Acoperământul Maicii Domnului
Pe 1 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, sărbătoare născută dintr-o minune petrecută la Constantinopol în vremea împăratului Leon cel Înțelept, la începutul veacului al X-lea. Cetatea era amenințată de o mare primejdie, iar mulțimea credincioșilor s-a adunat la priveghere de toată noaptea în biserica Vlaherna, unde se aflau veșmintele Maicii Domnului. Către ceasul al patrulea din noapte, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos, împreună cu ucenicul său Epifanie, și-au ridicat ochii spre cer și au văzut-o pe Împărăteasa cerurilor stând în văzduh, rugându-se cu lacrimi pentru lume, înconjurată de oști îngerești și de sfinți, dintre care mai aproape de ea se aflau Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ioan Evanghelistul.
Maica Domnului s-a rugat lui Hristos cu cuvinte de mijlocire pentru cei ce o cinstesc și cheamă numele ei, cerând să fie izbăviți din toate nevoile și necazurile. Apoi și-a desfăcut omoforul, acoperământul cel de mare preț, și l-a întins peste mulțimea credincioșilor adunați în biserică, arătând astfel că îi ocrotește pe toți cei care aleargă la ajutorul ei. Din acea zi, Biserica a păstrat amintirea acestei arătări ca pe o încredințare statornică a grijii materne a Maicii lui Dumnezeu față de credincioși, mai ales în vremuri de cumpănă.
Troparul, glasul 4: Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu și căutând către Preacinstită Icoana ta, cu umilință grăim: acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperământ și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Apostol Anania
Sfântul Apostol Anania, unul din cei șaptezeci, era originar din cetatea Damascului și a avut parte de o lucrare aparte a lui Dumnezeu în viața sa: a fost cel trimis prin descoperire dumnezeiască să îl boteze pe Saul din Tars, viitorul Apostol Pavel, după arătarea acestuia pe drumul Damascului. Pentru această ascultare și pentru viața lui curată, a fost hirotonit episcop al cetății Damasc de către ceilalți apostoli.
Păstorind turma sa, Anania a săvârșit multe vindecări minunate atât în Damasc, cât și în Eleuteropolis, întorcând pe mulți oameni la credința în Hristos prin propovăduirea sa. Râvna lui pentru Evanghelie nu a rămas fără împotrivire: guvernatorul Luchian, aflând despre lucrarea apostolului, l-a prins și l-a supus la chinuri grele, fiind bătut cu vine de bou și pârjolit cu facle aprinse pe coaste. Văzând că nu se leapădă de Hristos, prigonitorii l-au scos afară din cetate și l-au ucis cu pietre, încununându-l astfel cu cununa muceniciei și trecându-l către locașurile cerești.
Tropar, glasul 3: Apostole Sfinte Anania, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani
Sfinții Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani sunt doi mari sihaștri români, recunoscuți oficial de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 5-7 martie 2008, cu zi de pomenire la 1 octombrie. Amândoi sunt legați de Muntele Bisericanilor din Moldova, loc de aspră nevoință monahală de-a lungul veacurilor.
Cuviosul Iosif a trăit în prima jumătate a veacului al XV-lea. Născut într-un sat din ținutul Neamțului, a simțit de mic chemarea vieții călugărești și a intrat în obștea Mănăstirii Bistrița, unde a deprins de la părinții cei mai vechi rânduiala postului și a rugăciunii neîncetate. Nemulțumit de puținătatea liniștii pe care o avea acolo, a luat binecuvântare de la egumen și a plecat în pelerinaj la mormântul Domnului, în Ierusalim. S-a retras apoi în pustia Văii Iordanului, unde a ajuns sihastru vestit, nevoindu-se mai întâi singur, apoi alături de mai mulți ucenici, întemeind astfel prima comunitate românească ortodoxă din Țara Sfântă. Din pricina năvălirilor arabilor, Iosif s-a mutat împreună cu cei șaptesprezece ucenici ai lui înapoi în Moldova, unde au pus temelia Mănăstirii Bisericani. Acolo a ridicat, împreună cu obștea, o biserică de lemn cu hramul Bunei Vestiri, după ce lăcașul anterior fusese pârjolit de turci în 1492.
Cuviosul Chiriac s-a nevoit două veacuri mai târziu, la începutul secolului al XVII-lea, în aceeași obște a Mănăstirii Bisericani, care număra pe atunci peste o sută de călugări. Originar de pe Valea Bistriței, a intrat de tânăr în mănăstire și, după o vreme de ascultare sub povățuirea părinților mai înaintați, a căutat o liniște mai desăvârșită. S-a retras într-o peșteră tainică, săpată în piatră, aflată pe Muntele lui Simon, unde a viețuit singur timp de șaizeci de ani, vară și iarnă, cu trupul aproape gol, în rugăciune curată și neîntreruptă, biruind cu puterea lui Hristos ispitele și neputințele firii omenești. Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, l-a cunoscut pe cuviosul sihastru și, mai târziu, după trecerea acestuia la cele veșnice, a sărutat cu evlavie sfintele lui moaște, lăsând despre el o mărturie scrisă în "Viața și petrecerea sfinților." Peștera unde s-a nevoit a fost transformată după moartea lui în paraclis, pictat de ucenicii săi, iar lespedea pe care dormea a ținut loc de prestol. Din pricina tulburărilor care au cuprins țara, sfintele moaște ale celor doi cuvioși au fost mai târziu împărțite și ascunse, pentru a fi ferite de jefuire, fiind cinstite astăzi la biserica voievodală a Mănăstirii Bisericani.
Tropar, glasul 1: Povățuitori sihaștrilor, ocrotitori ai celor din nevoi și celor mâhniți mângâietori, Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac, cei ce ați luminat Bisericanii cu nevoințele voastre, rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Roman Melodul
Sfântul Cuvios Roman Melodul s-a născut în Siria, în cetatea Emesei, și a slujit întâi ca diacon la sfânta biserică din Berit. Mergând la Constantinopol în zilele împăratului Anastasie, s-a așezat la biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Chiru, ducând o viață plină de evlavie și luând parte cu osârdie la privegherile de toată noaptea de la biserica Vlahernelor.
Darul alcătuirii condacelor i s-a dat printr-o minune. Maica Domnului i s-a arătat în vis, i-a dat o bucată de hârtie și i-a poruncit să o mănânce; lui i s-a părut că își deschide gura și înghite hârtia. Era praznicul Nașterii Domnului, și cum s-a trezit din somn, s-a suit în amvon și a început să cânte condacul "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște," lucrare care a rămas în cântarea bisericească până astăzi. De atunci, Roman a alcătuit condace pentru toate praznicele și pentru sfinții cei mari, numărul cântărilor sale ajungând, după mărturia tradiției, la peste o mie. A adormit în pace, fiind socotit întemeietorul genului imnografic al condacului în cântarea bisericească răsăriteană.
Tropar, glasul 8: Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Roman, duhul tău.