Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina
Sfântul Nectarie s-a născut la 1 octombrie 1846 în orășelul Silivria din Tracia, pe malul Mării Marmara, din părinți săraci, dar foarte evlavioși, Dimos și Maria Kefalas, care l-au botezat cu numele de Anastasie. La paisprezece ani a plecat la Constantinopol pentru a munci și a se școlariza, lucrând o vreme la o tutungerie, unde scria citate din Sfânta Scriptură pe pachetele de tutun, pentru ca cei care le deschideau să găsească un cuvânt de folos duhovnicesc. La douăzeci de ani s-a stabilit în insula Hios, unde a predat religia la o școală, iar în anul 1876 a intrat în nevoința monahală la vestita mănăstire Nea Moni, fiind tunsă în monahism cu numele de Lazăr. Câteva luni mai târziu a fost hirotonit diacon, primind numele de Nectarie, pe care l-a purtat de atunci înainte, și a urmat studii de teologie la Atena, obținând diploma Facultății de Teologie în anul 1885.
În anul următor a fost hirotonit preot la Alexandria, în Egipt, slujind la biserica Sfântul Nicolae din Cairo, iar după ce a fost ridicat la rangul de arhimandrit, patriarhul Sofronie al Alexandriei l-a hirotonit, la 15 ianuarie 1889, mitropolit de Pentapole, în Libia de astăzi. A slujit mulți ani la Cairo, devenind un iscusit povățuitor de suflete, dar bunătatea și smerenia lui au atras invidia altor ierarhi și slujitori ai Patriarhiei, care l-au vorbit de rău înaintea patriarhului, acuzându-l pe nedrept de fapte necurate. Răbdând aceste clevetiri fără să se apere, Sfântul Nectarie s-a retras în Grecia, unde a fost timp de cincisprezece ani directorul școlii teologice Rizarios din Atena, formând spiritual mulți tineri pentru slujirea preoțească, fără a renunța nicio clipă la programul său de asceză, de meditație și de rugăciune neîncetată.
În taina inimii sale, fericitul ierarh era un adevărat isihast și un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândețe și îndelungă răbdare, cu care biruia neîncetat ispitele și clevetirile celor din jurul său. Dorind la bătrânețe să se retragă la mai multă liniște, a construit între anii 1904 și 1907, cu ajutorul multor credincioși și ucenici, o mănăstire de călugărițe pe insula Eghina, numită Sfânta Treime, unde s-a retras apoi definitiv, rânduind acolo o viață desăvârșită de obște, după tradiția Sfinților Părinți. Acolo l-a avut ucenic și pe Sfântul Cuvios Sava cel Nou, mare nevoitor al veacului al XX-lea. Numeroși săraci și bolnavi veneau la el ca la părintele lor sufletesc, iar Sfântul Nectarie poruncea maicilor să împartă toată hrana celor lipsiți, fără să păstreze nimic pentru ele, încredințat că Dumnezeu va purta de grijă tuturor; odată, pe vremea unei mari secete, cu rugăciunile sale a venit ploaie din belșug și au rodit țarinile.
Simțindu-și sfârșitul aproape, în timpul unui pelerinaj cu icoana Maicii Domnului pe insula Eghina, Sfântul Nectarie a descoperit ucenicilor săi că în curând va trece la Hristos. A fost dus la un spital din Atena, unde a răbdat cu tărie boala de care suferea, un cancer de prostată, și, după aproape două luni de suferință, și-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Dumnezeu la 8 noiembrie 1920. A fost înmormântat în biserica zidită de el, iar după mai bine de douăzeci de ani trupul său a fost găsit întreg și nestricat, răspândind bună mireasmă. La 3 septembrie 1953 sfintele sale moaște au fost așezate spre cinstire în biserica mănăstirii din Eghina, iar în anul 1961 Patriarhia Ecumenică și Sinodul Bisericii din Grecia l-au trecut în rândul sfinților, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie, întrucât 8 noiembrie, ziua morții sale, este deja hramul Sfinților Arhangheli. Sfântul Nectarie este cunoscut îndeosebi ca „vindecătorul de cancer”, iar părticele din moaștele lui se află astăzi în multe locuri din România, între care Mănăstirea Putna, Mănăstirea Radu Vodă din București și Biserica Sfântul Nectarie din Iași, precum și la Marea Lavră din Sfântul Munte Athos.
Tropar, glasul 1: Pe cel născut în Silivria și ocrotitorul Eghinei, pe acela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuții, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim, cei credincioși, ca pe un Dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăște bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui Ce te-a proslăvit! Slavă Celui Ce minunat te-a arătat! Slavă Celui Ce prin tine lucrează tuturor tămăduiri!
Sfinții Mucenici Onisifor și Porfirie
Acești doi sfinți mucenici au pătimit în timpul împărăției lui Dioclețian, fiind pârâți drept creștini și aduși înaintea judecății, unde au stat neclintiți și fără frică, mărturisind cu tărie pe Hristos drept Dumnezeu adevărat, fără a se lăsa înduplecați de prigonitorii lor să se lepede de credință. Pentru aceasta au răbdat multe munci, primind bătăi și răni peste tot trupul și fiind arși în căldări încinse, iar la sfârșit au fost legați de cai sălbatici și târâți prin pietre ascuțite, fiind zdrobiți în acest chip, până ce și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu, primind cununa muceniciei.
Sursele cercetate, fiind foarte sumare în privința vieții acestor doi sfinți, nu oferă alte amănunte biografice despre obârșia, vârsta sau felul în care au fost prinși și aduși la judecată, mărginindu-se la descrierea chinurilor pe care le-au răbdat și a sfârșitului lor mucenicesc. Cântările alcătuite în cinstea lor îi numesc „doime de mucenici” care s-au luptat cu mare tărie și care, prin harul Sfintei Treimi, au surpat la pământ mândria vrăjmașului, fiind cinstiți astăzi împreună, ca o pereche nedezlipită de pătimitori pentru Hristos.
Tropar, glasul al 4-lea: Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sfânta Cuvioasă Matrona
Sfânta Matrona s-a născut în cetatea Perga din Pamfilia, din părinți binecredincioși. Ajungând la vârsta căsătoriei, a fost dată de soție unui bărbat cinstit și de bun neam, numit Dometian, și nu după multă vreme a născut o fiică, pe care a numit-o Teodotia. Împreună cu bărbatul ei s-a mutat la Bizanț, unde, mergând cu osârdie la bisericile lui Dumnezeu, s-a împrietenit cu o fecioară pe nume Evghenia, care își păzea curăția în post și în rugăciuni neîncetate. Sub această înrâurire, Cuvioasa Matrona a început să nu se mai depărteze de biserică, petrecând acolo de dimineață până seara în rugăciune, chinuindu-și trupul cu înfrânarea și cu postul și rugând pe Dumnezeu cu stăruință să o izbăvească de jugul căsătoriei, pentru a putea sluji Lui fără nicio piedică lumească.
Dorind să se închine lui Dumnezeu fără să fie aflată de bărbatul ei, care nu îngăduia o astfel de viață, Matrona a luat hotărârea grea de a se ascunde de el și, după ce a încredințat-o pe fiica sa unei fecioare evlavioase pe nume Sosana, s-a îmbrăcat în chip bărbătesc și a intrat o vreme într-o mănăstire de bărbați, urmând o vedenie care îi arătase acest drum ca pe singura cale de a se feri de cei care o căutau. Mai târziu s-a îndreptat spre Beirut, unde, cu ajutorul Cuviosului Vasian, care i-a fost povățuitor duhovnicesc, a adunat în jurul ei o mică obște de surori, slujind ziua și noaptea lui Dumnezeu și aducând la calea cea bună mult popor prin viața ei cu adevărat îmbunătățită.
Dorind să-l revadă pe părintele său duhovnicesc, Cuviosul Vasian, Cuvioasa Matrona s-a întors la Constantinopol, luând cu sine doar o singură soră, pe fericita Sofronia, în vreme ce celorlalte fecioare le-a încredințat purtarea de grijă unor diaconițe iscusite. La Constantinopol s-a stabilit la Biserica Sfintei Irina, iar după ce a murit bărbatul ei, Dometian, a putut viețui fără grijă, fiind ajutată de Cuviosul Vasian, care a adus la dânsa și pe surorile rămase la Beirut. Astfel, Cuvioasa Matrona a devenit, prin viața ei plină de cuvioșie și de dreptate, o pildă nu numai pentru obștea ei călugărească, ci și pentru mulțimea poporului mirean, care alerga la dânsa pentru sfat și pentru folos duhovnicesc, vestea faptelor ei bune răspândindu-se pretutindeni.
Tropar, glasul al 4-lea: Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că, luând crucea, ai urmat lui Hristos și, lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Matrona, duhul tău.