Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou s-a născut la începutul veacului al XIII-lea, pe vremea binecredincioșilor împărați româno-bulgari Petru și Asan, în satul Basarabov, așezat pe malul râului Lom, la sud de Dunăre. Din pruncie a fost păstor de vite în satul natal, dar era totodată deosebit de evlavios, dat fiind postului și rugăciunii. Se istorisește că, odată, păscând vitele, a călcat fără să vrea într-un cuib de pasăre ascuns în iarbă, ucigând puișorii; mustrat cumplit de conștiință pentru aceasta, și-a pedepsit piciorul vinovat și a umblat desculț timp de trei ani, iarnă și vară, îndurând cu bărbăție gerul și mersul pe pietre, ca un semn al pocăinței sale.
Înțelegând că toate cele lumești sunt trecătoare, a părăsit satul și s-a retras mai întâi într-o peșteră din apropiere, făcându-se apoi monah la mănăstirea aflată înăuntrul acelei peșteri. În viața de obște îi întrecea pe toți prin rugăciunea curată a inimii și prin darul lacrimilor; mânca foarte rar, o dată la câteva zile, dormea foarte puțin, iar toată averea lui erau două haine călugărești vechi și o Psaltire. Dorind să urmeze pilda marilor pustnici, a ieșit din obștea mănăstirii și s-a nevoit ani de zile singur, într-o peșteră mică și umedă de pe malul Lomului, în foame, lipsuri, sete și chin, cunoscându-și mai înainte de vreme și ceasul ieșirii sufletului din trup, ceas în care s-a așezat el singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, dându-și acolo prealuminatul suflet în mâna lui Dumnezeu.
Trei sute de ani au trecut, timp în care s-a pierdut orice amintire despre acest smerit nevoitor; apoi apa Lomului, ridicându-se mare, a luat pietrele dimprejurul peșterii odată cu trupul lui Dimitrie, neputrezit și întreg, ducându-l pe albia râului, unde a rămas îngropat în prundiș aproape o sută de ani. Sfântul s-a arătat apoi în vis unei copile chinuite de duh necurat, spunându-i că, dacă părinții ei îl vor scoate din apă, el o va tămădui. Părinții, împreună cu mulți preoți și săteni, s-au dus la locul unde se vedea adesea o lumină neobișnuită și, săpând, au aflat moaștele sfântului întregi și strălucind ca aurul, prin care copila a fost vindecată pe loc.
S-a zidit în satul Basarabov o biserică pentru cinstirea sfintelor moaște, prin care s-au lucrat de-a lungul vremii multe minuni. Un domnitor al Țării Românești, al cărui nume tradiția nu îl reține, a plătit cândva o sumă mare de bani pentru a aduce moaștele la București, dar caii care le purtau au refuzat să mai înainteze, iar prin tragere la sorți s-a hotărât ca ele să fie aduse înapoi la Basarabov, unde domnitorul a ridicat apoi o nouă biserică. În timpul războiului ruso-turc (1768-1774), generalul rus Petru Salticov, trecând prin Basarabov, a luat moaștele cu gândul de a le trimite în Rusia, dar la rugămintea negustorului macedoromân Hagi Dimitrie și a mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești, le-a dăruit poporului român, oprind pentru sine doar o mână, trimisă la Lavra Pecerska din Kiev. Moaștele au fost așezate cu mare cinste, în iunie 1774, în catedrala din București, devenită astăzi Catedrala Patriarhală, unde se află și astăzi.
De atunci, Sfântul Dimitrie cel Nou a fost socotit ocrotitorul Bucureștilor, fiind proclamat oficial astfel de mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), iar racla cu moaștele sale a fost purtată în procesiune pe străzile capitalei de mai multe ori, pentru a opri molime de ciumă (1815), de holeră (1831) ori pentru a aduce ploaie (1827). Cinstirea sa s-a generalizat în întreaga Biserică Ortodoxă Română prin hotărârea Sfântului Sinod din anul 1955, la propunerea patriarhului Justinian Marina.
Tropar: Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că, luând Crucea, ai urmat lui Hristos și, lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Dimitrie, duhul tău.
Sfântul Mucenic Nestor
Sfântul Mucenic Nestor a fost un tânăr din Tesalonic, care a trăit pe vremea împăratului Maximian Galerius (293-311) și a învățat să creadă în Hristos chiar de la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, fiindu-i ucenic. Când împăratul a venit în cetate și a poruncit organizarea unor lupte de gladiatori în stadion, pentru desfătarea mulțimii păgâne, luptătorul cel mai temut era Lie, un om de statură și putere asemenea lui Goliat, de neam vandal, cu chip și nărav de fiară, pe care nimeni nu-l putea birui și pe care împăratul îl iubea pentru setea sa nesăturată de a ucide creștini nevinovați în arenă.
Mișcat de râvnă pentru Hristos, Nestor a alergat la temnița unde Sfântul Dimitrie era ținut sub paza ostașilor și, căzând la picioarele lui, i-a cerut binecuvântarea să se lupte cu Lie, ca să pună capăt acelor lupte sângeroase. Sfântul, însemnându-l cu semnul Sfintei Cruci pe frunte și pe piept, i-a zis: „Du-te și pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos Îl vei mărturisi”. Mergând la locul luptei, sub privirea lui Maximian, și strigând „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”, Nestor l-a apucat pe groaznicul Lie și, lovindu-l drept în inimă, l-a doborât mort, spre uimirea întregii cetăți, care a strigat cu glas mare: „Mare este Dumnezeul lui Dimitrie!”.
Împăratul, ridicându-se cu rușine și mâniat foarte tare pentru pierderea iubitului său luptător, a aflat că Sfântul Dimitrie fusese pricinuitorul acelei biruințe, întărindu-l pe Nestor la luptă și proorocindu-i izbânda; pentru aceasta a poruncit să fie uciși amândoi. Sfântul Dimitrie a fost împuns cu sulițele în temniță, în zorii zilei de douăzeci și șase octombrie, iar Sfântului Nestor i s-a tăiat capul cu propria-i sabie, a doua zi, douăzeci și șapte octombrie, amândoi învrednicindu-se astfel de cununile biruinței de la Hristos. Tradiția arată că locul muceniciei sale s-ar afla în afara porții de apus a Tesalonicului, unde se desfășurau de obicei execuțiile; o capelă aflată astăzi în apropierea Stadionului Kaftanzoglio din Tesalonic îi poartă hramul, fiind probabil singura biserică din lume închinată lui, iar în Catedrala Sfântului Dimitrie din aceeași cetate se păstrează icoane ferecate în argint ale celor trei mucenici Dimitrie, Nestor și Lup, mărturie a cultului pe care le-l poartă până astăzi creștinii ortodocși și pelerinii de pretutindeni.
Tropar, glasul al 4-lea: Mucenicul Tău, Doamne, Nestor, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că, având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.