fără hrană și fără apă, i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei.
Tot în această zi este pomenit Sfântul Mucenic Roman, diaconul, care a trăit pe vremea împăratului Maximian și, din râvnă pentru Hristos, a oprit pe dregătorul Asclepiade să intre în templul idolesc, mărturisind înaintea lui că idolii nu sunt dumnezei adevărați. Pentru aceasta a fost bătut peste gură și chinuit cumplit, iar la judecată a chemat un copil din mulțime, pe numele Varula, care, întrebat de dregător pe care Dumnezeu cinstește, a răspuns fără șovăire că cinstește pe Hristos, drept care a fost ucis pe loc. Sfântului Roman i s-a tăiat apoi limba, dar el a continuat să grăiască și să aducă mulțumire lui Dumnezeu, minune pentru care împăratul a poruncit ca mucenicul să fie sugrumat în temnița în care era închis.
Sfântul Mucenic Zaheu, diaconul Bisericii din Cezareea Palestinei, a fost dus la judecată având pe grumaz un lanț greu de fier, iar înaintea închinătorilor la idoli a mărturisit cu curaj pe Hristos, pentru care a fost supus la chinuri grele și aruncat în închisoare, cu picioarele prinse în butuci, unde a răbdat patru zile și patru nopți. Împreună cu el a pătimit și Sfântul Alfeu, plin de Duhul Sfânt, căruia i s-a strujit tot trupul cu bătăi și i s-au ars coastele; în ziua următoare, amândoi au fost aduși din nou la judecată și li s-au tăiat capetele prin sabie, primind astfel cununa nevoinței mucenicești.
Tropar, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.