Sfântul Mare Mucenic Areta
Sfântul Mare Mucenic Areta a fost cel mai de seamă dintre dregătorii creștini ai cetății Negran, din ținutul Yemenului de astăzi, pe vremea împărăției lui Iustin I la Constantinopol (518-527), la începutul veacului al VI-lea. În acea vreme, peste Etiopia împărățea binecredinciosul rege Elezvoi, iar peste țara omeriților, pe care Sfânta Scriptură o numește Saba și pe care grecii o numeau Arabia cea fericită, domnea un om crud și războinic, numit Dunaan, care trecuse la legea iudeilor și prigonea cu înverșunare pe creștini. Elezvoi, biruindu-l mai înainte pe Dunaan, pusese peste cetățile acelui ținut păzitori credincioși lui; pentru aceasta, Dunaan s-a ridicat din nou cu război, a ucis pe păzitorii lui Elezvoi și a împresurat cetatea Negran, ai cărei locuitori erau cu toții creștini.
Neputând cuceri cetatea prin luptă, căci avea ziduri puternice și o oaste bine rânduită, Dunaan a jurat mincinos că nu va face niciun rău creștinilor și că dorește numai să intre să vadă cetatea și să-și ia birul obișnuit. Areta, care la acea vreme era atât de înaintat în vârstă, având nouăzeci și cinci de ani, încât nici nu mai putea umbla, s-a împotrivit acestei înșelăciuni, amintind tot timpul locuitorilor cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Stați deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iarăși în jugul robiei”. Dregătorii cetății, însă, crezând jurământul lui Dunaan, au deschis porțile, iar acesta, călcându-și îndată cuvântul dat, a ucis mai întâi pe toți preoții, clericii, monahii și monahiile aflați acolo, în număr de patru sute douăzeci și șapte, după care a încercat să-l facă pe Areta și pe ceilalți slujitori ai cetății să se lepede de credința creștină.
Neizbutind nici prin amenințări, nici prin momeli să-i întoarcă de la Hristos, Dunaan a poruncit să fie uciși Areta, soția sa Reuma, cele două fiice ale lor și o mare mulțime de slujitori și credincioși ai cetății, în jur de trei sute patruzeci de mucenici, dimpreună cu mulți alți locuitori ai Negranului. Duși la locul hotărât pentru ucidere, sfinții și-au cerut puțină vreme pentru rugăciune, s-au îmbrățișat cu sărutare sfântă, asemenea preoților care se pregătesc să aducă Sfânta Jertfă, iar mai întâi sub sabie și-a plecat capul chiar Areta, ca un povățuitor și întâi-stătător al lor. O femeie credincioasă, văzând cele petrecute, a uns cu sângele mucenicilor pe copilul ei de cinci ani; pentru aceasta a fost prinsă și arsă de vie, iar pruncul, neputând să se despartă de mama lui, s-a aruncat în văpaie îmbrățișând-o, amândoi făcându-se astfel jertfă bineplăcută lui Dumnezeu.
După atâta sânge nevinovat vărsat, până și boierii lui Dunaan s-au înspăimântat și l-au rugat să se oprească; el a încetat pentru o vreme, dar a luat în robie mii de femei și de copii. Dumnezeu a trimis atunci un semn înfricoșător, pogorând din cer un foc dumnezeiesc care a mistuit pe mulți dintre ostașii evreului, dar Dunaan, ca un alt Faraon, a rămas împietrit în răutatea lui, trimițând scrisori împăratului Persiei și stăpânitorului sarazinilor, îndemnându-i să pornească și ei prigoană asupra creștinilor. Dreptatea lui Dumnezeu nu a întârziat însă: regele creștin Elesbaan al Etiopiei, aflând de aceste măceluri, a pornit cu război asupra lui Dunaan, l-a biruit și a încredințat cetatea Negranului în mâinile lui Arian, fiul lui Areta, care scăpase cu viață fiind ascuns prin casele unor locuitori ai cetății.
Tropar, glasul 1: Pentru durerile Sfinților, care pentru Tine au pătimit, fii milostiv, Doamne, și toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni, rugămu-ne Ție.
În aceeași zi de 24 octombrie face Biserica pomenirea Sfinților Mucenici Marcu, Sotirih și Valentin