Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop
Cuviosul Arsenie, cunoscut în lume sub numele de Zian-Vălean Boca, s-a născut la 29 septembrie 1910, în satul Vața de Sus din județul Hunedoara, din părinți simpli și evlavioși, Iosif-Petru și Cristina. A urmat liceul ortodox din Brad, pe care l-a absolvit ca șef de promoție, apoi Academia Teologică din Sibiu, finalizată în anul 1933, iar prin purtarea de grijă a Mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului a obținut o bursă pentru a studia la Institutul de Arte Frumoase din București, audiind în paralel și cursuri de medicină și de mistică creștină. Această formare neobișnuit de cuprinzătoare, îmbinând teologia, arta și cunoașterea omului, avea să-i marcheze întreaga lucrare duhovnicească de mai târziu.
Îmbrățișând viața monahală, a fost trimis pentru documentare la Sfântul Munte Athos, experiență care i-a adâncit înțelegerea vieții de rugăciune, iar la revenirea în țară a slujit ca stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, unde mii de credincioși veneau să-i asculte predicile și să-i ceară sfatul duhovnicesc. A oferit un ajutor de neprețuit Părintelui Dumitru Stăniloae la traducerea primelor volume ale Filocaliei, scriind chiar el după dictarea profesorului și ocupându-se de organizarea listelor de abonați care au susținut apariția acestor scrieri fundamentale pentru viața spirituală românească. În toamna anului 1948 a fost trimis să reînvie Mănăstirea Prislop de lângă Hațeg, locul nevoinței Sfântului Ioan de la Prislop, care se afla cu desăvârșire părăsită.
Vremurile prigoanei comuniste nu l-au cruțat: a fost arestat pentru prima oară în 1945, la Râmnicu Vâlcea, și eliberat fiind găsit nevinovat, apoi din nou în 1948, fiind acuzat că ar fi ajutat cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului, suferind chinuri și anchetări timp de o lună și jumătate. O a treia arestare, din 1950, l-a dus la muncă silnică la Canal, până în primăvara anului 1951. Cu toate aceste încercări, Cuviosul Arsenie a continuat lucrarea sa duhovnicească, slujind ani îndelungați ca pictor de biserici, în special la lăcașul „Sfântul Nicolae” din Drăgănescu, pe care l-a împodobit în întregime cu fresce de o profunzime teologică deosebită.
În ultimii ani ai vieții s-a retras la Mănăstirea Sinaia, unde se nevoia neîncetat în rugăciune, și a trecut la Domnul la 28 noiembrie 1989, chiar în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou, al cărui chip îl pictase, în mod proorocesc, în altarul bisericii de la Drăgănescu. A fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, locul devenit de atunci unul dintre cele mai căutate popasuri de pelerinaj din țară, unde mulți credincioși mărturisesc că au primit ajutor și mângâiere prin rugăciunile sale. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa în ședința din 11-12 iulie 2024, cu titulatura de Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, prăznuit la 28 noiembrie.
Tropar, glasul 1: Sfinte Cuvioase Părinte Arsenie, mărturisitorule al dreptei credințe, înțelept povățuitor al credincioșilor pe cărarea Împărăției și făcătorule de minuni, cel ce ai strălucit în vremuri grele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Mucenic Ștefan cel Nou
Sfântul Ștefan s-a născut la începutul secolului al VIII-lea, în Constantinopol, din părinți creștini cu numele Ioan și Ana, fiind crescut de mic în dragoste pentru rugăciune și pentru citirea Scripturilor, mergând zilnic cu mama sa la biserică și deprinzându-se de timpuriu cu postul și cu viața aspră. La vârsta de șaisprezece ani s-a călugărit pe Muntele Sfântului Auxentie, de lângă Calcedon, fiind tuns de bătrânul Ioan, care, văzându-l, a proorocit că Duhul lui Dumnezeu se odihnește asupra acelui copil. După moartea duhovnicului său, Cuviosul Ștefan a continuat nevoința în acel munte, sporind necontenit în osteneli, încât la treizeci de ani a fost ales el însuși stareț al obștii.
Pe vremea împăratului Constantin Copronim, care continua și înăsprea persecuția pornită de tatăl său Leon Isaurul împotriva cinstitorilor sfintelor icoane, Sfântul Ștefan s-a arătat un apărător neînfricat al dreptei credințe, mustrând fără șovăire pe împărat și pe episcopii care i se supuneau din lingușire. Pentru aceasta a fost prins și închis în temnița numită Pretorion, unde se aflau alți patruzeci și doi de părinți aleși, alături de alte câteva sute de credincioși, dintre care unii aveau nasurile tăiate, alții urechile, alții ochii scoși pentru apărarea icoanelor. Sfântul Ștefan, împreună cu cuvioșii Petru și Andrei, a organizat acea închisoare ca pe o adevărată mănăstire, întărind pe toți cei pătimitori și rânduind chiar și o pravilă monahală pentru viața de obște.
Aflând că Cuviosul Ștefan continuă să mărturisească dreapta credință și să-l numească pe împărat eretic, fără a se lăsa convins prin niciun chip să iscălească actele iconoclaste, Constantin Copronim a poruncit moartea sa. Unul dintre cei trimiși să-l ucidă l-a lovit cu un lemn în cap cu atâta putere încât i-a despicat țeasta, iar Sfântul Ștefan și-a dat astfel cinstitul suflet în mâinile Domnului, în anul 766, primind cununa muceniciei pentru apărarea cinstirii icoanelor.
Tropar, glasul al 4-lea: Pustnicește mai înainte pregătindu-te în munte, taberele vrăjmașilor celor netrupești cu toată arma Crucii le-ai pierdut, întru tot fericite. Și iarăși spre chinuire bărbătește te-ai îmbrăcat, ucigând pe Copronim cu sabia credinței. Și pentru amândouă te-ai încununat de la Dumnezeu, Preacuvioase Mucenice Ștefan, pururea pomenite.
Sfântul Mucenic Irinarh
Sfântul Irinarh se trăgea din cetatea Sevastia și, tânăr fiind, slujea în preajma celor care chinuiau pe creștini, fiind el însuși ajutor la pedepsirea mucenicilor în timpul prigoanei împăratului Dioclețian. Într-o zi, dregătorul Maxim al Sevastiei i-a poruncit să supună la chinuri șapte femei creștine, dar Irinarh, văzând cu câtă bărbăție acestea îl mărturiseau pe Hristos și fiind martor la minunile prin care rușinau cruzimea tiranului, a simțit cum sufletul îi este luminat de harul dumnezeiesc. Mișcat de această priveliște, a mărturisit el însuși, pe față și fără șovăire, credința în Hristos, dovedindu-se astfel creștin în fața tuturor.
Pentru această mărturisire a fost aruncat mai întâi într-un iezer adânc, din porunca lui Maxim, dar a ieșit de acolo viu și nevătămat, iar apoi a fost dat unui cuptor încins, pe care, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, l-a îndurat fără să se vatăme. Văzând aceste minuni săvârșite prin sfântul cel de curând întors la credință, tiranul a poruncit în cele din urmă să i se taie capul, iar Sfântul Irinarh a primit moartea mucenicească în anul 303, împreună cu preotul Acachie, cel care îl botezase în taină în numele Preasfintei Treimi.
Tropar, glasul al 4-lea: Mucenicul Tău, Doamne, Irinarh, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.