Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut la începutul secolului al XI-lea în satul Epivat din Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, dintr-o familie de oameni bogați, de neam bun și cu adevărat credincioși, râvnitori spre cele sfinte. Avea un frate mai mare, pe nume Eftimie, care a învățat carte, s-a călugărit și a ajuns mai târziu episcop al localității Madite, fiind apreciat atât de cârmuitorii Bisericii, cât și de credincioși pentru sfințenia vieții și cultura sa deosebită. Parascheva și-a petrecut copilăria în casa părinților, sub ocrotirea acestora, fiind crescută în frica de Dumnezeu și îndemnată spre fapte bune, post, rugăciune și milostenie.
Pe când avea doar zece ani, a auzit citindu-se într-o biserică cuvintele Mântuitorului care îndeamnă pe oricine voiește să-I urmeze să se lepede de sine și să-și ia crucea. Aceste cuvinte au impresionat-o atât de mult, încât a început să-și împartă hainele celor nevoiași, lucru pe care l-a făcut și în alte împrejurări, fără să țină seama de mustrările părinților ei, care nu înțelegeau încă râvna fiicei lor. La moartea părinților, Parascheva a împărțit toată averea care i se cuvenea din moștenire săracilor și a primit tunderea în monahism la o vârstă tânără, retrăgându-se apoi în pustiul Iordanului, unde a viețuit în nevoință ascetică timp de zece ani.
La douăzeci și cinci de ani, povățuită de îngerul Domnului, Cuvioasa s-a întors în patria ei și s-a nevoit încă doi ani lângă biserica satului natal, Epivat. Pe la jumătatea veacului al XI-lea, la numai douăzeci și șapte de ani, Parascheva și-a dat sufletul în mâinile Domnului și a fost înmormântată aproape de malul mării. Mai târziu, în urma unor întâmplări minunate petrecute la mormântul ei, moaștele sale au fost găsite întregi în pământ și au fost puse spre cinstire în biserica Sfinților Apostoli din Epivat, unde au rămas aproape două sute de ani, fiind izvor de nenumărate minuni și vindecări pentru cei care alergau la ele cu credință.
Din pricina frământărilor politice din Balcani, sfintele moaște au fost strămutate de mai multe ori de-a lungul veacurilor: mai întâi la Târnovo, în Bulgaria, apoi la Belgrad și la Constantinopol. În cele din urmă, în anul 1641, patriarhul ecumenic Partenie le-a dăruit, drept recunoștință, domnitorului Moldovei Vasile Lupu, care plătise pentru patriarhie datoriile către Poarta Otomană, și astfel cinstitele moaște au fost aduse cu mare cinste la Iași, la mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi. De atunci, Sfânta Cuvioasă Parascheva a devenit ocrotitoarea cea iubită a Moldovei, iar în fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie, sute de mii de credincioși din toată țara vin în pelerinaj la Iași pentru a se închina la racla ei, aflată astăzi în Catedrala Mitropolitană, cunoscută în popor și sub numele de "Vinerea Mare".
Tropar, glasul al 4-lea: Viață pustnicească și fără gâlceavă iubind și în urma lui Hristos, Mirelui tău, cu dragoste alergând, și jugul cel bun al Aceluia în tinerețile tale luând, cu semnul Crucii bărbătește întrarmându-te împotriva vrăjmașilor celor de gând, și cu luptele pustnicești, cu postul, cu rugăciunile și cu picăturile lacrimilor, cărbunii patimilor ai stins, vrednică de laudă, Sfântă Preacuvioasă Parascheva; și acum, în cămările cerești stând înaintea lui Hristos împreună cu înțeleptele fecioare, roagă-L pentru noi, cei ce cinstim sfântă prăznuirea ta.
Sfinții Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie
Sfântul Mucenic Nazarie a cunoscut pe gemenii Protasie și Ghervasie pe când îi vizita pe creștinii întemnițați la Milano, și i-a iubit atât de mult, încât a dorit să pătimească și să moară alături de ei pentru Hristos. Aflând că Nazarie cerceta pe cei închiși, dregătorul cetății a poruncit ca el să fie bătut cu vergi și izgonit din cetate. Nazarie a mers apoi în Gaul, ținuturile Franței de astăzi, unde a propovăduit cu mult folos creștinismul și a întors mulți păgâni la dreapta credință. În cetatea Kimel, l-a botezat pe Chelsie, fiul unei femei creștine care își încredințase copilul în grija sfântului; Nazarie l-a crescut pe tânăr în evlavie, având în el un ucenic credincios și împreună-lucrător la lucrarea sa misionară.
Pentru credința lor neclintită, păgânii i-au dat pe Nazarie și pe Chelsie să fie mâncați de fiarele sălbatice, dar acestea nu s-au atins de ei. Au încercat apoi să-i înece în mare, dar cei doi mucenici au mers pe valuri ca pe uscat, minune la vederea căreia ostașii care trebuiau să-i ucidă au crezut și ei în Hristos și au eliberat pe sfinți. Nazarie și Chelsie au mers mai târziu la Milano, unde i-au vizitat în temniță pe Ghervasie și Protasie, pentru care au fost aduși înaintea împăratului Nero, care a poruncit să le fie tăiate capetele. La scurtă vreme după aceea, au fost executați și frații Ghervasie și Protasie, primind la rândul lor cununa muceniciei.
Moaștele celor patru mucenici au fost luate în taină de un creștin pe nume Filip și îngropate în casa lui, rămânând necunoscute multă vreme. Abia în vremea împăratului Teodosie, Sfântul Ambrozie, episcopul Milanului, a aflat prin descoperire dumnezeiască locul unde se aflau moaștele Sfinților Ghervasie și Protasie, iar mai târziu, în vremea lui Arcadie și Honoriu, a descoperit și moaștele Sfinților Nazarie și Chelsie. Sfintele lor moaște, proslăvite prin multe vindecări, au fost strămutate cu mare cinste în catedrala din Milano, unde cei patru mucenici sunt pomeniți și cinstiți împreună până astăzi.