Sfântul Prooroc Oseea
Sfântul Prooroc Oseea a fost fiul lui Beeri, din seminția lui Isahar, și a trăit cu aproape opt veacuri înainte de venirea în lume a Mântuitorului Hristos, fiind socotit cel dintâi dintre cei doisprezece prooroci mici ai Vechiului Testament. A fost contemporan cu proorocii Isaia, Miheia și Amos, viețuind în Regatul de Nord al lui Israel într-o vreme în care mulți din poporul ales se abătuseră de la Dumnezeul părinților lor și se închinau idolilor celor fără de suflet. Oseea însă a rămas neclintit în slujirea Celui care a făcut cerul și pământul și a scos pe evrei din robia Egiptului, mustrând cu asprime închinarea la idoli, stricăciunea preoților și a casei împărătești, precum și nelegiuirile întregului popor.
La porunca lui Dumnezeu, proorocul s-a căsătorit cu o femeie destrăbălată, pe nume Gomer, și a primit copii ale căror nume purtau în ele înțelesuri prorocești: prin ei se arăta atât mânia Domnului pentru necredința lui Israel, cât și nesfârșita Lui milă, gata să se reverse asupra unui popor care nu mai era vrednic de numele de popor al lui Dumnezeu. Prin această legătură de familie, Oseea a fost cel dintâi care a înfățișat legământul dintre Dumnezeu și poporul Său sub chipul unei căsătorii, arătând că, asemenea unui soț credincios care nu își părăsește mireasa nici după necredincioșia ei, Domnul Își va aduce înapoi poporul, cu condiția pocăinței celei adevărate.
Umplut fiind de Duhul Sfânt, Oseea a proorocit nu doar nenorocirile care aveau să se abată asupra lui Israel din pricina păcatelor sale, ci și tainele cele mari ale venirii lui Hristos: chemarea neamurilor păgâne la adevărata credință, lucru pe care Sfântul Apostol Pavel îl amintește în Epistola către Romani, încetarea jertfelor celor de sub Lege, precum și învierea Domnului în a treia zi și biruința Lui asupra morții și a iadului. Cuvintele sale prorocești au fost adunate într-o carte de paisprezece capete, păstrată în Sfânta Scriptură ca fiind grăită prin lucrarea Duhului Sfânt.
Oseea a proorocit aproape treizeci de ani, sub domnia mai multor regi, trăind până la o vârstă înaintată și ajungând să vadă începutul împlinirii multora dintre cele vestite de el, inclusiv robia asiriană care a luat în captivitate pe locuitorii Samariei. S-a sfârșit în pace, la adânci bătrânețe, și a fost îngropat cu cinste chiar în pământul în care se născuse.
Tropar, glasul al 2-lea: A proorocului Tău Oseea pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.
Sfântul Cuvios Mucenic Andrei Criteanul
Sfântul Cuvios Mucenic Andrei Criteanul s-a născut și a crescut în cetatea Gortina, una dintre cele mai însemnate cetăți ale insulei Creta, din părinți dreptcredincioși și iubitori de fapte bune. De mic copil a fost crescut în învățătura cea sfântă și a deprins cu multă căldură împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, ajungând, prin viața sa curată, să îmbrace chipul monahicesc și să se nevoiască în liniște și rugăciune, departe de tulburările lumii.
Pe vremea împărăției lui Constantin al V-lea, numit Copronim, s-a dezlănțuit asupra Bisericii o prigoană cumplită împotriva celor care cinsteau sfintele icoane, mulți credincioși fiind bătuți fără milă, arși cu fierul, lipsiți de văz sau de limbă, ori ciopârțiți de mâini și de picioare pentru că nu voiau să se lepede de cinstirea chipurilor sfinte. Aflând despre aceste cumplite chinuri, Andrei nu a mai putut răbda în liniștea mănăstirii sale și a venit la Constantinopol, unde, într-o zi de praznic la biserica Sfântului Mucenic Mamant, a străbătut mulțimea curtenilor și s-a înfățișat înaintea însuși împăratului, mustrându-l cu glas tare și fără frică pentru nelegiuirea de a se numi creștin și slujitor al lui Hristos, în vreme ce călca în picioare icoanele Aceluia.
Pentru această îndrăzneală, Andrei a fost prins pe loc de slujitorii împăratului, bătut și aruncat în temniță. A fost adus de două ori înaintea lui Copronim, care a încercat prin chinuri grele să-l facă să se lepede de dreapta credință, dar cuviosul a rămas neclintit în mărturisirea sa, nesocotind suferințele trupului de dragul adevărului pe care îl apăra.
Văzând că nu poate fi înduplecat, împăratul a poruncit ca Andrei să fie osândit la moarte. Pe când era târât prin mijlocul cetății spre locul unde avea să-și primească sentința, un eretic aflat în preajmă i-a tăiat picioarele cu o secure, iar cuviosul mucenic și-a dat sufletul chiar pe loc, primind astfel cununa cea neveștejită a muceniciei pentru cinstirea sfintelor icoane.
Tropar, glasul al 4-lea: Pustnicește mai înainte pedepsindu-te în munte, taberele vrăjmașilor cele netrupești le-ai pierdut cu arma Crucii, întru tot fericite; și iarăși spre chinuire bărbătește te-ai îmbrăcat, ucigând pe Copronim cu sabia credinței. Pentru amândouă acestea te-ai încununat de la Dumnezeu, Preacuvioase Părinte Andrei, pururea lăudate.