Sfântul Proroc Avdie
Sfântul Proroc Avdie era originar din pământul Sihem, dintr-un sat numit Vitaharam, și a trăit cu aproximativ opt sute de ani înainte de nașterea lui Hristos. Numele său se tâlcuiește „robul Domnului”, tâlcuire care i s-a potrivit întru totul felului în care și-a purtat viața. A slujit la curtea împărătească a lui Israel, fiind ispravnic al casei lui Ahav, iar după moartea acestuia a continuat să slujească fiului său, Ohozia, păstrându-și însă neclintit credința în Dumnezeul cel adevărat al părinților săi, într-o vreme în care poporul se abătuse spre închinarea la idolul Baal.
Pe când împărăteasa Isabela, vrăjmașă fără de lege a credinței drepte, căuta să ucidă pe toți prorocii Domnului, Avdie a luat o sută de bărbați proroci și i-a ascuns câte cincizeci în două peșteri, hrănindu-i cu pâine și cu apă în vremea foametei care a bântuit în zilele Prorocului Ilie. Această faptă de mare curaj, săvârșită chiar în slujba unei curți potrivnice lui Dumnezeu, arată cât de statornic își păzise Avdie sufletul de necredința celor din preajma sa.
Mai târziu, când Ohozia a trimis spre Sfântul Proroc Ilie trei căpitani, fiecare cu câte cincizeci de ostași, ca să-l aducă pe proroc înaintea sa, primii doi căpitani au fost mistuiți împreună cu cetele lor de focul căzut din cer la cuvântul lui Ilie. Al treilea căpitan era însuși Avdie, care, înțelegând puterea lui Dumnezeu lucrătoare prin proroc, s-a apropiat cu smerenie, a îngenuncheat înaintea lui Ilie și l-a rugat să-i cruțe sufletul și sufletele ostașilor săi. Ilie l-a cruțat și l-a ridicat, iar din acea clipă Avdie a lăsat slujba împăratului și a urmat Prorocului Ilie, primind de la el și darul prorociei, ca unul care îl ocrotise și îl hrănise pe vremea prigoanei.
Sfântul Proroc Avdie a murit în pace și a fost îngropat alături de părinții săi. A rămas Bisericii prin cartea care îi poartă numele, cea mai scurtă din toată Vechiul Testament, alcătuită dintr-un singur capitol cu douăzeci și unu de versete, în care prorocul vestește pedeapsa ce avea să vină asupra edomiților pentru ajutorul dat vrăjmașilor lui Iuda, dar și nădejdea mântuirii care va răsări din muntele Sionului, când împărăția va fi a Domnului, împărăție care, după cum mărturisim și noi în Crez, nu va avea sfârșit.
Tropar, glasul al 2-lea: Pomenind prăznuirea prorocului Tău Avdie, Doamne, printr-însul Te rugăm: izbăvește sufletele noastre.
Sfântul Mucenic Varlaam
Sfântul Mucenic Varlaam era un bărbat înaintat în vârstă, din Antiohia Siriei, prins pentru mărturisirea numelui lui Hristos în timpul prigoanei dezlănțuite de împăratul Dioclețian și adus la judecată înaintea unui dregător păgân. Acolo a fost silit să aducă jertfă idolilor, dar, nesupunându-se, a fost bătut fără milă cu vine de bou și apoi strujit cu gheare de fier, suferind aceste chinuri cu o răbdare care îi mărturisea credința fără șovăire, în ciuda vârstei sale înaintate.
Văzând că Varlaam nu se clatină, păgânii l-au dus în templul idolesc, i-au întins mâna dreaptă peste jertfelnicul aprins și i-au pus în palmă cărbuni încinși presărați cu tămâie, socotind că bătrânul, neputând răbda arsura, va lăsa să-i cadă cărbunii peste jertfelnic, lucru care ar fi fost socotit drept o jertfă adusă fără voie idolilor. Sfântul Varlaam nu și-a clintit însă mâna și nu a aruncat cărbunii înaintea idolilor, ci a răbdat până ce flacăra i-a mistuit degetele, iar cărbunii au căzut singuri la pământ; în acel chin și-a dat sufletul în mâinile Domnului, în jurul anului 304, arătându-se nebiruit ostaș al lui Hristos.
Vrednicia și bărbăția cu care Sfântul Mucenic Varlaam a îndurat acest chin au fost pomenite și lăudate mai târziu în propovăduirea lor de către Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur, doi dintre cei mai mari dascăli ai Bisericii din veacul al IV-lea, semn al cinstirii deosebite de care s-a învrednicit acest mucenic chiar din primele veacuri creștine, păstrată neîntreruptă în Biserica Ortodoxă până astăzi.
Tropar, glasul al 4-lea: Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credința răbdând până la sânge, Sfințite Mucenice Varlaam, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.