Înainte-prăznuirea Intrării în Biserică a Maicii Domnului
În ziua de 20 noiembrie, Biserica vestește mai înainte marele praznic al Intrării în Biserică a Maicii Domnului, care va fi prăznuit a doua zi. Această zi pregătitoare amintește credincioșilor de făgăduința pe care Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana au făcut-o lui Dumnezeu, aceea de a-și aduce copila pe care o vor avea, după îndelungată sterpiciune, spre slujire în Templul Domnului. Astfel, înainte-prăznuirea pregătește sufletele credincioșilor pentru bucuria intrării Preacuratei Fecioare Maria, la vârsta de trei ani, în Sfânta Sfintelor, unde a viețuit până la vârsta logodirii cu Dreptul Iosif.
Tropar, glasul al 4-lea: Bucurie mai dinainte ne dăruiește astăzi Sfânta Ana, odrăslind Rod ce alungă întristarea, pe Singura pururea Fecioară, pe care o și aduce astăzi cu bucurie, făgăduitele rugăciuni împlinindu-și în Templul Domnului, ca pe Ceea ce este Biserică a Cuvântului lui Dumnezeu și Maică Curată.
Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul
Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul s-a născut pe la anul 790 în cetatea Irinopolis, una din cele zece cetăți ale regiunii Decapole din Isauria, în sud-estul Asiei Mici, din părinți binecredincioși, Serghie și Maria, într-o vreme în care Biserica era zbuciumată de prigoana iconoclastă pornită sub împărați ca Leon Armeanul. Crescut cu evlavie de o mamă deosebit de credincioasă, a fost dat la învățătură de timpuriu, iar după moartea tatălui său s-a îndreptat spre viața monahală, alăturându-se fratelui său într-o mănăstire unde, observând că egumenul și unii dintre frați trecuseră de partea iconoclaștilor, a avut curajul să-i mustre deschis pentru lepădarea de hotărârile Sinodului de la Niceea. Pentru această mustrare a fost bătut și a trebuit să fugă într-o altă mănăstire din Decapole, condusă de un unchi al său, Simeon.
De acolo a început un lung pelerinaj prin lumea creștină, mânat de râvna apărării icoanelor și de dorul aprofundării vieții duhovnicești: a petrecut o iarnă la o mănăstire din Efes, a ajuns la Proconez unde a fost găzduit de un om sărac pe care Dumnezeu l-a binecuvântat pentru ospitalitatea sa, apoi la Enos în Macedonia, unde a fost bătut de un tânăr și s-a rugat să fie iertat, și mai departe la Tesalonic, unde a fost primit cu cinste de egumenul Marcu. Împreună cu un călugăr de acolo a călătorit pe uscat până la Corint și apoi pe mare până la Roma, unde a viețuit câtăva vreme necunoscut de nimeni, până când vindecarea unui îndrăcit l-a făcut cunoscut și l-a determinat să plece în taină spre Siracuza, în Sicilia, unde a tămăduit mai mulți bolnavi și a îndrumat spre o viață curată pe mulți dintre locuitorii cetății.
Din Sicilia s-a întors în Grecia, la Hidros, unde a fost cât pe ce să fie ucis de iconoclaști, dar a fost izbăvit prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, așa cum scăpase și din alte încercări grele. S-a stabilit apoi la mănăstirea Sfântul Mina din Tesalonic, unde s-a făcut cunoscut prin darul prorociei, prin puterea sa asupra demonilor și prin numeroasele vindecări săvârșite prin rugăciune, fiind socotit vrednic să primească și taina preoției. Spre sfârșitul vieții a plecat la Constantinopol pentru a se întâlni cu unchiul său Simeon, care fusese închis pentru apărarea icoanelor; suferind apoi de o boală cumplită timp de un an întreg, și-a cunoscut mai înainte ceasul mutării și a adormit în pace la 20 noiembrie 842.
Trupul Sfântului Grigorie nu s-a stricat, ci s-a păstrat întreg și făcător de minuni, fiind cinstit multă vreme în mănăstirea unde s-a săvârșit. În anul 1497, banul Barbu Craiovescu, ctitorind din temelie Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, a aducerea cu mare cheltuială moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul și le-a așezat acolo, unde se află până astăzi, izvor de tămăduiri trupești și sufletești pentru cei care i se închină cu credință.
Tropar, glasul al 3-lea: Chip te-ai făcut înfrânării și prin Dumnezeiescul Duh pe toți i-ai luminat. Alergarea dreptei credințe o ai săvârșit și cu învățăturile lumea ai luminat și ai mustrat cugetele celor rău credincioși, Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
Sfântul Mucenic Dasie
Sfântul Mucenic Dasie a trăit în secolele al III-lea și al IV-lea, fiind ostaș în armata romană, în Legiunea XI Claudia, care staționa la Dunăre, în provincia Moesia Inferior, pe teritoriul de astăzi al Dobrogei. Numele său, de origine geto-dacică, înseamnă „miel”. În anul 304, cu prilejul sărbătorii păgâne a Saturnaliilor, închinată zeului Saturn, exista obiceiul ca prin tragere la sorți să fie ales un „rege” care, timp de treizeci de zile, purta hainele zeului și i se permitea să comită orice exces, fiind apoi jertfit pe altarul idolesc. La 17 noiembrie 304 sorții l-au ales pe ostașul Dasie drept acest „rege”, dar el a refuzat cu hotărâre, mărturisind că este creștin și că mai bine se aduce pe sine jertfă adevăratului Dumnezeu decât să se supună acelui obicei deșert și necurat.
Adus înaintea legatului Bassus, Sfântul Dasie a mărturisit a treia oară credința în Sfânta Treime, refuzând până la capăt orice îndemn de a se lepăda. După multe chinuri, i s-a tăiat capul de către călăul Anicet Ioan, într-o zi de vineri, la 20 noiembrie 304, în cetatea Durostorum (Silistra) sau, potrivit altor mărturii, în cetatea Axiopolis (Cernavodă), unde sfântul era cinstit local de trei ori pe an. Moaștele sale au rămas la Durostorum până în anul 579, când, din pricina năvălirii avarilor, au fost duse spre apărare în Italia, la Ancona, în biserica „Sfântul Chiriac”, unde se află și astăzi, cu inscripția grecească mărturisind: „Aici zace Sfântul martir Dasios, adus din Durostor”. În anii din urmă, părticele din sfintele sale moaște au fost readuse spre cinstire în Dobrogea, la mănăstirile din eparhia Dunării de Jos.
Tropar, glasul al 4-lea: Sfinte Dasie, mucenic al lui Hristos, pe tine te laudă obștea credincioșilor din Axiopolis. Că pe tiranul vrăjmaș, cu puterea crucii, cu statornicie în mărturisirea credinței în Dumnezeu, vitejește l-ai călcat, făcându-te pe tine viteaz ostaș al lui Hristos. Că, lepădând păgânătatea, cununa cea adevărată, din mâna lui Hristos ai luat. Pe Acesta roagă-L, Preafericite Mucenice Dasie, să mântuiască pe toți cei ce săvârșesc sfântă pomenirea ta.
Sfântul Ierarh Proclu, arhiepiscopul Constantinopolului
Sfântul Ierarh Proclu a fost cel mai apropiat ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur, deși nu l-a putut urma în surghiunul său din urmă; nu se cunosc locul și data nașterii sale. Pe când Proclu îi slujea Sfântului Ioan, văzându-l noaptea scriind la lumina unei lumânări tâlcuirile la epistolele Sfântului Apostol Pavel, l-a văzut de trei ori pe un bărbat bătrân și cinstit aplecându-se la urechea patriarhului și șoptindu-i ceva, în timp ce ușile chiliei erau încuiate. Întrebându-l pe Sfântul Ioan cine vorbea cu el, acesta i-a răspuns că nu fusese nimeni, dar când Proclu i-a descris chipul văzut și l-a recunoscut în icoana Sfântului Apostol Pavel de pe perete, Sfântul Ioan a înțeles că însuși apostolul îi insufla scrierile, lucru care l-a umplut de mulțumire și de lacrimi de bucurie înaintea lui Dumnezeu.
Deși era foarte învățat, Sfântul Proclu s-a distins prin smerenie, neurmărind niciodată înălțarea sa proprie, ci numai binele Bisericii; nu l-a susținut pe Arsaciu, care ocupase scaunul patriarhal al Sfântului Ioan într-un mod necanonic, și a fost propus de patru ori pentru același scaun, fiind ales abia la a patra încercare, în jurul anului 434. Ca patriarh al Constantinopolului, a păstorit cu multă înțelepciune turma lui Hristos și l-a sfătuit pe împăratul Teodosie al II-lea să aducă la Constantinopol moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur din Comani, lucru care s-a și împlinit în jurul anului 438, moaștele fiind așezate cu mare cinste în biserica Sfinților Apostoli.
Tropar: Purtător de lumină ca un sfeșnic, preafericite, făcându-te, Sfintei Biserici te-ai arătat apărător și lămurit ai arătat Nașterea lui Dumnezeu Neschimbat din Sfânta Fecioară, Mărite Ierarhe Proclu.