Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul
Sfântul Iacob s-a născut în secolul al IV-lea, în cetatea persană numită Elani, din părinți cu rădăcini creștine adânci, care l-au crescut în dreapta credință. Ajuns la maturitate, s-a căsătorit cu o femeie creștină și a dus o viață îmbelșugată în bogăție și cinste, fiind foarte iubit de Izdegherd, împăratul perșilor, care l-a pus mai mare în palatele împărătești. Lăsându-se înșelat de facerile de bine și de cinstirile pe care le primea de la împărat, Sfântul Iacob a căzut din credință atunci când acesta a pornit război împotriva creștinilor, încât a adus jertfă idolilor și s-a închinat lor împreună cu stăpânitorul său vremelnic.
Aflând despre lepădarea sa, mama și soția lui Iacob i-au trimis o scrisoare în care îl mustrau cu durere, întrebându-l de ce a lăsat pe Dumnezeu, Împăratul cerului, pentru cinstea omenească, și arătându-i că, pentru o slavă trecătoare, și-a pierdut viața cea fără de moarte, lepădându-se de Cel nestricăcios. Citind aceste cuvinte, Sfântul Iacob și-a adus aminte de Domnul și s-a umilit cu sufletul, înțelegând gravitatea păcatului său și temându-se de ziua judecății, motiv pentru care a început să se roage cu lacrimi, cerând de la Dumnezeu iertare pentru lepădarea sa.
Tovarășii săi de oaste, auzindu-l rugându-se către Hristos, au înștiințat pe împărat, care l-a chemat la judecată, iar Sfântul Iacob, fără să se mai teamă, a mărturisit cu curaj credința sa în Dumnezeul cel adevărat. Niciun îndemn al împăratului nu l-a putut clinti din hotărârea sa, astfel încât acesta a poruncit ca mucenicul să fie ucis prin tăierea, una câte una, a tuturor încheieturilor trupului. Au început astfel cu degetele de la o mână, apoi de la cealaltă, de la picioare, urmând mâinile și picioarele întregi, iar Sfântul, la fiecare tăiere, înălța rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu, asemănându-se pe sine cu o vie căreia i se taie mlădițele pentru a rodi mai mult.
În cele din urmă, după ce chinuitorii i-au tăiat mădularele de dimineață până la al nouălea ceas, din trupul său ciopârțit ieșea o mireasmă plăcută asemenea celei a chiparosului, iar mucenicul a fost decapitat, săvârșindu-și astfel mucenicia în jurul anului 421. Creștinii au adunat cu evlavie bucățile trupului său și le-au îngropat cu cinste, iar părticele din sfintele sale moaște se găsesc astăzi și în țara noastră, la Mănăstirea Dragomirna, la biserica din Băile Olănești și la Mănăstirea Sărăcinești din județul Vâlcea.
Tropar, glasul al 4-lea: Cu mucenicia cea neobișnuită și înfricoșătoare și cu vitejiile răbdării, pe toți i-ai minunat, mult-pătimitorule, cu tăierea fiecărei părți din trup, rugăciuni de mulțumire preaminunat ai dat către Dumnezeu. Pentru aceasta, în pătimirea ta cunună ai luat și te-ai suit către scaunul Împăratului ceresc, al lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Iacov. Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Natanael
Sfântul Natanael a viețuit ca pustnic în pustia Nitriei, rugându-se lui Dumnezeu ziua și noaptea și fiind luminat de sus prin neîncetate rugăciuni și contemplații dumnezeiești. Râvna sa pentru liniște și pentru neclintirea în chilie a fost cu totul neobișnuită: timp de treizeci și opt de ani nu a ieșit din chilia sa, neapropiindu-se nici măcar de pragul acesteia, închinându-și astfel întreaga viață rugăciunii și contemplării lui Dumnezeu, fără ca lumea de afară să-i mai poată tulbura cu nimic statornicia. S-a mutat la Domnul în a doua jumătate a secolului al VI-lea, lăsând în urmă pilda unei nevoințe pustnicești desăvârșite, dusă cu credincioșie până la sfârșit
Sfântul Cuvios Pinufrie
Tot la 27 noiembrie este pomenit Sfântul Cuvios Pinufrie, mare nevoitor al pustiei Egiptului, contemporan cu Sfântul Ioan Casian. A viețuit în secolul al IV-lea, practicând o asceză aspră în mai multe locuri, căci fugea necontenit de slava și de cinstirea oamenilor, ferindu-se să fie cunoscut și lăudat pentru nevoințele sale. A avut în jurul său o mulțime de ucenici, care se sileau să urmeze în viața lor pilda înaltă de sfințenie pe care le-o pusese înainte dascălul lor.