Odovania praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului
La 25 noiembrie, Biserica încheie ciclul liturgic al praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, prăznuit cu patru zile mai înainte, printr-o zi numită odovanie, în care cântările și rânduielile sărbătorii se repetă pentru ultima dată. Praznicul însuși amintește de clipa în care Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana au adus-o pe Fecioara Maria, la vârsta de trei ani, la Templul din Ierusalim, împlinind astfel făgăduința pe care o făcuseră lui Dumnezeu după îndelungata lor sterpiciune. Acolo, Preacurata a fost primită de arhiereul Zaharia chiar în Sfânta Sfintelor, locul cel mai dinăuntru al lăcașului, unde a viețuit în rugăciune și curăție până la vârsta logodirii cu Dreptul Iosif.
Această sărbătoare, una dintre cele mai vechi cinstiri aduse Maicii Domnului, era cunoscută încă din secolul al IV-lea, fiind pomenită de Sfântul Grigorie de Nyssa, iar rânduiala ei s-a statornicit pe deplin în secolul al VI-lea, când împăratul Iustinian a ridicat la Ierusalim o biserică închinată acestui eveniment. Odovania de la 25 noiembrie încheie astfel cele câteva zile de prăznuire, fiind ultima ocazie liturgică în care credincioșii mai cântă imnele praznicului, înainte ca Biserica să continue șirul pregătirii duhovnicești spre Nașterea Domnului.
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina
Sfânta Ecaterina s-a născut în Alexandria Egiptului, pe vremea împăratului Maximian, fiică a unui dregător de neam ales al cetății, anume Consta. Crescând într-o familie cu multă avere, a primit o educație neobișnuit de aleasă pentru o tânără a vremii, cunoscând scrierile lui Homer și Virgiliu, ale lui Aristotel și Platon, învățătura medicală a lui Hipocrate și a lui Galen, precum și meșteșugul oratoriei și mai multe limbi străine, încât ajunsese, de tânără, una dintre cele mai învățate persoane ale Alexandriei. Mulți tineri de neam mare o cereau în căsătorie, dar Ecaterina răspundea mereu că nu se va mărita decât cu cineva care o va întrece în frumusețe, în înțelepciune și în bogăție, lucru pe care părinții ei îl socoteau cu neliniște, temându-se să nu rămână fără urmaș avuția casei.
Mama sa, creștină în taină, a îndrumat-o către un bătrân pustnic care viețuia într-o peșteră din preajma cetății, iar acesta i-a vorbit Ecaterinei despre un Mire ceresc care o întrece pe ea în toate, dăruindu-i o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe și învățând-o să se roage cu credință pentru a fi învrednicită să-L vadă pe Fiul ei. Rugându-se astfel îndelung, Ecaterina a avut o vedenie în care Maica Domnului i s-a arătat ținându-L pe Hristos în brațe, dar Acesta și-a întors fața de la ea de trei ori, spunându-i să se întoarcă la bătrânul care-i dăduse icoana și să facă tot ce-i va porunci. Întorcându-se la pustnic, a primit învățătura creștină și sfântul Botez, iar într-o a doua vedenie Hristos i s-a arătat dăruindu-i un inel de logodnă și primind-o ca mireasă a Sa nestricată și veșnică.
Pe vremea când împăratul Maximian a venit în Alexandria pentru a aduce jertfe zeilor, Sfânta Ecaterina s-a înfățișat înaintea lui și a mărturisit cu tărie credința în Hristos, arătând că toată înțelepciunea ei lumească este deșartă pe lângă cunoștința cea adevărată. Împăratul a adus împotriva ei cincizeci de filosofi păgâni, ca să o întoarcă de la credință prin dispute, dar Sfânta, întărită de darul lui Dumnezeu, i-a biruit pe toți cu cuvântul, iar aceștia, rușinați, au crezut la rândul lor în Hristos. Văzând aceasta, împărăteasa și un curtean cu numele Porfirie, împreună cu o sută de ostași, au mărturisit și ei credința creștină și au primit moartea mucenicească, înainte ca Sfânta Ecaterina însăși să fie osândită la tăierea capului, în anul 305.
Tropar, glasul al 4-lea: Cu înțelepciunea ca și cu razele soarelui ai luminat pe filosofii păgâni și ca o lună prealuminoasă, care strălucea în noaptea necredinței, întunericul l-ai gonit; iar pe împărăteasa o ai încredințat, dimpreună și pe prigonitorul l-ai mustrat, mireasă de Dumnezeu chemată, fericită Ecaterina. Cu bucurie ai alergat la cămara cea cerească, către Hristos, Mirele cel preafrumos, și de la Dânsul te-ai încununat cu cunună împărătească; înaintea Căruia, împreună cu îngerii stând, roagă-te pentru noi, cei ce cinstim sfântă pomenirea ta.
Sfântul Mare Mucenic Mercurie
Sfântul Mercurie s-a născut în jurul anului 224 în cetatea Eskentos din Capadocia, din tată de neam scit, anume Yares, ofițer în armata romană, care, la scurt timp după nașterea fiului, s-a creștinat împreună cu soția sa. La numele de Filopater, dat la naștere și care înseamnă în limba greacă „iubitor de tată”, s-a adăugat mai târziu numele de Mercurie, prin care a rămas cunoscut. Devenit la rândul lui ostaș, s-a aflat în slujba împăraților Decius și Valerian, ajungând conducător de oști pentru vitejia arătată în lupte, mai ales atunci când, într-o încleștare cu barbarii, un înger al Domnului i-a insuflat curaj și putere, încât a fost ridicat la rangul de voievod.
Pentru biruința obținută, împăratul Decius l-a chemat să aducă jertfă zeilor păgâni, dar Sfântul Mercurie a refuzat fără șovăire, mărturisind că nu se închină decât adevăratului Dumnezeu. Mâniat de acest răspuns, împăratul a poruncit să fie legat de patru pari și crestat cu cuțitele, apoi ars cu foc, fără ca mucenicul să scoată vreun geamăt, încât toți se mirau de răbdarea lui; din trupul lui ars ieșea, spre uimirea celor de față, bună mireasmă. A fost apoi spânzurat cu capul în jos, cu o piatră grea legată de gât, și bătut cu bice ferecate cu aramă, dar harul lui Dumnezeu l-a ținut viu prin toate aceste chinuri, iar a doua zi a fost găsit întreg și sănătos, ca și cum nu ar fi fost atins de nicio muncă.
Văzând că nu-l poate supune și grăbindu-se spre Roma, împăratul a poruncit ca Mercurie să fie dus în Capadocia și să i se taie capul, spre învățătura altora. Pe drum, ajungând în Cezareea, Domnul Hristos i s-a arătat sfântului și i-a zis să vină la El, căci alergarea sa s-a săvârșit și credința a păzit-o, iar mucenicul, întărit de această vedenie, a îndemnat el însuși pe ostași să împlinească porunca primită. Astfel, la 25 noiembrie, Sfântul Mercurie, având doar douăzeci și cinci de ani, a primit moartea prin sabie, iar trupul său, a doua zi, s-a aflat alb și nestricat, răspândind mireasmă de mir, lucru care a adus mulți păgâni la credința în Hristos.
Tropar, glasul al 4-lea: Mucenicul Tău, Doamne, Mercurie, întru nevoința sa cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.