Sfântul Apostol și Evanghelist Luca
Sfântul Apostol și Evanghelist Luca s-a născut în Antiohia Siriei, cetate zidită cu trei veacuri înainte de Hristos de către Seleucus Nicator, dintr-o familie păgână. Încă din tinerețe a primit o educație aleasă, învățând filosofia elinească, meșteșugul doctoricesc și arta zugrăvirii, și cunoscând deopotrivă limba greacă, ebraica, egipteana și latina, ceea ce l-a făcut deopotrivă doctor iscusit și pictor priceput. Ajuns la Ierusalim, l-a cunoscut pe Mântuitorul Hristos și a primit credința cea adevărată, fiind numărat de atunci printre cei șaptezeci de ucenici trimiși de Domnul înaintea feței Sale.
În ziua Învierii, Luca se afla împreună cu Cleopa pe drumul către Emaus, plângând și tânguindu-se pentru pătimirile Învățătorului lor, când Hristos Cel înviat li S-a arătat și le-a tâlcuit Scripturile, făcându-le inimile să ardă de dragoste dumnezeiască, până ce L-au cunoscut la frângerea pâinii. După Pogorârea Sfântului Duh, s-a întors la Antiohia și, mai târziu, a devenit însoțitor neobosit al Sfântului Apostol Pavel în lucrarea de vestire a Evangheliei, fiind numit de acesta în epistolele sale „doctorul cel iubit”. Spre folosul lui Teofil, un dregător care crezuse în Hristos, Luca a scris cu multă acribie Evanghelia sa, cea mai întinsă în pilde dintre toate cele patru, precum și Faptele Apostolilor, păstrând astfel pentru toate veacurile mărturia despre nașterea, viața, minunile și învierea Domnului.
După mucenicia Sfântului Pavel, Luca a continuat să propovăduiască Evanghelia în toată Grecia, ajungând în cele din urmă în Teba Beotiei, unde, după tradiția Bisericii, a și pictat cele dintâi icoane: a Maicii Domnului ținând în brațe pe Pruncul Iisus, numită Povățuitoarea, precum și pe cele ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel, fiind socotit de aceea ocrotitorul iconografiei creștine. A trecut la cele veșnice la adânci bătrânețe, pe la optzeci de ani, iar pe mormântul lui, spre mărturia darului său doctoricesc, se spune că a izvorât în chip minunat o doctorie de leac pentru bolile de ochi, lucru pentru care locul îngropării sale a fost cunoscut și cinstit de mulțime de credincioși.
Mai târziu, Constanțiu, fiul marelui Constantin, aflând de sfintele sale moaște tămăduitoare, a trimis pe Artemie, dregătorul Egiptului, să le aducă de la Teba la Constantinopol, unde au fost așezate cu mare cinste în Biserica Sfinților Apostoli, sub sfânta masă, alături de moaștele Sfinților Andrei și Timotei.
Tropar, glasul al 3-lea: Apostole Sfinte și Evangheliste Luca, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.
Sfântul Mucenic Marin cel Bătrân
Sfântul Mucenic Marin cel Bătrân era originar din cetatea Tarsului, din ținutul Ciliciei, aflat în Asia Mică, și a viețuit pe vremea împărăției lui Dioclețian, unul dintre cei mai aprigi prigonitori ai creștinilor din istoria Imperiului Roman. Mucenicia sa s-a petrecut cel mai probabil în anii 303-304, în timpul valului de persecuție pornit prin cele patru edicte date de acest împărat împotriva celor ce credeau în Hristos, edicte care au stârnit una dintre cele mai cumplite prigoane suferite vreodată de Biserică.
Fiind pârât că este creștin, Marin a fost adus înaintea lui Aristobul, guvernatorul Ciliciei, și pus să se lepede de credința în Iisus Hristos și să se închine idolilor celor fără de suflet. Cu toate că era înaintat în vârstă, sfântul nu s-a clătinat din mărturisirea sa, ci a stat neînfricat înaintea dregătorului, primind asupra sa toată asprimea pedepsei pentru statornicia lui în dreapta credință.
Pentru aceasta, a fost bătut cumplit cu toiege, iar picioarele i-au fost legate în fiare, fiind aruncat apoi în temniță. În ziua următoare a fost adus din nou înaintea judecătorilor, care l-au spânzurat de un lemn, de picioare, și l-au bătut fără de nicio milă, încercând să-l facă să-și lepede credința prin durerea trupului.
Văzând că nici chinurile, nici amenințările nu îl pot clinti din mărturisirea lui Hristos, prigonitorii au poruncit ca Sfântul Marin să fie pogorât de pe lemnul de care era spânzurat și să fie ucis prin sabie, primind astfel cununa cea neveștejită a muceniciei și dându-și duhul în mâinile lui Dumnezeu.
Tropar, glasul al 8-lea: Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Marin, duhul tău.