Sfinții Sfințiți Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala
Acești sfinți au viețuit în Persia, în vremea regelui Sapor al II-lea, prigonitorul aprig al creștinilor, în vreme ce peste romani stăpâneau, rând pe rând, împărații de la Sfântul Constantin cel Mare până la Teodosie cel Mare. Regii perși îi prigoneau pe creștini nu pentru vreo fărădelege pe care ar fi săvârșit-o, ci pentru că numărul lor creștea necontenit, încât vechea credință păgână, închinată soarelui, focului și celor doi zei ai binelui și răului, era pe cale să se stingă printre ei. În anul 347, Sapor al II-lea a dat un nou decret prin care înăsprea persecuția, poruncind ca, după patruzeci de ani de prigoană, să fie căutați și uciși mai cu seamă episcopii și preoții creștinilor, ca să se stingă astfel credința chiar de la rădăcină.
Sfântul Achepsima, episcopul cetății Honita, din Asiria, avea peste optzeci de ani când a fost prins, legat în lanțuri și trimis înaintea guvernatorului din Arbela, deși de-a lungul întregii sale vieți, din fragedă copilărie și până la adânci bătrâneți, săvârșise tot felul de fapte bune și își păzise viața fără prihană, nevoindu-se cu post, cu rugăciune și cu purtare de grijă neîncetată pentru turma încredințată lui. Odată cu el au fost prinși și aduși la judecată preotul Iosif, din satul Bet-Catuba, și diaconul Aitala, din Bet-Nuhadra. Toți trei au fost îndemnați să se închine soarelui, dar au refuzat cu hotărâre, fiind de aceea legați și aruncați în temniță, unde au pătimit trei ani întregi, fiind scoși în fiecare lună la noi chinuri.
După trei ani de întemnițare, a venit însuși regele Sapor împreună cu mai marele vrăjitorilor din toată Persia, pe nume Ardasabor, care a poruncit să fie aduși înainte-i cei trei mucenici, atât de slăbiți de foame și de sete, încât se clătinau ca trestiile în vânt și aveau înfățișarea unor morți, cu ochii înfundați și oasele acoperite numai de piele. Întrebați dacă mai sunt creștini, sfinții au răspuns fără șovăire că da, că cred în Dumnezeul cel viu și Lui se închină. Pentru această statornicie, Sfântul Iosif a fost dezbrăcat, întins pe pământ și bătut cu vergi din lemn de trandafir, ale cărui ghimpi îi sfâșiau carnea până la oase, Sfântul Aitala a fost legat de mâini și de picioare, ghemuit sub genunchi, și bătut până i s-au desfăcut încheieturile, iar Sfântul Achepsima, fiind scos din nou la chinuri, a fost bătut de treizeci de ostași până și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Pe Sfântul Iosif l-au spânzurat cu capul în jos și l-au ucis cu pietre, fiind îngropat în pământ până la mijloc, încât numai capul i se mai vedea, iar la urmă unul dintre păgâni i-a zdrobit capul cu o piatră mare, dându-și astfel duhul. Trupul lui a fost păzit de străjeri ca să nu fie luat de creștini, dar în a patra zi s-a pornit un cutremur mare, cu tunete și fulgere, iar un foc pogorât din cer a mistuit pe străjeri, risipind și pietrele, astfel încât trupul Sfântului Iosif nu a mai putut fi găsit de nimeni, fiind luat de Dumnezeu într-un loc neștiut. Pe Sfântul Aitala l-au dus într-un alt sat, numit Patrias, unde l-au spânzurat tot cu capul în jos și l-au ucis cu pietre, asemenea fratelui său de pătimire, ducându-și astfel cu toții nevoința muceniciei până la capăt, pentru mărturisirea lui Hristos.
Tropar, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Așezarea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Lida
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, s-a născut pe vremea împăratului Dioclețian, din tată capadocian și mamă palestiniancă, fiind crescut din pruncie în dreapta credință creștină. Rămas fără tată din copilărie, s-a mutat împreună cu mama sa din Capadocia în Palestina, ținut în care familia avea moșii și avere, iar el, ajuns la vârsta bărbăției, frumos la chip și viteaz în luptă, a îmbrățișat slujba armelor, dobândind în scurtă vreme dregătoria de conducător de oaste în garda împărătească. Când a fost dat decretul de prigonire a creștinilor, Gheorghe s-a înfățișat singur înaintea lui Dioclețian și a mărturisit deschis, în fața întregii curți, că este creștin și ucenic al lui Hristos, refuzând să mai slujească idolilor.
Pentru această mărturisire neclintită, a fost trecut prin toate vămile muceniciei, fiind lovit cu sulița, bătut la tălpi, apăsat cu lespezi de piatră pe piept, chinuit pe roată, aruncat în groapă cu var, încălțat cu cizme de fier cu cuie, adăpat cu băutură otrăvită și bătut cu vine de bou, dar rămânând în toate aceste chinuri viu și nevătămat prin puterea lui Hristos, întărind astfel credința multor păgâni de față, care, văzând acestea, s-au lepădat de idoli. Pentru curajul și bărbăția cu care a purtat această mărturisire, Sfântul Gheorghe a fost omorât prin tăierea capului la 23 aprilie, în anul 303, poruncind, mai înainte de moarte, ca trupul său să fie dus și înmormântat în Palestina, lucru care s-a și împlinit, robul său ducând sfintele lui rămășițe în acel ținut, unde au fost îngropate cu cinste de către creștinii locului.
După câțiva ani de la mucenicia sfântului, a venit la conducerea Imperiului Roman Sfântul Constantin cel Mare, întocmai cu Apostolii, iar cei care îl iubeau pe Marele Mucenic Gheorghe au găsit acum vreme slobodă să-i zidească o biserică mare și frumoasă în cetatea Lida, numită și Lod. Ridicând mult pătimitul și sfântul lui trup din locul neînsemnat în care zăcea până atunci, l-au adus în acea cetate și l-au pus la arătare în noua biserică, iar sfințirea acestui lăcaș, întregită prin așezarea sfintelor moaște în el, s-a făcut în ziua de trei a lunii noiembrie. Din acea biserică au izvorât de atunci necontenit daruri de minuni și tămăduiri pentru cei care se închinau cu credință sfântului, motiv pentru care Biserica a hotărât ca în fiecare an, în aceeași zi, să se prăznuiască aducerea și așezarea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, spre slava lui Hristos și spre cinstirea marelui mărturisitor purtător de biruință.
Tropar: Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci apărător, neputincioșilor doctor, împărților ajutător, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.