Sfântul Sfințit Mucenic Clement, episcopul Romei
Sfântul Clement s-a născut la Roma, într-o familie de neam împărătesc păgân, fiu al lui Faust și al Matildei, care mai aveau doi fii gemeni, Faust și Faustinian. Pe când era încă prunc, mama sa a pornit cu cei doi gemeni pe mare către Atena, ca să-i dea la învățătura înțelepciunii elinești, însă corabia s-a sfărâmat într-o furtună, iar Matilda, crezându-și copiii înecați, a fost aruncată de valuri pe un ostrov, unde a trăit în văduvie și sărăcie multă vreme. Gemenii nu pieriseră, ci au fost luați de niște tâlhari de mare și vânduți în Cezareea unei femei bune care i-a crescut și i-a dat la învățătură, iar mai târziu, primind Evanghelia, au ajuns ucenici ai Sfântului Apostol Petru. Tatăl lor, Faust, neștiind nimic despre soarta familiei, a plecat și el să-și caute soția și fiii prin lume, iar Clement, rămas în Roma, a crescut plin de durere pentru ai săi, întrebându-se mereu dacă există viață după moarte, până când a auzit propovăduirea despre Hristos.
Ajungând în preajma Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Clement s-a alipit de aceștia cu toată inima, devenind ucenic nedespărțit al Sfântului Petru, părtaș la căile, la ostenelile și la răbdările lui pentru Hristos. Mai înainte de a fi răstignit de Nero, Sfântul Petru l-a așezat episcop al Romei, iar Clement a urmat la cârmuirea Bisericii după episcopii Lin și Clit, îndreptând cu înțelepciune corabia lui Hristos în mijlocul tulburărilor pricinuite de prigonitorii vremii. A întors la credință mulțime de oameni, chiar și din rândul celor de neam mare, a botezat sute de persoane și a rânduit ca faptele mucenicilor să fie consemnate prin scriitori vrednici de încredere, spre folosul celor ce aveau să vină după el.
Vrăjmașii credinței au stârnit poporul împotriva lui, acuzându-l că batjocorește pe zeii cetății, astfel încât eparhul Mamertin, neaflând în el vină vrednică de moarte, a cerut poruncă de la împăratul Traian, care a hotărât ca Sfântul Clement, dacă nu va jertfi idolilor, să fie surghiunit la Herson, în Crimeea de astăzi. Acolo a continuat să propovăduiască și să întărească pe creștinii pe care i-a aflat osândiți la munca în carierele de piatră, iar mulțimea celor întorși la Hristos a stârnit din nou mânia stăpânitorilor locului. Din porunca împăratului, Sfântul Clement a fost dus în largul mării și aruncat în adânc, cu o ancoră de fier legată de gât, mutându-se astfel la cele veșnice în jurul anului 101.
Creștinii, plângând pe țărm pierderea păstorului lor, s-au rugat să li se descopere trupul mucenicului, iar Dumnezeu a făcut ca marea să se retragă, descoperind o bisericuță de piatră în chip de altar, în care se afla trupul Sfântului împreună cu ancora. De atunci, în fiecare an, la pomenirea Sfântului Clement, apa mării se retrăgea pentru câteva zile, îngăduind credincioșilor să ajungă pe uscat la locul acela pentru rugăciune, până când, mult mai târziu, în vremea unui alt împărat, minunea a încetat. Moaștele sale au fost aduse la Roma de Sfântul Chiril, apostolul slavilor, în secolul al IX-lea, și așezate cu cinste în biserica ce îi poartă numele, unde se află până astăzi.
Tropar, glasul al 4-lea: Luminată fiind inima ta cu razele Duhului, ai luminat sufletele tuturor cu cuvintele dreptei credințe. Iar întunericul cel preaadânc al necunoștinței nebunilor închinători de idoli l-ai risipit, Preasfințite Mucenice Clement, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Sfințit Mucenic Petru, episcopul Alexandriei
Sfântul Petru a crescut din copilărie sub purtarea de grijă a fericitului Toma, arhiepiscopul Alexandriei, care l-a povățuit pe calea învățăturii și a vieții duhovnicești, iar mai târziu Petru a condus chiar el vestita Școală Catehetică din Alexandria, una dintre cele mai puternice școli teologice ale vremii. La dorința episcopului Teona, predecesorul său, Petru a fost ridicat în scaunul arhiepiscopal al Alexandriei în anul 300, într-o vreme când Biserica avea să fie încercată de o nouă și cumplită prigoană. Trei ani mai târziu, împăratul Dioclețian a pornit o persecuție necruțătoare împotriva creștinilor, iar Sfântul Petru, cârmuind turma lui Hristos în acele zile pline de groază, a întărit prin învățătura și prin pilda sa pe mulți dintre cei slabi cu sufletul, scăpându-i de cădere și aducându-i către cununa muceniciei.
Pentru cei care, din slăbiciune, se lepădaseră de credință sub chinuri, Sfântul Petru a alcătuit o rânduială de pocăință prin care puteau fi din nou primiți în Biserică, faptă pentru care a fost socotit de unii prea îngăduitor, mai ales de episcopul Meletie al Lycopolei, care s-a arătat un puternic potrivnic al acestei rânduieli. În anul 306, din pricina prigoanei care se înteise, Sfântul Petru a fost nevoit să se retragă din Alexandria, iar în acest răstimp Meletie a început să hirotonească oameni de-ai săi în locul episcopilor aflați în închisoare, unul dintre aceștia fiind Arie, cel care avea să devină cel mai mare eretic al veacului, tăgăduind dumnezeirea Fiului. Reîntorcându-se la scaunul său, Sfântul Petru l-a anatemizat pe Arie, care stăruia neclintit în rătăcirea sa.
Tradiția Bisericii povestește că, mai înainte de sfârșitul său, Sfântul Petru a avut o vedenie înfricoșătoare: a văzut pe Domnul Hristos în chipul unui copil mic, strălucind mai mult decât soarele, dar purtând o haină ruptă din cap până în picioare. Întrebându-L cine I-a sfâșiat haina, Petru a aflat de la Domnul Însuși că Arie este cel care a făcut aceasta, despărțind prin hula sa pe Fiul de Tatăl. Domnul i-a poruncit Sfântului Petru să nu-l primească niciodată pe Arie înapoi în Biserică și să lase aceeași poruncă urmașilor săi, Ahila și Alexandru. Înștiințat astfel mai înainte de Dumnezeu, Sfântul Petru și-a cunoscut și ceasul mutării sale prin moarte mucenicească.
Fiind arestat în anul 311, în vremea împăratului Maximin, Sfântul Petru, pentru a feri poporul de o răscoală cu vărsare de sânge, a sfătuit el însuși pe cei ce aveau să-l ducă la moarte să-l scoată în taină, noaptea, din închisoare. A fost dus la locul unde pătimise cu ani mai înainte Sfântul Apostol Marcu și acolo i s-a tăiat capul, primind cununa muceniciei. Se spune că în acea noapte o fecioară evlavioasă a auzit un glas din ceruri vestind că Petru a fost cel din urmă mucenic al Alexandriei, după cum Petru cel dintâi dintre apostoli a fost cel mai mare. Poporul a luat trupul și capul mucenicului, l-a îmbrăcat în veșminte arhierești și l-a așezat cu mare cinste în catedrală, iar după el a fost ridicat în scaun, după porunca sa, ucenicul Ahila.
Tropar, glasul al 4-lea: Luminându-te din dumnezeiasca insuflare, cu cunoștința celor ce vor să fie, grăitorule de Dumnezeu, cunoscând mai înainte mutarea ta de pe pământ prin mucenicie către Dumnezeu Cel dintru înălțime, Sfinte Petru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.