Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist
Acești sfinți au trăit în pământul Persiei, pe vremea regelui Sapor al II-lea, cel care a ridicat o prigoană mare împotriva creștinilor. Între slujitorii care lucrau la curtea regală se aflau în taină și câțiva creștini, oameni de frunte și întăriți în credință, anume Achindin, Pigasie și Anempodist, care, păstrând în ascuns dreapta credință, aduceau la Hristos pe mulți dintre cei din preajma lor prin viața și prin cuvântul lor. Fiind pârâți regelui de cineva care îi cunoștea, cei trei au fost prinși, legați și aduși înaintea lui, iar acolo și-au mărturisit fără șovăire credința în Hristos cel răstignit, fiind dați pe loc la chinuri grele.
Au fost bătuți cu toiege ascuțite, spânzurați și arși pe coaste cu făclii aprinse, apoi întinși pe paturi de fier înroșite în foc, dar Dumnezeu a trimis ploaie din cer care a stins flăcările sub privirile tuturor. Prin rugăciunea lor, sfinții au surpat la pământ și un idol mare al perșilor, minune care a tulburat profund pe păgâni, mâniindu-i să le pricinuiască și mai cumplite chinuri. I-au scufundat apoi în căldări cu plumb, pucioasă și smoală fierbinte, dar și de acolo sfinții au ieșit nevătămați, rugându-se cu glas tare, iar lanțurile s-au desfăcut singure de pe trupurile lor. Aceste minuni i-au adus la credință pe mulți dintre cei de față, printre care și pe Aftonie, unul dintre cei puși să-i chinuiască, precum și pe Elpidifor, cel mai de seamă sfetnic al regelui.
Regele, hulind pe Hristos în fața mucenicilor, a fost lipsit de glas prin puterea rugăciunii lor, dar la cererea lui, sfinții s-au rugat din nou și i-au dezlegat limba; însă, în loc să se întoarcă la pocăință, el și-a împietrit inima și mai mult, socotind aceste minuni vrăjitorii. Atunci a poruncit ca Achindin, Pigasie și Anempodist să fie cusuți în saci de piele și aruncați în mare, dar Sfântul Aftonie, deja trecut la cele veșnice, li s-a arătat pe valuri împreună cu trei îngeri, i-a scos vii și sănătoși din apă și i-a adus pe uscat. Mama regelui însăși, care credea în taină în Hristos, a fost descoperită prin tâlcuirea pe care sfinții o dădeau numelui regelui, iar pentru această credință a fost osândită să fie aruncată într-un cuptor aprins, alături de Achindin, Pigasie și Anempodist, precum și douăzeci și opt de ostași care crezuseră văzând minunile mucenicilor. Acolo, rugându-se neîncetat, toți și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu. Pe Sfinții Aftonie și Elpidifor, regele i-a osândit la tăierea capului, împreună cu alți șapte mii de creștini care se întorseseră la dreapta credință văzând pătimirea acestor mucenici ai lui Hristos.
Tropar, glasul al 2-lea: Purtătorilor de lupte ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângele vostru și sfinte locașurile care au primit trupurile voastre. Că în priveliște pe vrăjmași ați biruit și pe Hristos cu îndrăzneală ați propovăduit, pe Acela ca pe un Bun rugați-L să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Mărturisitor Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos
Sfântul Gavriil s-a născut la 26 august 1929 în Tbilisi, capitala Georgiei, primind la botez numele de Goderdzi, fiind cel mai mic dintre cei trei copii ai părinților Vasili și Varvara. La numai doi ani de la naștere, tatăl său, funcționar al Partidului Comunist, a fost ucis în împrejurări neclare, iar copilul a primit din acel moment numele de alint Vasiko. Aflând încă din copilărie despre Hristos, micul Vasiko și-a construit cu mâinile lui o chilie de pământ în grădina părinților, ducând o viață cât mai aproape de asceza monahală, și a transformat în scurt timp acea chilie într-o bisericuță cu șapte cupole zugrăvite în albastru, pe ai cărei pereți a lipit toate icoanele pe care le aduna, multe dintre ele salvate chiar din gropile de gunoi în care fuseseră aruncate de autoritățile ateiste, care i-au dărâmat de mai multe ori această mică biserică de o credință copilărească dar statornică.
După încheierea serviciului militar obligatoriu în armata sovietică, Vasiko a decis să urmeze viața monahală, primind la tundere, în anul 1955, numele de Gavriil, iar mai târziu a fost hirotonit ieromonah la mănăstirea Betania. Numele lui a devenit cunoscut în toată Georgia în ziua de 1 mai 1965, când, în plină paradă comunistă desfășurată în piața centrală din Tbilisi, a dat foc unui imens portret al lui Lenin expus în văzul mulțimii. Scos cu greu, aproape fără viață, din mâinile celor furioși care voiau să-l ucidă pe loc, a fost arestat de poliția secretă sovietică pentru activități considerate antisovietice, judecat și declarat bolnav psihic, fiind închis sub tratament forțat într-un spital de psihiatrie timp de șapte luni.
După eliberare, Părintele Gavriil a continuat să fie prigonit de regimul comunist, dar a ales să se prefacă a fi cu adevărat nebun, propovăduind prin acest chip smerit pocăința și adevărata credință pe străzile orașului, pentru a putea continua nestânjenit lucrarea sa duhovnicească, urmând astfel pilda nevoitorilor cei nebuni pentru Hristos de odinioară. Această mucenicie fără sânge, dusă cu răbdare și cu înțelepciune duhovnicească ascunsă sub chipul nebuniei, a durat aproape douăzeci și cinci de ani, până când Dumnezeu a binevoit ca poporul georgian să fie scos de sub stăpânirea comunistă. După anul 1989, Părintele Gavriil a adunat o obște de maici și s-a retras la mănăstirea Samtavro, de lângă Mtskheta, unde a viețuit ultimii ani ai vieții sale, fiind vizitat zilnic de mulțime de credincioși din toată Georgia, dintre care mulți s-au vindecat prin rugăciunile lui, sfântul fiind înzestrat și cu harisma înainte-vederii.
Cuviosul Gavriil a adormit în Domnul la 2 noiembrie 1995, la mănăstirea Samtavro, fiind înmormântat în curtea acesteia, loc în care s-au lucrat după aceea numeroase minuni, mai ales vindecări de boli. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene l-a canonizat la 20 decembrie 2012, sub numele de Sfântul Gavriil Mărturisitorul, cel Nebun pentru Hristos, iar la 22 februarie 2014 sfintele sale moaște au fost descoperite și mutate în biserica Schimbării la Față.
Tropar: Glasul Apostolului Pavel ce zice „noi suntem nebuni pentru Hristos” auzindu-l, robul Tău, Sfântul Gavriil, nebun s-a făcut pentru Tine pe pământ. Pentru aceasta, săvârșind pomenirea lui, Ție ne rugăm, Doamne, mântuiește sufletele noastre.