Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist
Acești sfinți au trăit în pământul Persiei, pe vremea regelui Sapor (Savorie), cel care a ridicat o prigoană mare împotriva creștinilor. Între slujitorii care lucrau la curtea regală se aflau în taină câțiva creștini, oameni de frunte și întăriți în credință, anume Achindin, Pigasie și Anempodist, care, păstrând în ascuns dreapta credință, aduceau la Hristos pe mulți dintre cei din preajma lor prin viața și prin cuvântul lor. Fiind pârâți regelui de cineva care îi cunoștea, cei trei au fost prinși, legați și aduși înaintea lui, unde și-au mărturisit fără șovăire credința în Sfânta Treime.
Regele, mâniindu-se de îndrăzneala lor, a poruncit să fie bătuți cu toiege ghimpoase, apoi spânzurați cu foc aprins dedesubt, dar Domnul li s-a arătat în chip de om cu fața luminoasă, dezlegându-i din legături și stingând focul, astfel încât au rămas sănătoși înaintea regelui uimit. Acesta, hulind pe Hristos, a fost lipsit de glas prin cuvântul Sfântului Achindin, dar la cererea lui tot sfinții i-au dezlegat limba; în loc de pocăință, el a poruncit să fie arși pe un pat de fier înroșit, însă Dumnezeu a trimis fulgere, tunete și o ploaie mare care a stins focul, botezând totodată mulțimea de credincioși adunați acolo, iar sfinții s-au ridicat vii, doar cu trupurile înnegrite de foc.
Regele, prefăcându-se înduplecat, i-a dus la templul zeului Dia, cerându-le să se închine acolo împreună cu el; dar îndată ce sfinții și-au făcut rugăciunea către adevăratul Dumnezeu, templul s-a cutremurat și s-a prăbușit, sfărâmând idolii, iar sfinții au rămas neatinși. Mâniat, regele a poruncit să fie aruncați în trei căldări cu plumb, pucioasă și smoală fierbinte, dar sfinții au ieșit nevătămați și din acestea, minune care l-a adus la credință pe Aftonie, unul dintre cei puși să-i chinuiască, acesta mustrându-l pe rege pentru cruzimea lui. Pentru aceasta, regele a poruncit să i se taie capul; Aftonie, cerând iertare de la Sfinții Mucenici pentru chinurile pe care li le pricinuise, a fost decapitat în afara cetății, iar creștinii i-au îngropat trupul cu cinste.
Pe Achindin, Pigasie și Anempodist, regele i-a pus în saci de piele și i-a aruncat în mare, dar Sfântul Aftonie, deja trecut la cele veșnice, li s-a arătat pe valuri împreună cu trei îngeri, i-a scos vii din apă și i-a adus pe uscat. Aflând aceasta, regele s-a mâniat pe ostașii care îi aruncaseră în mare, poruncind să li se taie mâinile și să fie înecați, deși aceștia chemau numele lui Hristos pe când mureau. Cei trei mucenici au fost din nou închiși, iar unul dintre sfetnicii regelui, Elpidifor, auzind de la rege o întrebare batjocoritoare, i-a răspuns că își bătea joc de nebunia lui; pentru aceasta, regele a poruncit să fie lovit peste față, dar ceilalți boieri, luându-i apărarea, i-au spus regelui că nu sunt ca el.
A doua zi, regele a poruncit ca Achindin, Pigasie și Anempodist să fie aruncați într-o groapă plină de fiare sălbatice, dar au rămas nevătămați și de acolo, mângâiați prin arătarea unui înger, apoi, spânzurați și strujiți până la oase, au rămas din nou neatinși. Văzând că poporul se adunase în jurul lor, apărându-i, regele a trimis trei sute de ostași înarmați, poruncind uciderea tuturor celor care îi urmau pe cei trei, printre care se aflau și Elpidifor cu alți boieri. Chemat înaintea regelui, Elpidifor a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos, iar regele a poruncit ca el și toți cei de un cuget cu el să fie tăiați de sabie; astfel au murit prin sabie, în acel ceas, până la șapte mii de credincioși, împreună cu Sfântul Elpidifor.
Achindin, Pigasie și Anempodist nu au fost tăiați atunci, ci închiși din nou în temniță. A doua zi, regele a poruncit să se aprindă un cuptor pentru a-i arde, iar Sfântul Achindin, mustrându-l, i-a spus că numele lui, Savorie, înseamnă “împăratul diavolilor”. Regele, chemându-și mama ca martoră, a aflat spre mânia lui că aceasta credea în taină în Hristos; pentru aceasta a bătut-o și a osândit-o să fie aruncată în cuptor împreună cu cei trei mucenici. Douăzeci și opt dintre ostașii de față, văzând acestea, au crezut și ei și au fost aruncați în același cuptor. Acolo, rugându-se neîncetat, toți și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu, iar credincioșii, găsind trupurile lor neatinse de foc, le-au îngropat cu cinste.
Tropar, glasul al 2-lea: Purtătorilor de lupte ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângele vostru și sfinte locașurile care au primit trupurile voastre. Că în priveliște pe vrăjmași ați biruit și pe Hristos cu îndrăzneală ați propovăduit, pe Acela ca pe un Bun rugați-L să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Mărturisitor Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos
Sfântul Gavriil s-a născut la 26 august 1929 în Tbilisi, capitala Georgiei, primind la botez numele de Goderdzi, fiind cel mai mic dintre cei trei copii ai părinților Vasili și Varvara. La aproape doi ani de la naștere, în 1931, tatăl său, funcționar al Partidului Comunist, a fost ucis în împrejurări neclare, iar copilul a primit din acel moment numele de alint Vasiko. Aflând despre Hristos, micul Vasiko și-a construit cu mâinile lui o chilie de pământ în grădina părinților, ducând o viață cât mai aproape de asceza monahală, și a transformat în scurt timp acea chilie într-o bisericuță cu șapte cupole zugrăvite în albastru, pe ai cărei pereți a lipit toate icoanele pe care le aduna, multe dintre ele salvate chiar din gropile de gunoi în care fuseseră aruncate de autoritățile ateiste, care i-au dărâmat de mai multe ori această mică biserică de o credință copilărească dar statornică.
După încheierea serviciului militar obligatoriu în armata sovietică, Vasiko a decis să urmeze viața monahală, primind la tundere, în anul 1955, numele de Gavriil, iar mai târziu a devenit ieromonah la Mănăstirea Betania. Numele lui a devenit cunoscut în toată Georgia în ziua de 1 mai 1965, când, în plină paradă comunistă desfășurată în piața centrală din Tbilisi, a dărâmat un imens banner cu portretul lui Lenin expus în văzul mulțimii. Scos cu greu din mâinile celor furioși care voiau să-l ucidă pe loc, a fost arestat de poliția secretă sovietică pentru activități considerate antisovietice, judecat și declarat bolnav psihic, fiind închis sub tratament forțat într-un spital de psihiatrie timp de șapte luni.
După eliberare, Părintele Gavriil a continuat să fie prigonit de regimul comunist, dar a ales să se prefacă a fi cu adevărat nebun, propovăduind prin acest chip smerit pocăința și adevărata credință pe străzile orașului, pentru a putea continua nestânjenit lucrarea sa duhovnicească, urmând astfel pilda nevoitorilor cei nebuni pentru Hristos de odinioară. După anul 1989, Părintele Gavriil a adunat o obște de maici și s-a retras la mănăstirea Samtavro, de lângă Mtskheta, unde a adormit în Domnul la 2 noiembrie 1995, fiind înmormântat în curtea mănăstirii, loc în care s-au lucrat după aceea numeroase minuni, mai ales vindecări de boli.
Sfântul Gavriil a avut harisma înainte-vederii, fiind vizitat zilnic de mulțime de credincioși din toată Georgia în ultimii ani ai vieții sale. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene l-a canonizat la 20 decembrie 2012, sub numele Sfântul Gavriil Mărturisitorul, cel Nebun pentru Hristos, iar la 22 februarie 2014 sfintele sale moaște au fost descoperite și mutate în biserica Schimbării la Față.
Tropar: Glasul Apostolului Pavel ce zice „noi suntem nebuni pentru Hristos” auzindu-l, robul Tău, Sfântul Gavriil, nebun s-a făcut pentru Tine pe pământ. Pentru aceasta, săvârșind pomenirea lui, Ție ne rugăm, Doamne, mântuiește sufletele noastre.