Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României
Sfântul Apostol Andrei s-a născut în cetatea Betsaida, aflată pe malul Mării Galileii, fiu al lui Iona și frate al lui Simon-Petru, amândoi îndeletnicindu-se cu pescuitul alături de tatăl lor. Din tinerețe s-a îndreptat cu tot sufletul către Dumnezeu, nu s-a căsătorit și a devenit cel mai apropiat ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, atunci când acesta a început să propovăduiască pocăința pentru întâmpinarea lui Hristos. Când Sfântul Ioan l-a arătat cu degetul pe Iisus, zicând că este Mielul lui Dumnezeu, Andrei l-a lăsat pe Înaintemergătorul și a urmat lui Hristos, devenind astfel întâiul dintre apostoli care s-a alipit de Mântuitorul. Apoi, găsindu-l pe fratele său Simon, i-a vestit cu bucurie că a aflat pe Mesia, atrăgându-l și pe el spre dragostea lui Hristos, motiv pentru care Andrei este numit Apostolul cel întâi chemat.
A urmat Mântuitorului pe tot parcursul propovăduirii Sale, fiind martor la minunile săvârșite de Domnul, la Patimile Lui și la Învierea Sa, întărindu-se astfel pe deplin în credință. După Înălțarea Domnului și după Cincizecime, Sfinții Apostoli au tras la sorți țările în care aveau să propovăduiască Evanghelia, iar lui Andrei i-au căzut Bitinia, ținuturile din preajma Pontului Euxin și ale Propontidei, Calcedonul și Bizanțul, Tracia, Macedonia, precum și părțile ce ajungeau până la fluviul Dunărea, adică Sciția Mică, teritoriul de astăzi al Dobrogei, unde a propovăduit geto-dacilor, romanilor și grecilor pe care i-a aflat acolo. Nu a străbătut aceste locuri în grabă, ci a zăbovit în fiecare, biruind prin ajutorul lui Hristos multe împotriviri și primejdii, și a pus episcopi în mai multe cetăți întemeiate de el din punct de vedere bisericesc, precum Odessos, Bizanțul și Macedonia.
Mergând mai departe, Sfântul Andrei a străbătut Elada și a ajuns în ținutul Peloponezului, unde a întors pe mulți de la idoli către Hristos, punând episcop la Patras, lângă Corint, pe Sfântul Stratocleu. În acea cetate, din porunca dregătorului Egheat, Sfântul Apostol a fost prins și răstignit pe o cruce de măslin în forma literei X, căreia de atunci i s-a spus Crucea Sfântului Andrei, mutându-se astfel din viața aceasta în anul 62. Dregătorul nedrept a primit la rândul lui o dreaptă pedeapsă de la Dumnezeu, căzând într-o râpă înaltă și pierind. Moaștele apostolului au fost mutate mai târziu la Constantinopol, în zilele împăratului Constanțiu, și așezate alături de cele ale Evanghelistului Luca și ale lui Timotei, în biserica Sfinților Apostoli, iar capul său a fost dus mai târziu la Roma.
Întrucât Sfântul Apostol Andrei a adus la lumina credinței pe strămoșii noștri din Dobrogea, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește în chip deosebit ca pe întemeietorul ei. Sfântul Sinod a hotărât în anul 1995 înscrierea sărbătorii sale cu cruce roșie în calendar, iar în 1997 l-a proclamat Ocrotitor al României, hotărând în 2001 ca ziua sa de prăznuire să devină sărbătoare bisericească națională; în anul 2012, Parlamentul României a declarat ziua de 30 noiembrie zi de sărbătoare legală.
Tropar, glasul al 4-lea: Cel ce ai fost dintre Apostoli mai întâi chemat și lui Petru frate adevărat, Stăpânului tuturor, Andrei, roagă-te, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.
Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei
Andrei Șaguna, numit din botez Anastasie, s-a născut la 20 decembrie 1808 în Mișcolț, în nordul Ungariei, din părinți aromâni originari din Grabova, de lângă Moscopole, în Balcani. A urmat studiile gimnaziale la Mișcolț și Pesta, apoi studii superioare de filosofie și drept la Universitatea din Pesta, încheind cu studii de teologie la Seminarul ortodox din Vârșeț. Era un om de o cultură deosebit de largă, cunoscând limbile română și dialectul aromân, dar și maghiara, germana, sârba, greaca, latina și slavona, o pregătire care avea să-l ajute mult în munca sa pastorală și diplomatică de mai târziu.
După terminarea studiilor teologice, a intrat la mănăstirea sârbească Hopovo, unde a fost tuns în monahism sub numele de Andrei, în 1833, înainte de a împlini douăzeci și cinci de ani, fiind apoi hirotonit ierodiacon și, câțiva ani mai târziu, ieromonah. A activat în cadrul Mitropoliei de la Carloviț timp de treisprezece ani, ca secretar, consilier mitropolitan, profesor de seminar și egumen la patru mănăstiri sârbești, dobândind o experiență administrativă și duhovnicească temeinică, prețuită de ierarhii ortodocși sârbi din acea vreme.
În vara anului 1846 a fost numit vicar general al Episcopiei românești vacante a Transilvaniei, cu sediul la Sibiu, iar în decembrie 1847 a fost ales episcop, confirmat de Curtea imperială din Viena și hirotonit arhiereu. După reînființarea Mitropoliei Ardealului, în 1864, cu două eparhii sufragane la Arad și Caransebeș, a convocat la Sibiu un Congres național-bisericesc al românilor ortodocși din întreaga Mitropolie, care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe din Transilvania, document după care s-a condus Biserica din Transilvania și Banat multă vreme. Prin restaurarea Mitropoliei, prin redactarea acestui statut și prin reînvierea misiunii sociale a Bisericii, mitropolitul Șaguna a căutat necontenit să armonizeze moștenirea ortodoxă răsăriteană a poporului său cu noile curente venite din Apus, fiind considerat unul dintre cei mai străluciți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Sfântul Ierarh Andrei Șaguna a trecut la Domnul la 28 iunie 1873, în Sibiu, și a fost înmormântat în localitatea Rășinari. Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt la 21 iulie 2011, proclamarea oficială a canonizării făcându-se la 30 octombrie 2011 în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, fiind prăznuit de atunci împreună cu Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, la 30 noiembrie.
Tropar: Înțeleptului apărător al Ortodoxiei și vrednicului păstor al Bisericii neamului românesc, celui ce a fost trimis de Dumnezeu, în vremuri de restriște, să fie povățuitor iscusit al credincioșilor drept-măritori, cei necăjiți și asupriți, Sfinte Ierarhe Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfântul Ierarh Frumentie, episcopul Etiopiei
Pe vremea împăratului Constantin cel Mare, un bărbat foarte învățat din cetatea Tirului, numit Meropius, a pornit într-o călătorie spre India, luând cu sine pe doi tineri creștini, frați după trup, anume Edesie și Frumentie. Pe drum, corabia lor s-a oprit la un liman pentru a lua apă, iar acolo călătorii au fost prinși de tâlhari și de barbari, care i-au ucis pe mulți dintre cei aflați la bord, printre cei pieriți fiind chiar filozoful Meropius. Cei rămași în viață, între care se aflau și cei doi frați, au fost duși înaintea împăratului acelui ținut, care, văzându-i potriviți pentru slujbă, i-a pus iconomi ai palatului împărătesc, iar fiul împăratului, urmașul la domnie, i-a cinstit și el cu multă încredere.
Folosindu-se de trecerea pe care o aveau la curte, Edesie și Frumentie au îngăduit negustorilor creștini veniți din ținuturile romane să se adune pentru a săvârși Sfânta Liturghie după obiceiul lor, iar Frumentie însuși a început să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu mai întâi cu prudență, convins însă că acel pământ va aduce roadă bogată pentru Hristos. După câțiva ani, cei doi frați s-au îmbarcat fiecare spre patria sa, Edesie spre Tir, iar Frumentie spre Alexandria, dorind să-l cerceteze pe Sfântul Atanasie cel Mare, care păstorea atunci scaunul acelei cetăți. Înfățișând patriarhului starea de lucruri din ținutul abisinian și cerând păstori pentru cei nou-convertiți, Frumentie a fost el însuși socotit de Sfântul Atanasie cel mai potrivit pentru această slujire, fiind hirotonit arhiereu și trimis înapoi în Etiopia ca să lucreze cu plugul învățăturii sale asupra acelui neam.
Revenit în țara care îl ocrotise încă din tinerețe, Sfântul Frumentie a început să facă minuni, întorcând la Biserică mulțime de oameni, iar atunci când împăratul l-a întrebat de ce nu a făcut astfel de minuni în anii cât trăise printre ei mai înainte, sfântul a răspuns cu smerenie că aceasta nu se datorează lui, ci harului preoției. Mișcat de această mărturie, împăratul, împreună cu mulți dintre supușii lui, a primit Sfântul Botez. Astfel, Sfântul Frumentie, numit de etiopienii pe care i-a luminat Kesate Birhan, adică Revelatorul Luminii, sau Abba Salama, Părintele Păcii, a săvârșit lucrarea apostolică de încreștinare a poporului abisinian, păstorind cu multă râvnă Biserica încredințată lui de Dumnezeu de-a lungul mai multor ani, până s-a mutat la Domnul cu pace, la adânci bătrâneți.