Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul
Sfântul Alipie s-a născut în cetatea Adrianopole din ținutul Paflagoniei, fiind ales de Dumnezeu încă din pântecele mamei sale, căreia, pe când era însărcinată, i s-a arătat în vedenie că ține în brațe un miel frumos, având în coarne două făclii aprinse și luminoase. La nașterea pruncului, o lumină dumnezeiască a umplut casa, semn al faptelor bune pe care avea să le împlinească mai târziu, iar mama, rămasă văduvă timpuriu, a îmbrăcat ea însăși chipul monahicesc, după ce a fost îndemnată printr-o altă vedenie. Copilul, dat la șapte ani în grija episcopului Teodor al cetății, a crescut sub povățuirea acestuia, arătând din tinerețe o înțelepciune ca a bătrânilor și o viață fără prihană, fiind pus mai întâi econom al bisericii, apoi hirotonit diacon.
În preajma cetății se afla o pustie cuprinsă de morminte păgâne, în care viețuiau duhuri necurate, astfel încât nimeni nu se încumeta să treacă prin acel loc înfricoșat. Sfântul Alipie s-a sălășluit însă chiar acolo, într-un mormânt vechi peste care se afla un stâlp de piatră cu un idol, pe care l-a sfărâmat ca pe un vas de lut, punând în locul lui semnul Sfintei Cruci. Izgonind astfel cetele diavolești prin rugăciune, a primit în vedenie încredințarea de la doi bărbați cu chip preoțesc că este chemat de Dumnezeu să sfințească acel loc, iar mai târziu, dorind o nevoință și mai aspră, a ales să viețuiască pe stâlpul de piatră, asemenea Sfântului Simeon Stâlpnicul cel mai vechi, primind asupra sa arșița verii, ploaia, zăpada și gerul, fără niciun acoperiș.
Astfel s-a făcut singur mucenic de bunăvoie, petrecând pe acel stâlp cincizeci și trei de ani, ca și cum ar fi fost răstignit pe cruce. Mulțime de oameni, bărbați și femei, bătrâni și tineri, se adunau la dânsul ca să asculte cuvinte de folos și să se tămăduiască de neputințe sufletești și trupești, iar alții voiau să viețuiască alături de el, astfel încât Sfântul a poruncit să se zidească două mănăstiri lângă stâlpul său, una pentru bărbați și alta pentru femei, luminându-le pe amândouă cu învățătura sa, ca o făclie pusă în sfeșnic. De multe ori se arăta peste capul lui o lumină asemenea unui stâlp de foc, pe care mulți credincioși au putut să o vadă, atât ziua cât și noaptea, mărturie a slavei cerești cu care Dumnezeu îl preamărea pe plăcutul Său.
Cu paisprezece ani înainte de sfârșitul vieții, a fost lovit de răni cumplite la picioare, încât nu mai putea sta în picioare, și a zăcut pe o parte fără să-i ceară ucenicilor să-l întoarcă pe partea cealaltă, răbdând ca un alt Iov și mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. A trăit până la adânci bătrâneți, ajungând la o sută optsprezece ani, iar trupul său a fost îngropat în biserica pe care el însuși o ctitorise în cinstea Sfintei Mucenițe Eufimia.
Tropar, glasul 1: Stâlp de bună răbdare te-ai arătat, urmând pe Părinții cei mai de înainte, Cuvioase: lui Iov, în pătimire, și lui Iosif, în ispite, și petrecând viața în trup ca cei fără de trup, Alipie, Părintele nostru. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să se mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Nicon
Sfântul Cuvios Nicon s-a născut în cetatea numită Iuriev, fiind dreptcredincios și bun la obiceiuri din tânără vârstă, dorind să slujească lui Dumnezeu și mergând pentru aceasta la Sfântul Serghie, cerându-i să-l îmbrace în chipul monahicesc. Sfântul Serghie l-a trimis la mănăstirea Visoca, la ucenicul său Atanasie, unde Nicon a fost tunsă în monahism și a viețuit cu multă smerenie, fiind hirotonit preot la vârsta deplină, după care s-a întors la Sfântul Serghie pentru a se deprinde mai temeinic în viața călugărească, fiind iubit de acesta și petrecând adesea în chilie alături de el.
Pe când o năvălire de barbari amenința mănăstirea, Cuviosul Nicon, aflându-se în odihnă, a avut parte de o vedenie în care i s-au arătat Sfântul Serghie împreună cu mitropoliții Petru și Alexie ai toată Rusia, care l-au încredințat că năvălirea aceea era îngăduită de judecățile lui Dumnezeu, dar mănăstirea avea să se întemeieze din nou, îndemnându-l să nu se mâhnească. Așa s-a și întâmplat: barbarii au pustiit ținutul, dar după plecarea lor, Cuviosul Nicon, care fusese desemnat egumen de însuși Sfântul Serghie cu șapte luni înainte de a se muta la Domnul, a ridicat din nou o biserică, o trapeză și chilii pentru frați, iar mai târziu a zidit o biserică de piatră în numele Sfintei Treimi, chiar peste mormântul Cuviosului Serghie, păstorind obștea timp de treizeci și șapte de ani cu multă învățătură duhovnicească.
La adânci bătrâneți, simțindu-se slăbit, s-a împărtășit cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului și a primit prin descoperire dumnezeiască încredințarea mântuirii sale, căci în vedenie i s-a arătat însuși Cuviosul Serghie, vestindu-i odihna pregătită lui în ceruri.
Sfântul Cuvios Stelian Paflagonul
Sfântul Stelian s-a născut într-o familie foarte bogată din Paflagonia Asiei Mici, fiind închinat lui Dumnezeu încă din pântecele mamei sale și făcându-se, după cum mărturisesc izvoarele, locaș al Duhului Sfânt. Ajuns la maturitate, a împărțit săracilor toată avuția pe care o avea și s-a făcut monah, întrecându-i pe toți ceilalți viețuitori prin asprimea nevoinței și prin sihăstria sa, care cerea multă răbdare și înfrânare. Dorind o liniște mai deplină, s-a retras în pustie, viețuind într-o peșteră unde, după mărturia tradiției, primea hrană trimisă prin purtarea de grijă a unui înger.
În acel loc de sihăstrie, Sfântul Stelian s-a învrednicit de darul tămăduirii fără plată, vindecând multe și grele suferințe, mai cu seamă în vremurile de molimă când mulți copii își pierdeau viața, motiv pentru care a rămas în cinstirea Bisericii ca rugător pentru sănătatea copiilor și ocrotitor al familiilor creștine care îi cereau ajutorul duhovnicesc. Viețuind astfel, plin de fapte bune și de minuni, s-a mutat la Domnul la adânci bătrâneți, fără ca timpul exact al vieții sale să fie cunoscut cu precizie, unele surse situându-l în Paflagonia pe vremea împăratului Heraclie, în prima jumătate a secolului al VII-lea.
Tropar, glasul al 8-lea: Cu pâraiele lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele din adâncul tău ai făcut ostenelile tale însutit roditoare, și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Stelian, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.