Sfântul Mare Mucenic Artemie
Sfântul Mare Mucenic Artemie era de neam din Egipt și a fost ostaș pe vremea marelui împărat Constantin și a fiului său Constanțiu, fiind voievod viteaz în oastea lui Constantin. Când s-a arătat pe cer semnul Sfintei Cruci, înaintea bătăliei împotriva lui Maxențiu, Artemie a văzut acel semn cu ochii săi și s-a întărit în credința în Hristos, biruind cu puterea Crucii pe vrăjmași în războaiele purtate pentru Constantin.
Mai târziu, aflând Constanțiu că trupurile Apostolilor Andrei și Luca se aflau îngropate în Ahaia, cel al lui Andrei în Patara, iar al lui Luca în cetățile Beoției, l-a trimis pe Artemie să le aducă la Constantinopol. Artemie a împlinit porunca, aducând cu mare cinste sfintele moaște în cetatea împărătească, și a fost răsplătit de împărat cu dregătoria de stăpânitor al Egiptului, unde a păstorit cu evlavie, surpând mulți idoli și întărind cinstirea lui Hristos.
După moartea lui Constanțiu, la tron a venit Iulian Paravatul, care s-a lepădat pe față de Hristos, s-a închinat idolilor și a dezlănțuit o prigoană aprigă împotriva creștinilor, mai cu seamă în Antiohia, unde a poruncit chinuirea a doi preoți învățați, Evghenie și Macarie. Aflat acolo cu oastea sa, Artemie, văzând chinurile nevinovaților și auzind pe Iulian hulind pe Hristos, s-a înfățișat nechemat înaintea împăratului și l-a mustrat fără frică pentru nelegiuirea lui. Iulian, recunoscându-l drept ducele pe care îl socotea, din pizmă, vinovat de moartea fratelui său Gal, s-a mâniat cumplit și a poruncit să fie dezbrăcat de dregătorie și bătut cu vine de bou pe spate și pe pântece, schimbându-se pentru el patru rânduri de călăi, fără ca Artemie să scoată vreun geamăt.
Aruncat în temniță împreună cu Evghenie și Macarie, a doua zi aceștia din urmă au fost trimiși în surghiun în pustiul Oasis din Arabia, unde, din pricina climei ucigătoare, au aflat curând sfârșitul. Artemie însă a mai fost supus multor chinuri: Iulian a încercat mai întâi să-l ademenească cu făgăduința unei dregătorii înalte, dar Artemie și-a dovedit nevinovăția față de moartea lui Gal și i-a mărturisit împăratului, ca martor ocular, vedenia Crucii arătate pe cer lui Constantin înaintea luptei cu Maxențiu. Mâniat, Iulian a poruncit să fie străpuns cu țepușe înroșite în foc pe coaste și strujit cu fier ascuțit pe spate, apoi aruncat din nou în temniță, chinuit cu foamea. Acolo, Însuși Hristos i S-a arătat, întărindu-l și tămăduindu-i rănile în chip minunat, iar de atunci sfântul nu a mai gustat nimic pământesc, fiind hrănit cu pâine cerească.
Întorcându-se Iulian de la jertfele neizbutite aduse lui Apolon, l-a scos pe Artemie din temniță și, neputând să-i clintească mărturisirea, a poruncit tăietorilor de piatră să despice o piatră mare în două și să-l pună pe sfânt între cele două bucăți, lăsând piatra să-l strivească o zi și o noapte întreagă. Deși trupul îi fusese zdrobit și ochii îi săriseră din orbite, Artemie a fost găsit viu, putând să umble și să vorbească, spre groaza tuturor celor de față. Văzând că nicio pătimire nu îl putea birui, Iulian a poruncit în cele din urmă ca Artemie să fie ucis prin sabie. Dus la locul de osândă într-o zi de vineri, sfântul a cerut vreme de rugăciune și, plecându-și genunchii de trei ori spre răsărit, a auzit un glas din ceruri chemându-l să intre întru răsplata cea gătită lui; apoi și-a plecat capul sub sabie, în ziua de douăzeci octombrie, anul 362.
Trupul lui a fost cerut de la judecători de o femeie pe nume Arista, diaconiță a bisericii din Antiohia, care l-a uns cu miresme scumpe și l-a trimis la Constantinopol, unde a fost îngropat cu cinste, făcând de atunci multe minuni celor ce aleargă la el cu credință. Prorocia pe care Artemie o rostise asupra lui Iulian s-a împlinit curând: aflat în campanie împotriva perșilor, împăratul a fost rănit de o mână nevăzută și a murit strigând: “Ai biruit, Hristoase! Satură-te, Galileene!”
Tropar, glasul 1: Luptând, preafericite, cu chinurile cele de multe feluri, ca un tare diamant ai rușinat pe Paravatul. Căci, de piatră mare zdrobindu-te pentru Piatra Hristos și rănindu-te, ai primit cununa muceniciei, Sfinte Mare Mucenice Artemie. Slavă Celui Ce te-a întărit pe tine; Slavă Celui Ce te-a încununat; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
Sfântul Cuvios Gherasim din Chefalonia
Sfântul Cuvios Gherasim, Noul Pustnic al Kefaloniei, s-a născut în satul Trikkala din Peloponez. În primii ani ai maturității s-a călugărit pe insula Zakynthos, după care a plecat la Muntele Athos, unde a devenit schimonah, studiind împreună cu pustnicii de acolo.
Primind binecuvântare de la părinții duhovnicești, s-a dus la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt, vizitând în cale multe locuri sfinte: Muntele Sinai, Antiohia, Damascul, Alexandria și Egiptul. Întorcându-se la Ierusalim, a slujit o vreme ca îngrijitor al candelelor de la Sfântul Mormânt, fiind apoi hirotonit diacon și mai târziu preot de către patriarhul Gherman al Ierusalimului. Pentru a-și desăvârși viața duhovnicească, s-a retras la Iordan, unde a petrecut patruzeci de zile neîntrerupte în post și rugăciune, iar apoi, cu binecuvântarea patriarhului, s-a retras într-o viață de singurătate, hrănindu-se numai cu ierburi.
După cinci ani, simțind dorința de a pleca pe insula Chefalonia, și-a găsit la început sălaș într-o peșteră. Acolo a refăcut biserica aflată în paragină din ținutul Omala și a întemeiat pe lângă ea o mănăstire de maici, în care a viețuit, a muncit și a privegheat neîntrerupt timp de treizeci de ani, rugându-se adesea ceasuri îndelungate îngenuncheat pe pământul gol.
Pentru viața sa sfântă, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul de a vindeca bolile trupești și de a izgoni duhurile necurate. La șaptezeci și unu de ani, cuviosul a cunoscut dinainte apropierea sfârșitului și, după ce a binecuvântat obștea mănăstirii, și-a dat sufletul în mâinile Domnului cu pace, la 15 august 1579. După doi ani, la deschiderea mormântului, s-au descoperit moaștele sale întregi și pline de bună mireasmă, izvorând tămăduiri celor bolnavi. Întrucât pomenirea Adormirii Maicii Domnului se face la 15 august, prăznuirea Sfântului Gherasim a fost rânduită la 16 august, iar ziua de 20 octombrie a rămas ca zi de prăznuire a aflării sfintelor sale moaște, petrecută în anul 1581.
Tropar, glasul al 4-lea: Viețuitor al pustiului, ocrotitor al ortodocșilor și înger în trup, vindecător și de Dumnezeu purtător te-ai arătat nouă. Pentru aceasta noi, credincioșii, te lăudăm pe tine, Dumnezeiescule Gherasime, că în chip vrednic ai dobândit de la Dumnezeu tămăduiri și harul veșnic, pe cei bolnavi îi vindeci, pe demoni îi alungi, iar celor ce te cinstesc pe tine le izvorăști tămăduiri. Vlăstar Dumnezeiesc al Peloponezului și comoară neprădată a Kefaloniei, lauda cea mare a întregii Elade, Sfinte Gherasime, de Dumnezeu purtătorule, ocrotește pe robii tăi!